Genelalul Ciucă a căzut pe frontul ipocriziei de partid în Posada lui...

Genelalul Ciucă a căzut pe frontul ipocriziei de partid în Posada lui Basarab Ciolacu I-ul

2 24

Ai spune că inadecvatul președinte al PNL ar fi învățat până acum în cei trei anișori de politică ai lui, de când se împlântă precum sulița lui Pazvante în rărunchii liberalilor din înalt ordin cotrocenist, că adversarii politici, în special unii hârșiți precum social-democrații, vor păstra dovezile transgresiunilor și mincinilor sale. Astfel, într-o ambuscadă ca la Posada, perfect întocmită, lui Nicolae Ciucă i s-au dezvelit de către liderii PSD, în etape, artefactele inconsecvențelor sale pe tema datei alegerilor prezidențiale la ore de maximă audiență, în scris și video.
Exact când își sulemenea mai bine obrăjorii bucălați pentru a rostogoli gomos „minciuna în falș”, vorba lui Nea Nicu Plumbuitu, a necesității amânării alegerilor, când de fapt el decisese ferm și neabătut, pe onoarea sa de ostaș cazon rubicond, data de 15 septembrie.
Câtă stricare de râs trebuie să fi existat în Kiseleff când l-au văzut pe generalul popotei regimentului național emanând prețios și indignat conceptul ținerii alegerilor la termenul prevăzut de lege, când ei își așteptau rândul să intre la televiziuni cu probele zdrobitoare ale contrariului decis de general. Ba, chiar i-au tras-o în cascadă, prima dată Ciolacu doar retoric, apoi Grindeanu în scris și, în sfârșit Tudose video.
Cred că generalul expirat al liberalilor a resimțit fiecare izbitură de ghiulea trasă de pesediști sub linia sa de plutire precum bizantinii impactul ghiulelelor tunului lui Orban asupra zidurilor Constantinopolului. Năucit de atacul în valuri ce s-a revărsat asupra sa din toate ungherele televiziunilor și cotidianelor naționale, circulă zvonul că s-ar fi dus de urgență la cabinetul medical din Modrogan să-și ia tensiunea.

Prețul arderii etapelor politice îl costă pe generalul Ciucă „onoarea sa nereperată”
Acesta este prețul lipsei de experiență în politica dâmbovițeană, unde toată lumea înregistrează pe toată lumea și toată lumea are la mână pe toată lumea. Vezi pățania lui Geoană în noaptea alegerilor cu Băsescu contracandidat și excursia sa nocturnă imprudentă la S.Ov.Vântu. Și, ceea ce i s-a perimat generalului „poznaș” dincolo de orice recuperare posibilă este exact aceea la care ținea cel mai mult, onoarea sa de om militar.
Căci cum altfel să poată contesta semnătura sa pe Decizia nr.16 a BPN al PNL din 3 martie, când hotăra clar datele de 15 și 29 septembrie pentru parlamentare și 8 decembrie pentru prezidențiale? Iar în materialele video prezentate de Tudose declama cu emfază că aceste date sunt sigure, certe și nu suportă modificare? Doar pentru că nu stă el bine în sondaje nu se poate schimba programul și viața politică a unei țări.
Oricâte diademe de stele ar avea pe umăr, și acelea căzătoare în derizoriul cabotinismului și minciunii de partid și de stat. În ce-i privește candidatura la prezidențiale despre Ciucă se poate spune de pe acum ca și despre Biden: Este un dezastru!
Ce dracu facem cu asta?, E terminat! E demolat de pe acum! Îmi închipui cam aceeași disperare profundă la liberalii români precum cea înfiripată în tabăra democrată a președintelui american. Evident că Ciolacu, bine sfătuit, a ieșit pacificator și mediator în fața țării și a chemat partidele la consultări pe tema datei alegerilor prezidențiale, exact cum ar trebui să facă un președinte de stat, care nu se numește Iohannis bineînțeles.
Adică deja își arogă roluri ce transcend coaliției guvernamentale venale și redundante de p-acuma, spre maxima nervozitate a liberalilor.
Iar PNL a picat din nou între scaune, de data aceasta interne, cum a picat România între scaunele externe la Bruxelles și la Strasbourg, iar Iohannis între cele ale NATO.

Libiu Mateescu

COMENTARII

  1. măCiucă este o rușine pentru armata romana, cata a mai rămas! Ar trebui sa i se interzică sa poarte uniforma!

  2. Ciucă are software militar și n-are ce căuta în politică; politica trebuie să fie exclusivitatea civililor deci nu brahmani nu războinici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.