Generatoarele Bepco iau locul instalatiilor CET

Generatoarele Bepco iau locul instalatiilor CET

0 245

Daca CET are probleme cu datornicii, firma care va prelua la Brasov activitatea centralei de termificare lucreaza din plin. Din 22 octombrie, brasovenii ar putea primi energie termica de la noile sisteme instalate de BepCo. In aceasta iarna caldura si apa calda vor fi furnizate de noile generatoare alimentate cu gaz. Doar in situatia in care temperaturile vor fi extrem de scazute, vechea centrala de pe platforma CET Nord ar mai putea completa necesarul de energie.
Angajatii Bepco lucreaza din plin in aceste zile la instalarea noilor sisteme de co-generare care se monteaza in aceasta perioada la Metrom, in Noua si pe platforma CET Nord. Reprezentantii firmei care se ocupa de proiect spun ca, in doua saptamani, motogeneratoarele vor deveni functionale. Intre timp s-au obtinut si autorizatiile de instalare din partea Agentiei Nationale de Reglementare in Energie, astfel ca in 22 octombrie va avea loc punerea in functiune a noilor instalatii.
Noul sistem va lua complet locul celui vechi. In aceasta iarna, in cazul in care vom avea parte si de temperaturi extrem de scazute, vechea centrala de pe platforma CET Nord ar putea completa necesarul de energie termica pentru zona pe care o deserveste. Celelalte doua instalatii, din Noua si Metrom, vor inlocui in totalitate, inca din aceasta iarna, vechiul sistem.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.