Liberala Alina Gorghiu, în dosarul Registrului Comerțului, doar martor!

Liberala Alina Gorghiu, în dosarul Registrului Comerțului, doar martor!

0 534

Desi, la prima vedere, justitia ar fi departe de liderii PNL, lucrurile nu stau asa iar faptele raman si tot mai des apar consemnate in dosare, marturii sau inregistrari. Gorghiu si Blaga, nu sunt si nici nu au fost sfintii clasei politice romanesti ci doar abili si bine plasati in structura Regimului Basescu. In urma unui nou comunicat DNA, Alina Gorghiu s-a grabit sa declare – nu am nicio calitate în dosarul Registrului Comerțului alta decât aceea de martor.

Copreședintele PNL Alina Gorghiu afirmă că informațiile apărute în presă din rechizitoriul DNA în dosarul Registrului Comerțului demonstrează că singura ei calitate în această cauză este cea de martor și susține că „orice altă interpretare” cu privire la implicarea numelui său în dosar este de natură a-i prejudicia imaginea și va acționa, „ca orice om de bună credință, în justiție”.

„Informațiile apărute în presă din rechizitoriul DNA demonstrează că nu am nicio calitate în dosarul Registrului Comerțului alta decât aceea de martor. Cu această ocazie, propaganda PSD rămâne fără una dintre direcțiile de manipulare și dezinformare. Nu am nicio legătură cu vreo faptă imputată cuiva din acest dosar, am dat lămuriri în calitate de martor, ca unul dintre inițiatorii unui proiect legislativ”, precizează Gorghiu într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Ea se declară convinsă, însă, că „insinuările” vor continua.

„Pentru cei care se prefac că nu înțeleg, le explic, în avans, că, în orice sistem juridic calitatea de martor nu are nimic incriminator, chiar dimpotrivă.

Nu același lucru l-aș putea spune despre cei care sunt învinuiți pentru fapte de corupție, care refuză să dea declarații și pleacă în Turcia pentru a se opera”, spune copreședintele PNL.

Alina Gorghiu subliniază că „orice altă interpretare” cu privire la implicarea numelui său în acest dosar este de natură a-i prejudicia imaginea și va acționa, „ca orice om de bună credință, în justiție”.

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.