Ghidurile Solicitantului pentru măsurile privind investițiile în ferme și instalarea tinerilor fermieri

Ghidurile Solicitantului pentru măsurile privind investițiile în ferme și instalarea tinerilor fermieri

0 1192
Versiunile consultative ale Ghidului Solicitantului pentru submăsurile 4.1 – Investiții în exploatații agricole și 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri au fost publicate pe paginile de internet ale Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), a anunțat, joi, MADR.
Aceste ghiduri stabilesc condițiile și criteriile accesării fondurilor europene acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 — 2020 pentru activitățile prevăzute în aceste forme de finanțare.
‘Ghidurile Solicitantului, publicate pe paginile de internet www.madr.ro și www.afir.info, pot fi consultate de către potențialii solicitanți, pe care îi așteptăm să formuleze propuneri de modificare și observații. Toate aceste solicitări vor intra în analiza departamentelor de specialitate din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pentru a verifica oportunitatea includerii în versiunea finală a Ghidurilor Solicitantului’, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.
 
Ghidurile au fost elaborate de către AFIR în colaborare cu MADR în baza consultărilor cu Grupurile de Lucru
 
Agricultură din cadrul Comitetului de Monitorizare al PNDR și în baza versiunii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 — 2020 transmisă Comisiei Europene spre aprobare.
Prin intermediul submăsurii 4.1 — Investiții în exploatații agricole vor primi sprijin financiar nerambursabil investițiile pentru creșterea competitivității exploataților agricole în vederea înființării și modernizării fermelor, în special cele de dimensiuni medii și asocieri de ferme mici și medii, inclusiv dotarea cu utilaje și echipamente performanțe în raport cu structura agricolă actuală.
Prin submăsura 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri se acordă fonduri nerambursabile pentru a susține stabilirea pentru prima dată a tinerilor fermieri ca șefi unici ai unei exploatații agricole.
Potrivit secretarului de stat în Ministerul Agriculturii, George Turtoi, acestea două măsuri de finanțare vor fi deschise pe 25 martie 2015.
„Noi suntem pregătiți să lansăm pe 25 martie, de Buna Vestire (n.r. sărbătoare creștină celebrată în data de 25 martie a fiecărui an) primele sesiuni de depunere de proiecte pe două măsuri, tineri fermieri și investiții în ferme, plus cele trei angajamente pe plăți directe care sunt parte din cererea unică de la APIA: agromediu și climă, agricultură ecologică și plățile pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale. Spre finalul săptămânii o să avem pe site și ghidurile solicitantului pentru consultare pe ambele măsuri”, a declarat pentru AGERPRES George Turtoi.
România are alocată prin PNDR 2014 — 2020 o sumă totală de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro reprezintă fondurile europene atribuite României, iar 1,347 miliarde de euro reprezintă contribuția națională.
Măsura privind investițiile în ferme are un buget total de 892,32 milioane de euro pentru perioada de programare de 7 ani, inclusiv contribuția națională de 134,35 milioane de euro, iar măsura dedicată tinerilor fermieri, aproape 445 milioane de euro, din care 44,5 milioane de euro reprezintă contribuția națională. AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.