Forex Brașov este noul partener oficial al proiectului Celta Brașov !

Forex Brașov este noul partener oficial al proiectului Celta Brașov !

0 353

Proiectul Celta Brașov se dezvoltă în continuare. Academia Celta Brașov a încheiat un parteneriat cu Clubul Sportiv Forex Brașov, prin care se vor forma echipe comune ale celor două cluburi, la anumite grupe de vârstă. Baza sportivă a celor de la Forex, Campo Verde din Ghimbav,  este una extraordinară, iar antrenorii spanioli care se vor ocupa anul acesta de proiectul Celta au fost încântați de ce au găsit la Ghimbav. Cele două terenuri de iarbă naturală arată perfect, iar vestiarele și sala de forță sunt și ele la un nivel european. Astfel antrenorii celor două cluburi vor avea toate condițiile pentru a pregăti viitorii campioni.  
 
Deși Forex a renunțat la echipa de seniori cu ceva ani în urmă, noi nu am întrerupt pregătirea copiilor și juniorilor și am susținut în continuare dezvoltarea fotbaliștilor brașoveni. Eu cred că fotbalul românesc, la fel ca toate domeniile vieții economice din România, are nevoie de o infuzie de ”know-how”. Numai o colaborare cu profesioniști în domeniul pregătirii copiilor, profesioniști care vin din țări cu fotbal consacrat, poate să fie o soluție pentru fotbalul românesc. Școala noastră de antrenori este într-o mare suferință iar rezultatele obținute de fotbalul românesc sunt descurajatoare. Dacă nu vom dezvolta realții de colaborare cu cei care au performanțe extraordinare în fotbalul mondial și caree crează stadione pline și un spectacol de cea mai înaltă calitate, nu cred că vom putea ieși din situația în care ne aflăm. De aceea eu am considerat că este bine să mă alătur unui club puternic și de tradiție. Faptul că Celta Vigo a trimis la Brașov specialiști care colaborează cu echipa noastră brașoveană Colțea 1920 este un lucru extraordinar și am găsit că este oportun să ne alăturăm și noi acestui grup, pentru ca împreună să dezvoltăm pregătirea la nivel de copii și juniori”, a declarat președintele celor de la Forex Brașov, Nicolae Țucunel.
 
Cred că este un lucru extraordinar că lumea din Brașov începe să înțeleagă că putem colabora și putem pune umărul ca fotbalul brașovean să progreseze. Am găsit la Forex o bază extraordinară, cu două terenuri cu iarbă naturală, pe care vom putea să ne desfășurăm activitatea în cele mai bune condiții. Copiii celor două cluburi vor avea numai de câștigat, valorile se vor concentra, va exista concurență și astfel vom putea progresa. Cred că acest parteneriat este unul extraordinar pentru ambele părți și sunt încântat de deschiderea pe care au avut-o cei de la Forex”, a declarat și antrenorul coordonator de la Academia Celta Brașov, Manuel Gomez Alonso.
 
Suntem bucuroși că am reușit să încheiem acest parteneriat. Concret este vorba despre faptul că vom avea echipe comune la câteva grupe de vârstă, care se vor bucura de atenția și de metodologia celor de la Celta Vigo. Vom avea acces pe bazele sportive de la Forex, care sunt la un nivel european și acest lucru ne face să credem că vom putea să creștem fotbaliști de valoare”, a spus și Ciprian Jurubescu, președinte Celta Brașov.
 
După primul an de colaborare dintre clubul brașovean Colțea 1920 și clubul spaniol Celta Vigo, oficialii Academiei Celta Brașov sunt încrezători că proiectul va fi unul de succes. Academia Celta Brașov se bucură de suportul Direcției Sport și Tineret a Municipiului Brașov, de suportul Primăriei Brașov și de cel al Consiliului Județean Brașov.
 
Academia Celta Brașov are parteneriate de colaborare cu cluburile Forex, Brașovia, Precizia Săcele, AFC Hărman și Sepsi Sfântu Gheorghe.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.