Formula 2 la Tarlungeni –
Proiect de 16 milioane de euro
Construirea unei piste de Formula 2 in Romania a starnit multe controverse. Un proiect mai vechi la care cu multa rabdare s-a pus caramida cu caramida, se va materializa la Tarlungeni. Oameni pasionati de acest domeniu au avut forta necesara sa nu cedeze si sa duca Proiectul pana in aceasta faza. Desigur se putea alege un alt amplasment oriunde, dar s-ar fi ajuns, ca alte multe investitii, patinoare, telegondole, bazine de inot, parcuri etc., care stau neutilizate. Locatia, exact in centrul Romaniei, este foarte bine aleasa, suprapusa peste o mai veche pista de incercari camioane. Era o vreme cand in Romania se faceau astfel de produse. Este o zona din albia majora a Tarlangului, in apropierea (8 km) Brasovului pe teritoriul administrativ al localitatii Tarlungeni.
Astfel Primaria Tarlungeni impreuna cu Primaria Brasov au continuat pasi anteriori si in luna mai s-a definitivat realizarea unui asa numit Centru de Dezvoltare si Cercetare Aplicata, sub denumirea de „Transilvania Motorlandâ€. In proiect se promite un circuit de concurs omologat de Federatia Internationala de Automobilism (FIA) si de Federatia Internationala de Motociclism (FIM). Pista se va intinde pe 57 de hectare si va avea 4.700 de metri lungime, urmand sa fie cea mai mare din Europa de Est, mai mare decat cea de la Hungaroring. Totodata exista promisiuni cu care suntem obisnuiti conform carora Centrul de cercetare care va fi construit impreuna cu pista va functiona in colaborare cu Universitatea „Transilvaniaâ€, sectia Autovehicule Rutiere, urmand ca pe circuit sa fie testate masini si motoare noi.
Pentru realizarea documentatiei a fost contractata cunoscuta firma Deloitte Consultanta SRL, membru al Deloitte Touche Tohmatsu. Macheta circuitului a fost realizata de Eberhard Tilke, cel mai renumit proiectant in ceea ce priveste circuitele de viteza de pe mapamond.
Decizia edililor s-a materializat dupa o excursie de “specialitateâ€. „In 2007, am fost alaturi de primarul Brasovului la Hungaroring, pentru a-l urmari pe pilotul brasovean Mihai Marinescu intr-o cursa de Formula 3000. Discutand cu George Scripcaru si cu tatal pilotului, ne-am dorit sa facem ceva sa ajutam acest sportiv de exceptieâ€, a declarat primarul comunei Tarlungeni, Iosif Kiss, pentru Jurnalul National. Kiss sustine ca locatia din Tarlungeni este propice pentru un circuit de Formula I, fiindca aici s-au testat camioanele din Uzinele Steagul Rosu, iar cei de la ACR au vrut, inca din anii 80, sa faca un circuit aici, dar au renuntat la idee. La aceste elemete ce tin de traditie trebuie adaugat faptul ca multe decenii in apropiere s-au desfasurat etape de raliu pe unul din cele frumoase si dificile trasee – pe Dalghiu.
Investitia va ajunge la 16 milioane de euro, jumatate din fonduri europene (Planul Integrat de Dezvoltare al Brasovului, POR Axa 1), cealalta jumatate va fi data in parteneriat de Primaria Tarlungeni si Primaria Brasov. Mai exact primaria Tarlungeni ofera terenul s-a imprumutat pana acum 450.000 de euro, pentru a finanta Studiul de fezabilitate si proiectul tehnic. Termenul de depunere a proiectului este 30 septembrie 2011. „In cerinte este stipulat ca localitatea, care solicita finantarea pentru un astfel de proiect, trebuie sa aiba minimum 10.000 de locuitori. Tarlungeniul are 8500, de aceea ne-am asociat cu Primaria Brasovâ€, a declarat primarul Kiss.
Datorită implicării lui Tilke, circuitul construit la Tărlungeni va primi omologare din partea FIA şi a Federaţiei Internaţionale de Motociclism, astfel încât va putea găzdui orice fel de curse cu excepţia celor de Formula 1. Potrivit unor informaţii obţinute de Automarket, există deja un acord de principiu pentru ca circuitul să găzduiască curse din competiţiile Formula 2 şi World Series by Renault începând din sezonul 2014.
Sandu Dumitru