Fotbal : Kids Tâmpa Brașov, primul meci din istorie în Cupa României
ACS Kids Tâmpa Brașov va juca miercuri, 28 iulie, primul meci din istorie în Cupa României la seniori. Un moment important pentru „urși”, care vor avea ocazia să participe la cea de-a doua competiție fotbalistică ca și valoare din țară. Una în care apar mereu surprize. „Alb-albaștrii” se vor duela, la Tărlungeni, cu prietenii și colegii de la ACS Steagul Roșu Brașov, într-un joc programat de la ora 17:30, în primul tur al fazei naționale a competiției.
„Este un moment interesant și nou pentru noi. Un prim meci în Cupă, contra unui adversar care chiar dacă vine dintr-un eșalon inferior, are jucători talentați, dornici de afirmare. Pentru noi este un test important. Vrem să vedem la ce nivel suntem, dar și să facem un joc bun și să ne calificăm în faza următoare a competiției. De altfel, obiectivul nostru este să trecem decât mai multe faze ale Cupei României. Și spun asta, chiar dacă avem o echipă foarte tânără și cu o experiență relativ mică”, a declarat unul dintre antrenorii de la Kids Tâmpa, Ciprian Anghel.
Pentru jocul contra celor de la ACS Steagul Roșu Brașov, tehnicienii „urșilor” nu se vor putea baza pe Cupu, accidentat.
D.D.