Generalul Dumitru Iliescu, nu este dr. Dumitru Iliescu… din Brasov
Generalul Dumitru Iliescu a declarat pentru Digi24.ro că el este născut în 1956, în vreme ce titlul acordat de șeful statului i-a fost atribuit unui medic din Brașov cu același nume, născut în 1936.
Fostul consilier al lui Ion Iliescu a mai spus că acum nu mai deține niciun titlu sau certificat de revoluționar. „Am avut certificat de revoluționar în anii 90, dar, când s-au preschimbat, după legea nouă, nu m-am mai dus să-l înnoiesc, din lipsă de timp”, spune Dumitru Iliescu, fostul şef al SPP.
Până la ora transmiterii acestei știri, Administrația Prezidențială nu a precizat, la solicitarea Digi24, dacă Dumitru Iliescu, cel decorat, este aceeași persoană cu fostul consilier prezidențial al lui Ion Iliescu.
Agenția news.ro a transmis o știre, care informa că preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul pentru conferirea titlului de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant” unui număr de 548 de persoane, printre care se regăseste si Dumitru Iliescu, primul şef al Serviciului de Protecţie şi Pază.
De altfel, şi agenţia News.ro a transmis, miercuri, o nouă ştire prin care precizează că a fost vorba despre o confuzie de nume. Secretarul de stat Adrian Sanda a precizat, într-o declaraţie, că revoluţionarul decorat, marţi, de preşedintele Klaus Iohannis nu este fostul şef al Serviciului de Protecţie şi Pază Dumitru Iliescu, fiind doar o confuzie de nume.
Cel decorat este Dumitru Iliescu, medic ortoped în zilele Revoluţiei, la Brasov, acum in varsta de 80 de ani