GESTA SICULORUM (III) de Adrian Hamza MILITARIZAREA IOBAGILOR ROMANI SI SECUI?

In deceniul al Vl-lea al secolului XVIII, guverna­tor al Ardealului era contele Kemény Laszlo. El a fost însărcinat de Cancelaria vieneza să înceapă „conscrierea” românilor şi secuilor, în vederea mili­tarizării lor. Dar guvernatorul Kemény eludează dis­poziţiile primite, recurgînd la felurite subterfugii si­tuate în marginea legalităţii — afirmînd, printre al­tele, că o atare măsură poate fi votată numai de către Dieta de la Cluj, dominată de oligarhia ma­ghiarăcare (ştia prea bine contele-guvernator!) nu va accepta înarmarea satelor de iobagi şi ieşirea acestora, astfel, din starea de semirobie. (Moşierimea ar fi pierdut o mînă de lucru gratuită şi, perspec­tivă care o înfricoşa mai mult, într-o „bună” zi s-ar fi pomenit faţă în faţă cu o oaste de foşti iobagi, înarmaţi cu puşti şi tunuri l Avea şi nobili­mea memoria ei…).

Pe lîngă aceasta, contele Ke­mény mai îndrăzneşte să susţină — nu în ultimul rînd şi în numele clasei pe care o reprezintă — că “poporul român nu este fiul acestei patrii, ci numai tolerat, aşadar monarhul nu are dreptul să milita­rizeze acest popor strain.” Dar, Cancelaria vieneză (înţelegînd din timp că intreaga aristocraţie maghiară, ca şi patriciatul să­sesc, se vor opune creării regimentelor româneşti şi secuieşti) demite pe Kemény, în locul său numind (neîngăduind Dietei să aleagă !) pe generalul baron Nikolaus Adolf von Buccow, în calitate de guver­nator şi totodată de comandant al armatei. Insă von Buccow soseşte în Ardeal cu unele dispoziţiuni şi prerogative care le suplimentează pe cele anteri­oare ,privitoare la militarizarea românilor si secuilor . In primul rînd, era vorba de trecerea tuturor viitorilor gră­niceri ortodocsi ,la confesiunea greco-catolică — act excesiv ce se încadra în proiectele pan-catolice ale împărătesei Maria Terezia. Dacă pînă atunci românii — atraşi în modul cel mai firesc de perspectivele eliberării lor din starea de iobăgie — dăduseră năvală pen­tru a se „conscrie” ca voluntari, acum nu numai că începură să ezite, dar cei mai mulţi depuseră ar­mele şi uniformele care li se şi distribuiseră. Mi­chael Konrad von Heidendorf, în Autobiografia sa (p„ 129) scrie textual: „...Daca ar fi fost nevoie şi daca li s-ar fi permis, toţi iobagii români ar fi de­venit grăniceri”.

Adversarii declaraţi ai militarizării, nobilimea maghiara si cei care urzeau din umbră torpilarea acestei acţiuni, au şti­ut să profite de nefericitele circumstanţe oferite de conflictele interconfesionale ale românilor, („Români se certau şi îşî smulgeau bărbile unii altora din atasament pentru poveştile religioase ale călugărilor” — cum se ex­prima Fr. Vanicek în „Specialgeschichte der Militärgrenze,..” — Wien, 1875). Sä nu uitam : spiritul iluminismului nu răzbătuse încă în Ungaria ori în Transilvania. Pe acest fundal — la urma urmei deplorabil — se creează şi terenul pe care va rodi sămînţa unor neînţelegeri, puse la cale cu premeditare, (le­gate de formula jurămîntului pe drapel) torpiland înfiinţarea regimentelor grănicereşti, ce cunoaşte un prolog tragic…. Se disting Ştefan Cutea, un ţăran energic şi curajos din comuna Feldru, împreună cu sasul lakob Schankebank, mic neguţător. Acestia dezvăluie public o serie de abuzuri şi fraude comise de magistratura bistriţeană. Iar Ştefan Cutea nu pregetă sä se adreseze şi „Gubernium”-ului de la Sibiu — fără vreun rezultat însă — fapt ce îl determină pe acesta să ia drumul Vienei. Dru­mul de mai tîrziu al craisorului Horia ! Can­celaria aulică dispune instituirea unei comisii care să investigheze malversaţiunile ale căror victime erau romanii din Valea Rodnei ! Comisia se constituie, dar sub preşedinţia… contelui Bethlen Miklos, unul din­tre cei mai avuţi latifundiari ai epocii.

Se încearcă intimidarea românilor iar Ştefan Cutea — simtind scopul, nedeclarat, al posibilei sale arestări — este citat în mai multe rînduri spre audiere (!). Atunci cînd, în cele din urma, se prezintă, vine însoţit de 100 de bărbaţi înarmaţi şi acceptă să intre în clădirea un­de funcţiona Comisia numai după ce o umileşte: cere doi ostatici care să fie păziţi de „escorta” sa, pînă ce va ieşi el.Atitudinea lui cutezătoare şi fer­mă în sprijinul militarizării sub drapel imperial, si­leşte Comisia sa nu se atingă de nici unul dintre cei 101 bărbaţi…

Va continua