Germania se teme de teroristi

Germania se teme de teroristi

0 206

Germania a ridicat miercuri nivelul de securitate, in special in gari si in aeroporturi, in urma informatiilor legate de planificarea unor atentate teroriste la sfarsitul acestei luni, a declarat ministrul de Interne, citat de Reuters.
„Avem informatii concrete ca o serie de atacuri sunt planuite pentru finele lui noiembrie”, a spus Thomas de Maiziere, intr-o conferinta de presa.
El a precizat ca aceste informatii au fost obtinute dupa descoperirea, la finele lui octombrie, a unor colete capcana provenite din Yemen, cu destinatia Statele Unite. „Avem piste concrete” referitoare la amenintarile teroriste, a adaugat el.
„Incepand cu mijlocul lui 2010, serviciile de securitate au remarcat o recrudescenta a informatiilor potrivit carora organizatia terorista al-Qaeda intentioneaza, pe termen lung, sa comita atentate in SUA, in Europa si in Germania. (…) Exista motive sa fim preocupati dar nu sa cedam isteriei”, a explicat ministrul.

Germania afirma ca este o posibila tinta a gruparilor teroriste islamiste in special din cauza participarii sale la forta internationala din Afghanistan. In septembrie, a fost lansata o alerta terorista in Europa de Vest.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.