Formularele de la recensamant sunt distruse dupa un an
Oficialii Institutului National de Statistica (INS) au anuntat anterior ca vor sa prezinte primele date privind recensamantul populatiei la inceputul anului viitor, astfel ca baza de date cu formularele individuale va fi distrusa, cel mai probabil, inainte de sfarsitul anului 2012.
„In procesul de prelucrare, informatiile vor fi utilizate numai in cadrul sistemului informatic statistic national (in interiorul retelei VPN criptat). La un an dupa incheierea prelucrarii, formularele cu datele individuale vor fi distruse fizic, conform normelor si procedurilor legale. Informatiile furnizate de populatie vor fi utilizate exclusiv in scop statistic, ele nu vor fi comunicate altor institutii si nu vor putea fi folosite, in nicio situatie, de alte institutii (in scopuri de impozitare/taxare fiscala, de ingradire sau limitare a unor drepturi, de pierdere a cetateniei etc)”, se arata intr-un comunicat al INS.
Potrivit acestuia, in procesul de prelucrare a datelor, informatiile sunt ulterior anonimizate, numele si prenumele persoanelor nu sunt inscrise in baza de date, iar recenzorii sunt obligati sa pastreze confidentialitatea datelor. Amenzile pe care le risca daca incalca aceasta confidentialitate sunt intre 2000 – 5000 lei, cu posibilitatea agravanta in cazul in care nerespectarea confidentialitatii are aspecte penale.
INS a raspuns criticilor aparute in presa privind obligatia persoanelor de a furniza codul numeric personal (CNP), aratand ca solicitarea este conforma cu prevederile legale, colectarea fiind stipulata prin Legea 170/2011 privind aprobarea OUG nr 34/2011 pentru modificarea si completarea OG 36/2007 privind efectuarea recensamantului populatiei si al locuintelor din Romania in anul 2011.
Ordonanta adoptata de Guvern in 2011 modifica articolul 12 din OUG 34/2007, astfel: „In vederea asigurarii exhaustivitatii inregistrarii persoanelor si a calitatii datelor, la recensamant sunt prelucrate codul numeric personal, precum si etnia, religia si limba materna, cu respectarea prevederilor Legii nr 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificarile si completarile ulterioare”.
Daca Guvernul condus de Calin Popescu Tariceanu a ales ca prelucrarea CNP sa fie posibila in conditiile alineatului a) al articolului 8, respectiv prin consimtamant expres, Guvernul Boc a optat pentru obligativitate, apeland la prevederile aliniatului b) al aceluiasi articol, din legea votata in perioada Guvernarii Nastase.
Colectarea asigura:
determinarea populatiei stabile a Romaniei;
determinarea migratiei internationale ca element important al estimarilor intercenzitare a populatiei Romaniei (regulamentul CE nr 862/2007 al Parlamentului European si al Consiliului privind statisticile comunitare din domeniul migratiei);
crearea premiselor necesare introducerii/adaptarii si generalizarii registrelor statistice in consonanta cu practica statelor membre ale UE;
masura de asigurare a exhaustivitatii datelor inregistrate si de verificare a calitatii datelor, astfel incat sa se evite omisiunile sau dubla inregistrare;
facilitatea prelucrarii datelor, se spune in comunicatul INS.