Genomul marului – decodificat!

Genomul marului – decodificat!

0 299

Dupa doi ani de cercetare si dupa recenta decriptare a codului genetic al graului, o echipa formata din 86 de oameni de stiinta de la 20 de institutii din intreaga lume a decodificat in premiera genomul marului domestic, ceea ce poate duce la varietati noi si imbunatatite ale fructului cu pricina, mai zemoase, mai gustoase si mai rezistente in fata bolilor.
Echipa internationala de oameni de stiinta a secventiat ADN-ului unui mar din familia Rosaceae, ce inglobeaza o treime din plantele care infloresec, printre care si o larga varietate de fructe, precum piersicile, zmeura, perele si capsunele, informeaza AFP, si a observat ca genomul este format din 600 de milioane de perechi de baza. In ciuda diferentelor dintre fructe, acestea impartasesc asemanari puternice la nivel genetic, portiuni mari din ADN-ul marului fiind intalnite si la alte specii.
Mai departe, cercetatorii au observat ca marul, la fel ca verisoara sa para, are 17 cromozomi, celelalte fructe avand intre sapte si noua cromozomi. Coreland datele, ei au stabilit ca a existat un stramos al marului domestic – Malus sieversii – inainte de abaterile genetice, acum 50-65 de milioane de ani, in acelasi interval de timp in care a avut loc catastrofa naturala ce a eliminat dinozaurii de pe fata Pamantului.
Stramosul marului nu ar fi crescut in gradina Eden, ci in muntii din sudul Kazahstanului.
Oamenii de stiinta din domeniul agricol se intrec in decriptarea codului genetic al surselor principale de mancare pentru ca astfel pot sa le echipeze cu mai multa savoare si mai multa rezistenta in fata bolilor. O data identificate, genele pot fi imbinate in noi secvente, folosindu-se adesea metode traditionale de dezvoltare a recoltelor in locul ingineriei genetice. Un institut din Noua Zeelanda foloseste deja astfel de date pentru a crea soiuri noi de mar, printre care un fruct cu pulpa rosie dotat cu niveluri mai ridicate de antocianina (un antioxidant).

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.