Fotbal : Propuneri pentru încheierea sezonului Ligilor a 4-a și a 5-a,...

Fotbal : Propuneri pentru încheierea sezonului Ligilor a 4-a și a 5-a, Brașov

0 157

După ce majoritatea membrilor Asociației Județene de Fotbal Braşov și-au arătat dorința de a încheia sezonul actual din liga a 4-a și a 5-a pe teren, forul județean brașovean a creionat o serie de propuneri pentru închiderea actualului an competițional. Astfel, AJF Brașov anunță că sezonul competițional 2019/2020 se va încheia, probabil la 08 august 2020. In această perioadă, datele disponibile pentru jocurile de Liga 4 și 5 ar fi următoarele : 04 iulie , 11 iulie, 18 iulie, 25 iulie, 01 august, 08 august, plus etapele intermediare. Scenariile posibile pentru reluarea competițiilor, cu mențiunea că acestea nu sunt limitative:

–      Liga 4  : impartire in trei/patru grupe valorice sau play-off/play out, cu participarea unui număr de 3-4 echipe si/sau 6-8 echipe, stabilite după poziția din clasament la momentul suspendării competiției.

Cupa Romaniei – disputarea celor 5 etape – optimi, sferturi de finală, semifinale tur-retur și finală sau înghețarea competiției și stabilirea câștigătoarei prin tragere la sorți.

Liga 5  Brașov  : înghețarea competiției începând cu locul 4 si play-off cu participarea  echipelor de pe primele trei locuri.

Liga 5 Făgăraș   : disputarea celor 7 etape rămase in seria est si grupe valorice de 3-4 echipe pentru seria vest. Câștigătoarea Ligii 4 Brașov va intra într-un baraj cu alte două campioane județene, prima echipă clasată urmând a promova în Liga 3. Precizia Săcele este lider momentan în seria brașoveană cu 43 de puncte, urmată de Corona Brașov 42 de puncte și Colțea Brașov – 40 puncte, toate cu 16 meciuri disputate.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.