Geto-dacii şi ştiinţa numerelor sacre

Conexiunea cu sanctuarele dacilor mi-a fost revelată de întâmplare, căci fiind pasionat de planul constructiv al Marii Piramide, am reuşit – în baza teoriei gravitodinamice, despre care am discutat – să intru în sistemul real de măsuri şi date al Piramidei şi să-i determin cu exactitate dimensiunile. Am descoperit că informaţiile încifrate în măsurile ei sunt foarte exacte (matematic) şi am putut să constat că piramidologii, care s-au ocupat cu acest subiect, au fabulat mult, iar unii au căzut de-a dreptul în subiectivism, deoarece gradul de exactitate al datelor Piramidei este mult mai mare şi este cât se poate de ştiinţific, din toate punctele de vedere.

Chiar dacă de-a lungul istoriei bibliotecile au fost arse, cărţi de mare valoare fiind pierdute pentru totdeauna, se pare că mesajele unor civilizaţii apuse au rămas încifrate în construcţiile lor, aşa cum este cazul celor dacice de la Sarmisegetuza. De aceea pietrele lor vorbesc despre ştiinţa avansată pe care o posedau şi, cu siguranţă, sursa culturii lor provine dintr-un timp ancestral şi nu de la Pitagora, care i-ar fi fost învăţător lui Zamolxis, după presupunerile subiective ale lui Herodot. Totuşi el este ambiguu şi recunoaşte deschis: „Eu despre acestea şi despre subterană (în care s-a retras Zamolxis pentru trei ani, n.n.), nici nu zic că n-au fost, nici nu cred tare că ar fi fost, bănuiesc numai că Zamolxis acesta trebuie să fi trăit cu mulţi ani înainte de Pythagoras. Dar ori că a fost om Zamolxis, ori că va fi el vreun zeu pământean al Geţilor, treaba lui.” [3]. Vă daţi seama la ce nivel de exactitate ne sunt transmise informaţiile de către istoricii antici, care nu aveau metode de studiu tocmai bine puse la punct şi se bazau mai mult pe informaţii transmise pe cale orală în popor.

Dar nu numai Zamolxis şi religia lui vin dintr-un timp îndepărtat, ci întreg sistemul de valori al dacilor este ancestral. Referindu-se la modelul practic de măsurare a timpului în sanctuarele de la Sarmisegetuza, profesorul Cornel Samoilă scrie: „Este cert că nu a fost conceput dintr-o dată, ci este o chintesenţă de experimente şi modele rezultate din observarea timp de mii de ani a cerului, cu transmiterea informaţiilor din generaţie în generaţie.” [4;p.38].

Eu sunt profund convins (şi am argumentele necesare să cred asta) că piramidele, ca şi neamul dacilor, provin dintr-un timp mai îndepărtat, plasat undeva prin neolitic, unde îşi află originea lumea de azi. O origine comună, uitată şi ignorată de ştiinţa oficială, căci cine vrea vede că lumea e plină de piramide şi aproape toate limbile pământului au adiacenţă cu limba română. Deci cândva, înainte de marile cataclisme, cum au fost Potopul şi scufundarea Atlantidei, a existat o civilizaţie avansată care construia piramide, dacii fiind o linie genetică directă din aceasta, iar ipoteza atlantă nu este chiar lipsită de fundament. Evident că ideea nu este nouă, căci, după cum afirmă Marc Pagel (profesor, şef al laboratorului de bioinformatică la Universitatea Reading, Anglia): „Acum 10.000 de ani în spaţiul carpatic a existat o cultură, un popor care vorbea o limbă unică şi precursoare a sanscritei şi latinei”.

Vom vedea mai departe că sanctuarele dacilor încifrează aceleaşi numere, regăsite în mixtura dimensională a Marii Piramide, ceea ce arată o ştiinţă înaintată a dacilor, dar şi ceva extrem de important pentru înţelegerea moştenirii dacice, şi anume faptul că ei utilizau ca etaloane pentru măsurat lungimea cotul şi degetul piramidal şi culmea, la acelaşi nivel de precizie la care acest etalon străvechi a fost „conservat” în interiorul Piramidei-Keops.

Drept ar fi să amintesc aici că deja într-o broşură scrisă de H. Ciocan, dar tipărită la Piteşti, fără a se consemna anul apariţiei, acesta arată că „cotul moldovenesc este cot sacru”, fiind foarte apropiat de măsura cotului piramidal folosit la proiectarea Piramidei egiptene şi care avea 0,63566 m (exact). Degetul piramidal era definit ca 1/25 dintr-un cot, având, în consecinţă, 0,0254264 m. Informaţia despre etaloanele Arhitectului Piramidei-Keops există în interiorul ei, deasupra uşii de intrare în Camera Regelui fiind reliefată o formă absidată (o potcoavă) ce are circumferinţa de un cot piramidal, iar grosimea de 25 de ori mai mică, reprezentând un deget piramidal. De asemenea, despre unităţile de măsură utilizate în ţara noastră, ne va fi utilă şi cartea lui Nicolae Stoicescu intitulată „Cum măsurau strămoşii” [5], care ne va fi o sursă necesară în argumentarea celor afirmate în expunerea de faţă.

Planul de realizare al Sanctuarului Mare Rotund
După cum se ştie, Sanctuarul Mare Rotund (în foto) dacic era format din 3 cercuri concentrice, alcătuite din piloni de piatră şi lemn, iar în mijloc exista o Absidă, apreciată de unii arheologi ca având forma unei potcoave. Cercurile erau delimitate precis prin piloni de piatră de andezit şi numărul lor pe fiecare cerc permitea gestionarea zilelor, săptămânilor, lunilor şi a anilor, într-un mod foarte ingenios. Nu vom analiza aici modul de utilizare al calendarului dacic, ci încifrările de numere sacre şi planul de proiectare al sanctuarelor.

Prima măsură care sare în ochi este raza Sanctuarului Mare Rotund. Este şi prima măsură la care s-a gândit constructorul dac. Arheologii au consemnat diametrul sanctuarului, delimitat prin cercul exterior, ca fiind de 29,57 m. Ei nu au observat că mai plină de semnificaţie este raza sa de 14,785 m, deoarece reprezintă, cu suficientă precizie, o zecime din înălţimea Piramidei-Keops. Am fi prea pretenţioşi să cerem arheologilor, care se ocupă de construcţiile dacilor, să cunoască şi piramidologie. În acest articol voi demonstra că pentru înţelegerea planului constructiv al sanctuarelor dacilor este necesar un minim de cunoştinţe despre piramide, deoarece dacii au inclus în proiectele lor numerele sacre şi proporţiile din Marea Piramidă egipteană.

Aşadar, dacă Sanctuarul Mare circular dacic avea raza de o zecime din înălţimea Piramidei-Keops, care măsoară fix 5813 degete piramidale (ca înălţime ideală, ce include şi vârful lipsă), adică 147,80366 m, atunci arheologii au apreciat greşit diametrul sanctuarului dacic la 29,57 m. Ei s-au lăsat influenţaţi (posibil) de pes-ul roman care avea 0,2957 m şi în acest fel au apreciat diametrul sanctuarului la 100 pes. În realitate, după cum voi demonstra mai departe, dacii au calibrat raza sanctuarului pe o zecime din înălţimea Marii Piramide, iar diametrul său va fi evident 2 x 14,780366 m = 29,560732 m. De altfel, sanctuarul dacilor a fost ridicat cu mult înainte de venirea romanilor şi nu a fost pus în plan cu ajutorul etaloanelor romane.

Să reţinem aceste două prime măsuri ale Sanctuarului Mare Rotund: raza cercului exterior de 14,780 m (581,3 d.p.) şi diametrul său de 29,560 m (1162,6 d.p.). Eventuale abateri de la aceste valori se datorează unei sensibile alunecări a terenului, dar acestea nu depăşesc un centimetru, pe unele porţiuni ale circumferinţei. De reţinut şi faptul că cei 29,560 m sunt măsuraţi pe exteriorul pietrelor cercului exterior, care delimitează practic sanctuarul.

Dar adiacenţele cu Marea Piramidă nu se opresc aici, căci nici cercul interior nu este proiectat la întâmplare. El este înscris într-un pătrat, ce la rândul său este înscris în cercul exterior (fig. 1). Relaţia matematică dintre cercul exterior şi pătratul înscris în el, a cărui diagonală coincide cu diametrul cercului, se reduce la faptul că raportul dintre diametrul cercului şi latura pătratului înscris este egal cu radical din 2:

Mai departe cercul interior al Sanctuarului Mare Rotund este înscris în acest pătrat, iar diametrul său este egal cu latura pătratului, astfel încât raza sa va fi:

  r_int.= ½ L_pătrat=10,451297 m.

Adiacenţele măsurilor sanctuarului dacic cu măsurile Marii Piramide sunt evidenţiate numai dacă exprimăm aceste măsuri în coţi şi degete piramidale, iar prima încifrare este dată de circumferinţa cercului exterior al sanctuarului, care este egală cu 2π x 14,780366 m = 92,867776 m = 146,09 c.p. = 3652,4156 d.p. şi reprezintă o zecime din perimetrul bazei mari a Piramidei-Keops. Acest număr nu trebuie asociat cu numărul de zile conţinute în 10 ani tropici, căci numărul 365 este un număr sacru, iar faptul că Pământul execută 365,24 rotaţii într- un an tropic nu este o întâmplare, ci consecinţa unei intervenţii voite a unui „Agent Inteligent” în dinamica Terrei, când anul tropic a fost calibrat pe numărul 365,24155, aşa cum este înscris în Piramida-Keops şi în Sanctuarul-Calendar solar dacic. Este evident că dintr-un calendar nu putea lipsi măsura anului tropic (în zile) la momentul intervenţiei acelei forme de inteligenţă, un moment primordial din existenţa sistemului solar şi a vieţii pe Pământ. Voi arăta (în altă expunere) că numărul 365,24155 este, de fapt, o constantă gravitodinamică de timp a Galaxiei noastre, iar apariţia acestui număr în raportul dintre mişcarea de revoluţie şi cea de rotaţie a planetei Terra nu este întâmplătoare, ci se datorează acestei Inteligenţe cosmice cu mare putere de manipulare a energiilor, care a acţionat cândva în sistemul solar.

Faptul că azi anul tropic este mai mare, având 365,242198 zile, se datorează dilatării orbitei Pământului, aşa cum şi orbita Lunii se dilată, raza ei crescând cu 37,8 mm/an. Ştiind rata de dilatare şi măsura anului tropic la momentul calibrării (conform Piramidei) se poate calcula timpul scurs de la acel important eveniment cosmic, ce este plasat în urmă cu circa 12.000 de ani. Dar aceste aspecte, ce ţin de ştiinţa semnelor (Astroinfologia), le voi argumenta în alte articole.

Figura 1. Structura de principiu şi dimensiunile Sanctuarului Mare Rotund.

Revenind la analiza măsurilor Sanctuarului Mare Rotund, este demn de remarcat că şi lungimea cercului interior corespunde unei măsuri din „baza de date” a Piramidei egiptene:

fiind riguros egală cu a zecea parte din suma diagonalelor bazei mari a Piramidei-Keops.

Măsura de 25.826,477 d.p. este interpretată de piramidologi ca perioadă a anului platonic (legat de precesia echinocţiilor), iar dacii nu puteau neglija nici această mişcare importantă a planetei noastre. Este relevant faptul că Sanctuarul Mare Rotund al dacilor încifrează într-un mod mult mai simplu numerele semnificative din Piramida-Keops, fiind un proiect la scara 1/10, comparativ cu dimensiunile monumentului egiptean.

Dar surprizele continuă, deoarece nici măsurile Absidei din centrul sanctuarului nu sunt întâmplătoare şi ascund în ele numere semnificative, cum sunt numărul π, numărul de aur şi chiar „factorul de deplasament” identificat de inginerul David Davidson în măsurile Piramidei, un număr încifrat în foarte multe ipostaze, ca şi cum întregul monument îi era dedicat.

La fel ca în proiectul Piramidei şi în sanctuarele dacilor, măsurile diferitelor elemente constructive sunt „conectate” matematic între ele prin rapoarte semnificative şi repetate în diferite situaţii, ceea ce arată intenţia proiectanţilor de a sublinia aceste numere.

Absida dacilor şi măsurile ei
Revenind la Absida dacică din centrul Sanctuarului Mare Rotund, măsurători (nu foarte precise) arată că aceasta are o lăţime de 8,4 m şi o lungime (axa mare) de 9,5 m. Majoritatea celor care au analizat Absida o aseamănă, ca formă, cu o potcoavă. Ba unii o aproximează chiar ca fiind o jumătate de elipsă. Consider aceasta o exagerare, căci Absida centrală din Sanctuarul Solar nu este decât un dreptunghi absidat pe lăţime (fig.2).
Am arătat că în Piramida-Keops, deasupra uşii de intrare în Camera Regelui, există reliefată o formă asemănătoare (dreptunghi absidat) prin care Arhitectul ne-a transmis măsura cotului piramidal, căci circumferinţa ei are fix un cot piramidal. De aceea apare întrebarea dacă nu cumva şi absida dacilor, prin lungimea circumferinţei sale, nu încifrează şi ea o măsură importantă pentru daci. Dacă lungimea cercului exterior şi a celui interior sunt calibrate pe măsuri din Piramidă, după cum am arătat, e foarte probabil ca nici măsurile Absidei centrale să nu fie alese la întâmplare. Pentru a verifica această premisă va trebui să calculăm circumferinţa Absidei din măsurile cunoscute, despre care am amintit mai sus. Proiectând la scară pe desen Absida şi respectând riguros proporţiile, se poate observa că lungimea segmentelor patrulaterului (paralele cu axa mare) este aproximativ jumătate din raza cercului interior (r_int./2 = 10,45 : 2 = 5,225 m). Deoarece raza semicercului este dată de diferenţa dintre axa mare (9,5 m) şi latura patrulaterului de 5,225 m, ceea ce înseamnă 4,275 m, rezultă că lăţimea Absidei este de 2 x 4,275 m = 8,55 m, adică puţin mai mare decât măsurătorile citate în diverse surse, după cum arătam mai sus.

Figura 2. Sanctuarul Solar cu Absida centrală de forma unui dreptunghi absidat.

Aşadar, Absida nu este eliptică şi nici potcoavă, ci este un patrulater absidat. Acest aspect se poate vedea şi la „potcoava” din sanctuarul dacic, pe care îl analizăm aici. Într-o primă aproximaţie, ştiind lăţimea absidei de 8,55 m, raza semicercului de la capătul absidat de 4,275 m şi porţiunea dintre latura absidată şi latura opusă ei, egală cu r_int/2 = 5,225 m, rezultă o măsură a perimetrului Absidei de circa 32 m, respectiv 1275 degete:

În aceste condiţii, verificând dacă măsura perimetrului Absidei este într-un raport armonios cu lungimea cercului exterior, descoperim că proporţia lor este dată de numărul 2,86.

Rezultatul surprinde, deoarece este apropiat de a suta parte din factorul obsesiv Ω, întâlnit în Marea Piramidă (vezi aici cum se defineşte factorul Ω în Piramida-Keops). Dacă vom lua de bază această posibilitate, ca raportul dintre lungimea cercului exterior şi perimetrul Absidei să fie egal cu o sutime din factorul Ω, atunci lungimea exactă a circumferinţei Absidei ar trebui să aibă valoarea:

Un prim indiciu al implicării „factorului obsesiv” egiptean în proporţia analizată este chiar faptul că circumferinţa Absidei, obţinută în baza premisei enunţate şi exprimată în degete piramidale, conduce la un număr rotund. Şi, după cum arătam, dacă mica potcoavă dăltuită în piatră, la intrarea în Camera Regelui, era indicată drept un etalon de măsură al Arhitectului Piramidei (e vorba de cotul piramidal) şi măsura perimetrului Absidei ar putea fi o unitate de măsură utilizată de daci.

Cu alte cuvinte, circumferinţa Absidei are 100 de unităţi de lungime egale cu 12,78 degete piramidale, în sistemul metric reprezentând 0,3249 m. În cazul Piramidei-Keops descoperim că dacă se va măsura perimetrul bazei mari cu acest etalon de 12,78 degete, atunci acesta se cuprinde în lungimea perimetrului de 2857,9135 ori, ceea ce reprezintă factorul obsesiv Ω multiplicat cu 10. Este posibil ca Arhitectul să fi „consemnat” acest etalon de 12,78 degete, care exista în paralel cu cotul şi degetul piramidal, prin raportul dintre perimetrul bazei Piramidei şi lungimea Sfinxului, mai exact numărul 10 Ω, pe care îl încifrează:

Acesta poate fi considerat un al doilea argument în susţinerea ipotezei că etalonul de 0,3249 m a existat cu adevărat şi era cunoscut de constructorii Piramidei.

Dacii trebuie să fi folosit şi ei acest etalon, deoarece este încifrat în mai multe măsuri ale sanctuarelor, dar multiplicat cu 10 şi 100, după cum vom arăta mai departe. Totuşi, în mod paradoxal, întâlnim această unitate de măsură, păstrată suficient de precis, tocmai la francezi, aceştia numind-o picior, iar conform unor opinii din sfera istoricilor, acest etalon l-au împrumutat francezii de la romani. În evul mediu francez acest etalon avea 0,3248 m, fiind cu numai o zecime de milimetru mai mic decât a suta parte din circumferinţa Absidei dacice (0,3249 m).

E puţin probabil ca francezii să aibă etalonul de 0,3248 m de la romani, căci existenţa lui în practica anticilor francezi vine, mai degrabă, în sprijinul celor care susţin că francezii vorbeau limba română arhaică, adică limba dacilor (vezi aici un articol al lui Gabriel Gheorghe, spre exemplu) şi asta demonstrează că ei sunt o ramură a geto-dacilor.

Dacă dacii au încifrat măsura de 0,3249 m atunci acest etalon ar putea fi la fel de vechi ca şi cotul şi degetul piramidal, căci, după cum am văzut, are adiacenţă şi cu măsurile Piramidei-Keops. Circumferinţa Absidei, măsurată cu etalonul de 0,3249 m (să-i spunem picior dacic) măsoară fix 285,79135 astfel de picioare dacice, revelându-se numărul obsesiv al Piramidei, pe care, de asemenea, se pare că dacii îl cunoşteau.

Primim o confirmare a faptului că acest etalon a existat cu adevărat în antichitate şi din Biblia cultului ortodox [6, pag. 1413], care îl consemnează cu valoarea de 0,32 m. De unde vine acest etalon şi cum a fost definit, vom afla mai departe, deocamdată însă, să reţinem că existenţa lui în perimetrul Absidei dacice, arată că era un etalon moştenit de daci de la strămoşii lor, care – după cum se pare – au construit Piramida cea Mare şi au lăsat urme de vieţuire în toată lumea.

E uimitor să descoperim că etaloanele vechi ale lumii au adiacenţă cu măsuri ale Piramidei-Keops, dar şi cu măsuri din sanctuarele sacre de la Sarmisegetuza. Chiar piciorul roman numit pes, care avea 0,2957 m este – la fel de precis – a suta parte din diametrul exterior al Sanctuarului Mare Circular al geto-dacilor. Istoricii afirmă că romanii au luat pes-ul de la greci şi corespunde cu o sutime dintr-o pletră grecească ce avea 29,57 m. Măsura era înscrisă în latura templului Hekatompedon, de unde se crede că au preluat-o romanii. Cu toate acestea, în lipsa celorlalte etaloane ce derivă din Piramida-Keops, pletra grecească apare ca un caz izolat, posibil generat de faptul că meşterii templelor foloseau în proiectare măsura de 29,57 m în virtutea tradiţiei, ca măsură sacră, transmisă din generaţie în generaţie. De aceea şi Columna lui Traian avea o înălţime apropiată de pletră (29,78 m), Templul Alb din Insula Şerpilor avea de asemenea, 29,78 m şi chiar monumentul Stonehenge avea 29,5 m pe diametru (măsurat la interiorul pietrelor care îl conturează). Deci adevărata valoare sacră era de 29,56 m, dar ea a fost „conservată” aproximativ, semn că a fost preluată şi transmisă de generaţiile de meşteri templieri, nu foarte exact.

Figura 3. Stema Geţiei.

Este demn de remarcat că grecii nu aveau în viaţa civilă un etalon în legătură cu pletra de 29,57 m (tabloul I), ceea ce denotă că măsura era folosită în virtutea tradiţiei moştenite de constructorii de temple şi chiar dacă pletra era o cincime din înălţimea Piramidei-Keops, grecii, ca şi romanii, nu erau conştienţi de acest lucru. În schimb geto-dacii aveau idee despre originea măsurii de 29,560 m, deoarece ei posedau toate etaloanele definite din măsurile Marii Piramide (cotul, degetul, palma de 10 degete, piciorul dacic, pasul şi stânjenul), după cum vom demonstra în cele ce urmează. Şi, mai mult decât atât, ei păstrau simbolul piramidei în stema lor de ţară (fig. 3).

Pe de altă parte, dacă toate popoarele au descins dintr-un popor primordial, şi bănuim că acesta a fost un nucleu de supravieţuitori ai catastrofei atlante, continuând cu pelasgii, care au populat toată Europa încă din neolitic, atunci toate popoarele mai posedau încă în antichitate frânturi de informaţii de la civilizaţia anterioară, dispărută din motive neclare. În acest sens, dacă dacii aveau etaloanele acelei civilizaţii străvechi, ei au descins direct din aceasta, iar cotul şi degetul piramidal, folosite de ei, erau considerate sacre şi accesibile doar iniţiaţilor, motiv pentru care le-au păstrat cu sfinţenie şi nu le-au împărtăşit celorlalte seminţii, care s-au diferenţiat ulterior din marea masă getă şi care au uitat de tradiţiile originare.

Un al treilea argument, ce ţine de armonia proporţiilor stabilite prin luarea în calcul a „factorului obsesiv” Ω, ca raport între lungimea cercului exterior şi perimetrul Absidei, este la fel de edificator, căci dacă se împarte 1278 degete piramidale la 2π se obţine numărul α, regăsit în baza de date a Marii Piramide şi considerat de noi „al doilea număr obsesiv”, fiind înscris şi în numărul de trepte al Piramidei egiptene. Cunoştinţele proiectanţilor daci sunt ultrarafinate şi se raportează mereu la numerele sacre ale naturii, căci numărul 203,4 îl conţine pe π, dar şi numărul de aur φ, în felul următor:

unde φ, conform Piramidei, are valoarea 1,6186. Rezultatul este la fel de precis, (patru zecimale exacte), după cum se poate observa din calculul prezentat.

Interpretarea relaţiei anterioare este simplă şi se vede că 1278 degete piramidale este lungimea unui cerc cu raza de 203,4 degete. Diametrul acestui cerc este 10 · 8 π φ, şi conţine numere semnificative: 8 ca număr divin, 10 cu trimitere la sistemul zecimal, π şi φ ca numere ale armoniei naturii. Lungimea unui cerc cu raza de 2πφ/5 este egală cu un picior dacic de 12,78 d.p.= 0,3249 m şi, dependenţa sa de numărul de aur şi de π, arată că era un etalon folosit în artă şi în edificiile religioase, ce permitea obţinerea de forme constructive armonioase.

Din cele prezentate până la acest punct al discuţiei, se profilează clar că – în mod exclusiv – doar dacii au folosit ca etaloane cotul şi degetul la valorile exacte, conform Piramidei-Keops. Aşa se explică de ce şi în epocile mai târzii, în Moldova se uza de un cot ce măsura 0,637 m, iar în Muntenia de 0,664 m, ceea ce este foarte aproape de valoarea iniţială a cotului piramidal (0,63566 m). Spre comparaţie, romanii aveau un cot de 0,4436 m, grecii de 0,462 m, iar sumerienii de 0,4953 m (vezi tabloul 1). Acest aspect relevă ceva foarte

Figura 4. Sanctuarul Mare Rotund de la Sarmisegetuza (reconstituire Dorel Bîrsan).

important şi anume că e posibil ca etaloanele numite cot şi deget să fi migrat de la dacii din Carpaţi spre periferia continentului şi, datorită imposibilităţii celor ce au migrat cu aceste etaloane de a le mai calibra, după modelul etalon original, păstrat în măsurile sanctuarelor dacice, ele şi-au modificat dimensiunile în decursul timpului. După cum am punctat mai sus, pe teritoriul vechii Dacii etaloanele s-au păstrat foarte aproape de măsurile lor originale, conservate ca modele de calibrare în sanctuarele dacilor şi mai târziu în mănăstirile româneşti.

Totuşi pentru a deveni certitudini, aspectele legate de cotul şi degetul piramidal dacic vor trebui să fie verificate şi în cadrul altor aşezăminte dacice. Cu siguranţă vor apărea şi alte dovezi. La o primă privire, chiar în Sanctuarul Mic Rotund, apare evident că a fost proiectat cu acelaşi cot piramidal. Asta deoarece diametrul său este de 12,6 metri şi deci raza are 6,3 metri, ceea ce este, fără discuţie, 10 coţi piramidali. Va trebui doar să se măsoare acest diametru cu o precizie mai ridicată.

La fel în cazul Soarelui de Andezit, care are un diametru de circa 7 metri. Mai trebuie adăugat la această măsură numai 26,6 cm pentru ca diametrul discului circular să fie exact 285,79 degete piramidale, adică măsura factorului Ω al Piramidei. Cei 26 de centimetri lipsă pot fi explicaţi în ideea că acest disc, alcătuit din 10 sectoare de cerc din piatră de andezit, avea la exterior o coroană care ţinea pietrele împreună şi care a fost spartă de romani. Grosimea ei trebuia să fie de 13 cm, peste cei 3,5 m ai razei discului, ceea ce nu era mult, având în vedere dimensiunea impresionantă a discului. Nu ar fi recurs acei constructori la o asemenea modalitate tehnică defectuoasă, cu sectoarele de cerc lăsate liber, ceea ce putea duce la deplasarea lor cu dezmembrarea discului. Şi cel mai nepregătit tehnician şi-ar da seama că ansamblul de sectoare circulare au fost ţinute împreună de un colier (bridă, coroană), care a fost demontat de cineva.

Notă: Se pare că piesele componente ale coroanei, ce împrejmuiau discul Soarelui de Andezit, chiar există, ele fiind aruncate (de arheologi?) în partea opusă discului, dincolo de Sanctuarul Mare Circular. Ele au forma potrivită (arce de cerc) şi sunt finisate şi chiar gradate la interior (incizii fine). Informaţia poate fi citită pe saitul http://romanialibera.ro/actualitate/proiecte-locale/zece-mituri-despre-sarmizegetusa-207073

Această bordură care împrejmuia discul de piatră putea fi mai înaltă, depăşind suprafaţa discului, ceea ce făcea din acest disc un Astrolab (în foto), care era umplut cu apă atunci când era necesar să se facă observaţii ale bolţii cereşti reflectată pe suprafaţa apei. Se putea observa chiar mişcarea stelelor în raport cu piesele în formă de T, apreciindu-se deplasarea lor unghiulară, posibil prin intermediul unui instrument gen teodolit, plasat chiar în centrul Astrolabului, unde era plasat şi cel ce făcea observaţiile. Spre această ipoteză conduce şi prezenţa acelui canal tangenţial la disc, trecând pe sub el, şi faptul că discul era prevăzut cu un orificiu în formă de pâlnie pentru scurgerea apei, la încheierea observaţiilor apa fiind deversată în acelaşi canal alăturat. Unii istorici au lansat aberanta idee că dacii aveau ritualuri de sacrificii umane şi de aceea era prevăzut acel orificiu, chipurile pentru a se scurge sângele sacrificaţilor în sol.

Figura 5. Discul de piatră numit „Soarele de Andezit”.

Asemenea ipoteze nu mai au rost în lumina celor arătate până la acest punct, adevărata funcţie a Soarelui de Andezit fiind aceea de instrument de prospectare a cerului. După cum se vede nu e de ajuns să fi arheolog şi atât, ca să înţelegi rostul şi informaţia încifrată în construcţiile dacilor. Trebuie să fi şi un pic matematician, şi fizician, şi astronom, şi chiar piramidolog pentru a aborda şi a înţelege ştiinţa strămoşilor noştri, care dezminte imaginea de popor barbar creionată de duşmanii ascunşi ai dacilor. Vor trebui cercetate şi alte zone cu construcţii, din perioada veche a lui Burebista şi, cu siguranţă, vor apărea şi alte surprize legate de construcţiile fabuloase ale dacilor.

O dovadă a faptului că în jurul discului era o coroană este spaţiul liber dintre „săgeata” de piatră care indică Nordul şi discul Astrolabului, spaţiu ce a fost completat (posibil de arheologi) cu o piatră, care se vede de la o poştă că diferă de celelalte pietre ce configurează săgeata (fig. 5). Dacă era o platformă pentru sacrificii nu se explică forma circulară, căci mai simplu s-ar fi realizat o platformă poligonală, după cum nu aveau nici un rost acele piese în formă de „T”. Apoi, de ce era nevoie de o „săgeată” de piatră care să arate Nordul, la o asemenea platformă destinată sacrificiilor? Gradul de precizie în realizarea Soarelui de Andezit nu justifică folosirea lui ca platou pentru sacrificii, ci arată, mai degrabă, că e vorba despre un instrument pentru observaţii. Cu siguranţă viitorul va demonta şi această prejudecată conform căreia dacii practicau sacrificiile umane, concepţie bazată doar pe zvonuri istorice lansate de unii, care nu ştiau nimic sigur despre adevărata credinţă şi cunoaştere a dacilor, ce era păstrată într-un cerc restrâns de iniţiaţi şi nu era împărtăşită oricărui „turist” care le călca plaiurile.

Văzut ca un Astrolab, discul de andezit apare ca un aparat sofisticat, unic în istoria lumii, ce folosea observaţiilor astronomice şi ajuta la calibrarea fină a Calendarului, plasat în imediata apropiere. În acest sens pledează şi piesele în formă de T, ce erau dispuse precis pe un cerc cu raza de circa 3,04 m, trasat pe suprafaţa discului, iar măsurile lui sunt foarte riguros exprimate în degete şi coţi piramidali, fapt ce va fi demonstrat mai jos.

Pe de altă parte, implicarea factorului obsesiv al Piramidei în Calendarul dacic, adânceşte misterul creat în jurul acestui număr iraţional şi al rolului său în cadrul cunoaşterii anticilor. Faptul că s-a înscris în monumente de talia piramidelor făcute din piatră dură, arată că acest număr Ω era foarte preţuit de antici şi au dorit, cu preţul unui efort formidabil, transmiterea lui peste timp, iar noi (deocamdată) suntem încă departe de a înţelege rostul său matematic.

Mai multe detalii în cartea „Mesajul atlanţilor”

Bîrsan Dorel,
Sursa: https://biransblogblog.wordpress.com

             Bibliografie

1. „Cartea lui Enoh”, Ed. Miracol, Bucureşti, 1997;
2. „Corpus Hermeticum” – Hermes Trismegistus, Ed. Herald, 2002;
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Pagina_principală
4. „Calendarul Sarmisegetuza Regia – o viziune integrată” – Cornel Samoilă, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2013;
5. „Cum măsurau strămoşii” – Nicolae Stoicescu, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1971;
6. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2008;
7. „Suntem români de peste 2500 de ani şi nu ne tragem de la Roma”, Lucian Iosif Cueşdean, Ed. Solif, Bucureşti, 2010;
8. „Enigme Arheologice” – Alexandru Ciulean, Ed. Miracol, Bucureşti, 2000;
9. „Dacia preistorică” – Nicolae Densuşianu, Ed. Arhetip, Bucureşti, 2002;
10. „Dacia secretă” – Adrian Bucurescu, Ed. Arhetip, Buc., 1997;
11. „Adevăruri ascunse” – Constantin Olariu Arimin, Iaşi, 2016;
12. „Mesajul Atlanţilor” – Bîrsan Dorel, Ed. Etnous, Braşov, 2017.

Surse online

1. file:///E:/sarmizegetuza/Administratia%20Romaneasca%20Aradean%20-%20Vol%20VIII.pdf
2. file:///E:/sarmizegetuza/absida%20dacilor/Stanescu%20Fl.%20-%20Absida%20centrala%20a%20marelui%20sanctuar%20rotund%20de%20la%20Sarmizegetusa%20Regia.Consideratii%20astronomo-matematice(AMN,XIV-XV,1987-88).pdf
3. file:///E:/sarmizegetuza/absida%20dacilor/Docfoc.com-Absida%20in%20Lumea%20Romana.pdf
4. file:///E:/sarmizegetuza/flyer.pdf
5. file:///E:/sarmizegetuza/mag-2005-25%20(1).pdf
6. http://www.romaniadevis.ro/dacia/zona-geto-daca/reconstituiri-3d/item/marele-templu-rotund-de-la-sarmizegetusa-regia
7. http://statuidedaci.ro/ro/columna-lui-traian
8. http://www.departamentulalphacarpatica.ro

Share on Facebook

Tweet

Follow us