Fumatul in scoli este interzis chiar si profesorilor
Decizia a fost luata in urma unei intalniri la Prefectura, la care au participat reprezentanti ai Politiei, Comitetul de parinti si directorii scolilor din zona urbana. Conducerea Inspectoratului Scolar se indoieste, insa, ca decizia va fi respectata de cadrele didactice, in lipsa unor sanctiuni
Decizia a fost luata in urma unei intalniri la Prefectura, la care au participat reprezentanti ai Politiei, Comitetul de parinti si directorii scolilor din zona urbana. Conducerea Inspectoratului Scolar se indoieste, insa, ca decizia va fi respectata de cadrele didactice, in lipsa unor sanctiuni. De altfel, nici elevii nu se sinchisesc ca fumatul a fost interzis chiar si in locurile special amenajate.
Ministerul Educatiei a transmis o circulara prin care, in nicio scoala din oras, nici elevii, nici profesorii sau alti angajati nu mai au voie sa fumeze, nici macar in locurile special amenajate.
Cadrele didactice vor trebui sa iasa in afara scolilor pentru a-si satisface acest viciu. Elevii nefumatori saluta interzicerea fumatului in scoli, atat in randul elevilor, cat si al profesorilor.
Inspectorul scolar Victor Vijoli se indoieste, insa, ca profesorii vor renunta imediat la fumatul in scoli, mai ales ca nu exista un cadru legislativ pentru sanctionarea celor care nu vor respecta decizia. Cel putin elevii fumeaza inca pe rupte in curtea scolilor si se ascund doar la vederea camerelor de filmat. Dupa intrarea in vigoare a deciziei se vor efectua si controale in scoli pentru a verifica daca elevii si cadrele didactice se conformeaza noii situatii.
Vifor Rotar