Generalul Gabriel Oprea, a fost tutorele „fabricii de generali”!
Generalul Coldea a declanşat avansările pe bandă rulantă la SRI.
Teoretic și în conformitate cu legislația în vigoare, România este un stat „civil“, în care instituțiile de forță nu ar trebui să aibă decât rolul de a rezolva problemele specifice domeniului lor de activitate. Practic,situația nu stă nici pe departe așa: majoritatea politicienilor noștri sunt absolvenți ai unor instituții de învățământ militarizate. Iar acest fapt creează o situație extrem de periculoasă: discret și fără ca noi să băgăm de seamă, statul se militarizează cu ajutorul oamenilor politici care sunt dirijați și controlați exact prin intermediul diplomelor oferite de astfel de instituții de învățământ. Înființate cu mai mulți ani în urmă, diversele instituții de învățământ cu regim militarizat au nume care mai de care mai pompoase: „Academii“, „Institute Naționale“ sau „Colegii Naționale“. Inițial, existența și activitatea lor s-au bazat pe fudulia unor oameni politici care, în lipsa unor studii superioare cinstite și făcute la vremea lor, s-au grăbit să-și împopoțoneze CV-urile cu tot soiul de studii și diplome obținute la te miri ce instituții de învățământ superior inventate, practic, peste noapte. Dar evoluțiile politice recente par să demonstreze că, de fapt, cea mai mare parte dintre aceștia au fost „creați“, apoi dirijați exact prin intermediul unor asemenea diplome.
Cel mai sincer, Ministrul Teodorovici, cu o diplomă în… nimic! Asa cum a declarat, habar n-are habar de unde şi-a luat diploma „militara”!! Ultimul venit în această tagmă a politicienilor „dirijați“ prin diplome obținute nu se știe cum , senatorul PSD Eugen Orlando Teodorovici, fost ministru al Fondurilor Europene…se spala pe maini. Prezent într-o emisiune televizată, el s-a lăudat, serile trecute, că a absolvit un curs al Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul“, patronată de SRI, fără a se fi prezentat vreodată la cursuri. Întrebat despre acest aspect al carierei sale universitare; Teodorovici a declarat nonșalant: „Mi-au dat-o, a fost un master sau curs postuniversitar, nu ştiu ce o fi fost. (…) Nu m-am dus să o iau, mi-a adus-o cineva. (…) Nu îl cunoşteam. (…) O academie, nu ştiu cum îi zice… Academia de… (…) Am o diplomă de master sau ce este el, curs postuniversitar, unde nu am fost nici măcar o dată“.La o zi după aceste declarații aiuritoare, conducerea Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul“ a oferit un comunicat oficial în care se afirmă: „Domnul Eugen Teodorovici a absolvit Colegiul Naţional de Informaţii în 2013, un curs postuniversitar de 45 de zile dedicat civililor“.
Dar și că „Senatul actual al Academiei Naţionale de Informaţii «Mihai Viteazul» (ANIMV) s-a autosesizat pentru a verifica condiţiile de absolvire în cazul domnului Teodorovici“.
Conform informațiilor existente pe site-ul său de prezentare, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul“ este „o componentă esenţială a Serviciului Român de Informații.
În acest cadru, abordăm activitatea de „intelligence” din punctul de vedere al educării și formării viitorilor și actualilor ofiţeri de informaţii, dar și al cercetării și cunoașterii aprofundate a domeniului intelligence și securitate. Depășim bariere și formăm caractere. Cei care ne trec pragul beneficiază atât de pregătire academică, cât și de dezvoltare personală“.
Chiar si Sorin Grindeanu, a fost… specialist în ştiinţe militare. Cu administratia, mai greu…
„Frăția diplomelor“ oferite de SRI
Nu avem cum discuta despre „pregătirea academică“ oferită de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul“. Dar este cert că în privința „dezvoltării personale“, aceasta chiar că a funcționat din plin. În ultimele două legislaturi, au existat zeci de politicieni, de la miniștri și parlamentari până la europarlamentari și alți „granzi“ ai politicii românești, care s-au lăudat cu studiile efectuate în cadrul instituției de învățământ superior a SRI.
Atacat din toate direcțiile în legătură cu presupusele lui relații mai vechi cu SRI, actualul premier, Mihai Tudose, a recunocur ca a… urmat, în cursul anului 2006, un curs postuniversitar în domeniul securităţii naţionale, organizat de Colegiul Superior de Securitate Naţională. Ulterior, în 2010, el a obținut titlul de doctor în domeniul Ştiinţelor Militare şi al Informaţiilor, în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii. Iar în 2013, actualul premier a deținut funcția de conferențiar universitar (!!) la aceeași instituție de învățământ superior. În plus, o investigație de presă realizată de jurnaliști de la CRJI arată că Mihai Tudose și-a plagiat teza de doctorat…Si fostul premier Sorin Grindeanu, în 2013, pe vremea în care era ministru al Comunicațiilor, a urmat un program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională în domeniul Ştiinţe Militare(!!) , Informaţii şi Ordine Publică, organizat tot de Academia Naţională de Informaţii.
De asemenea, Sorin Mihai Cîmpeanu, fost ministru al Educației, a obținut, în anul 2013, un certificat de atestare a competențelor profesionale, emis de… Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul“ – Colegiul Național de Informații, ca si Marius Nica, fost si actual ministru al Fondurilor Europene susținut de către PSD, care a obținut, tot în anul 2003, diploma de licență la Academia Națională de Informații, Facultatea de Informații.
Cel mai „performant” militar dupa… rivolutie a fost …Gabriel Oprea, fost „vice” si ordonanța liderului minerilor, Miron Cozma, la clubul sportiv din Petrosani un capitan anonim de manutanța ...sub Băsescu a ajuns ditamai generalul cu 4 stele… fost vicepremier, fost ministru de Interne, provenit din UNPR, iar începând cu anul 2001, a fost,tineti-va bine: profesor la Colegiul Național de Apărare, iar din 2008 este profesor universitar și conducător de doctorat la Academia Naţională de Informaţii. A fost acuzat cu probe că și-a plagiat lucrarea de doctorat. Aceeași suspiciune a planat și
asupra doctoranzilor coordonați de Gabriel Oprea: Neculai Onțanu, Bogdan Licu, Loredana Radu.
De asemenea, între 2004 și 2008, Gabriel Oprea a fost membru al Comisiei parlamentare permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea … controlului parlamentar asupra activităţii SRI. La fel de sevil, Vasile Blaga, un „Buldog” trecut prin „Vamă”, bine dresat prin şcolile SRI…
Lista politicienilor, majoritatea fosti …studenti în marelui guru, poreclit Generalul Izmană – a căror „dezvoltare personală“ a fost favorizată de diplomele obținute în instituțiile de învățământ superior coordonate de SRI – este cu mult mai lungă. Intre acestia absolut anonimii:
* Georgian Pop: în 2009 a absolvit Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul“. A fost …chiar președintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI.
* Octavian-Marius Popa: a absolvit Colegiul Naţional de Informaţii în anul 2011. A fost vicepreședinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI.
* Ioan Bălan: în 2009 a obținut un certificat de absolvire a cursurilor postuniversitare de perfecţionare în specializarea Securitate naţională la Academia de Informaţii „Mihai Viteazul“ – Colegiul Naţional de Informaţii. În anul 2008 a fost membru în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI.
* Dan Bordeianu: masterat la ANI în Managementul Informațiilor în combaterea Terorismului plus cursuri postuniversitare la ANI – Securitate națională. Este membru în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Cezar Preda, o adevărată bomboană pe colivă, nelipsitul „locotenent” al Basescului: în 2009 a absolvit cursul postuniversitar de perfecţionare cu durata de trei luni în specializarea „Securitate naţională“, Colegiul Naţional de Informaţii. A fost membru si apoi „vice” în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. El a inventat, se zice, tehnicalitatea… „autocontrolului interen” al activitatii SRI!
Ceea ce este cu adevărat interesant este faptul că, după cum vedem, majoritatea membrilor comisiilor parlamentare de control al activității SRI au fost și absolvenți și deținători de diplome oferite de instituțiile de învățământ coordonate de către SRI. Iar acest fapt aduce cu sine o întrebare tulburătoare: de fapt, cine pe cine controlează prin intermediul acestei comisii parlamentare?
O fabrica de miniștri: „Colegiul Național de Apărare”
Cu ani în urmă, „trambulina“ cea mai eficientă către un post ministerial era Colegiul Național de Apărare. Pe atunci, o diplomă de absolvire a acestei forme de învățământ superior te introducea automat în casta politicienilor de mare viitor.
Înființat în anul 1992, printr-o decizie a Ministerului Apărării Naționale, acest colegiu era o componentă distinctă a Universităţii Naţionale de Apărare (pe atunci, Academia de Înalte Studii Militare). Colegiul își propunea să reproducă… modelul unor instituţii similare din state membre ale NATO. Dar a iesit pe dos…
Încă de la începuturile sale, acest Colegiu nu se lăuda cu… prestigiul diplomei obținute la sfârșitul său, si mai ales al profesorilor sau al cunoştinţelor dobândite. Iar asta, pentru că o astfel de diplomă marca doar o recunoaștere simbolică a apartenenţei la „casta“ conducătorilor politici. O castă care împărțea și distribuia între membrii săi o serie întreagă de privilegii și interese materiale, dar și vizibilitate și imagine publică.
Strict organizatoric, studiile efectuate în cadrul Colegiului Naţional de Apărare sunt echivalente cursurilor postuniversitare din învăţământul civil şi postacademice din învăţământul militar. Dat fiind „traseul obligatoriu“ pe care-l avea de urmat un absolvent al Colegiului Național de Apărare, candidații trebuie să provină obligatoriu din anumite instituții: Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Guvernul României, din serviciile speciale, precum și din partidele politice cu reprezentare parlamentară, Administrația Prezidenţială, societatea civilă, mass-media. Și s-a dovedit clar că o bună parte dintre absolvenții Colegiului Național de apărare au devenit membri ai „castei“ conducătorilor politici din România…
Cateva exemple:
* Vasile Blaga, absolvent al Colegiului în anul 1999. A fost ministru de Interne de două ori (2004-2007) și între decembrie 2004 şi 2007 şi decembrie 2009 şi septembrie 2010.
* Elena Udrea: a absolvit Colegiul Naţional de Apărare în 2005. În perioada februarie-octombrie 2005, Udrea a fost consilierul preşedintelui Băsescu, iar ulterior a îndeplinit diverse funcții ministeriale.
* Șerban Mihăilescu, zis și „Miki Șpagă“, a absolvit Colegiul Național de Apărare în anul 2001. În intervalul decembrie 2000 – octombrie 2003 a fost ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului.
* Daciana Sârbu: a absolvit Colegiul Naţional de Apărare în 2002. În perioada iunie 2003 – martie 2004 a fost, de …tinerica, secretar de stat la Ministerul Educaţiei, iar între martie și decembrie 2004 a fost secretar de stat, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret.
* Victor Ponta: a absolvit Colegiului Naţional de Apărare…tot în luna iulie 2002. Ulterior, a îndeplinit diferite funcții politice, inclusiv pe cea de premier al României.
Și în această categorie lista este cu mult mai lungă. Dar cei menționați aici au ceva în comun: cu excepția Dacianei Sârbu, ceilalți au ajuns pe mâna justiției, acuzați că au săvârșit diverse fapte de corupție. Aproape că am putea spune că ei alcătuiesc un alt soi de grup: „frăția… cătușelor“.
O altă instituție militară de învățământ care s-a dovedit a fi o veritabilă pepinieră de „cadre de bază“ a fost Academia Naţională de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“, păstorită de către…primul slujbas al „Interesul Național“, generalul cu multe stele Gabriel Oprea. Anul trecut, această Academie a publicat o listă cu numele a 623 de persoane care, între anii 1995 și 2016, au obţinut, O Doamne !, titluri academice de doctori în drept, ordine publică şi siguranţă naţională, la Şcoala Doctorală a instituţiei. În conformitate cu acea listă, în 11 ani lumea ştiinţifică românească s-a îmbogăţit cu 345 de doctori în drept şi 278 de doctori în siguranţă naţională…record istoric neegalat Dumnezeu ştie ce ştiinţă o fi fiind „siguranţa naţională“ şi la ce facultăţi o fi fiind ea studiată, dar asta este: avem sute de doctori în chestia asta. În afară de doctorii cunoscuţi doar printre specialiştii acestor domenii, printre cei care au primit asemenea patalamale de la Academia de Poliţie se numără şi o serie de oameni politici, afacerişti, angajaţi din poliţie sau alte domenii de interes public. Dar şi o serie de personaje care s-au aflat ori se află şi acum în atenţia justiţiei.Chestorul principal de poliţie (r) Costică Voicu, în 1995, și-a luat doctoratul cu lucrarea „Criminalitatea economico-financiară“. Bineînțeles că pe nimeni nu a mai interesat faptul că, în conformitate cu datele oferite de CNSAS, Costică Voicu a fost, cândva, angajat al fostei Securităţi.
O altă „mândrie“ a Academiei Naţionale de Poliţieeste fostul generalul puşcăriaş Cătălin Voicu, care, în anul 2007 şi-a câştigat titlul doctoral cu lucrarea „Rolul forţelor de ordine în soluţionarea conflictelor şi tensiunilor interne“. Doctoratele în drept oferite de Academia de Poliţie nu au fost rezervate doar foştilor miliţieni, actuali poliţişti.
Cu toate că nu este prea clar la ce le-o fi folosit în viaţa lor, niciunii dintre afaceriştii de top nu au ignorat acest rang academic. Pana si trogloditul asafaltator Costel Căşuneanu, finanțatorul discret al Basescului… a dobândit titlul de doctor în drept în 2007, când a susţinut lucrarea cu titlul uşor repetitiv „Răspunderea juridică a persoanei juridice“…
Toate bune şi frumoase: foarte bine că si Academia de Poliţie a pricopsit ţărişoara noastră cu 623 de doctori în orice şi te miri ce. Doctori cărora acest titlu academic le-a fost de mare ajutor, fără să vorbim de bani, în cariera publică ori măcar în cea profesională.
Pasul doi care ar mai trebui făcut ar fi ca şi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, deja celebrul CNATDCU, să verifice câte dintre sutele de doctorate nu sunt cumva plagiate. Dar probabil că asta se va întâmpla într-o altă viaţă. (sursa:Cotidianul)