Graba pentru FMI?
Pachetul de legi, din „Curba de sacrificiu Basescu”, ciuntit de Curte este impins de PDL spre Parlament. Plenul reunit se va intruni, marti, la ora 10.00, pentru a adopta legile austeritatii in forma modificata, dupa ce acestea au fost declarate partial neconstitutionale de judecatorii Curtii Constitutionale.
„In privinta modificarilor pe care Parlamentul trebuie sa le aduca asupra celor doua legi privind masurile de austeritate, am stabilit in unanimitate ca, astazi (n.r. luni), comisiile juridice ale celor doua Camere sa se reuneasca pentru a intocmi un raport, iar maine (n.r. marti), la ora 10.00, plenul reunit va opera modificarile la cele doua legi asumate de Guvernul Boc”, a anuntat presedintele Senatului, Mircea Geoana, dupa sedinta Birourilor permanente reunite.
Totodata, el si-a exprimat dorinta ca modificarile sa fie facute cat mai rapid cu putinta. „Daca vom avea un vot majoritar in plenul reunit, inseamna ca cele doua legi ar putea fi modificate conform deciziei Curtii Constitutionale, pentru a putea fi ulterior promulgate”, a adaugat Geoana.
Pentru a putea intra in vigoare de la 1 iulie, acestea trebuie sa fie promulgate pana la sfarsitul sesiunii parlamentare, respectiv 30 iunie.
Birourile permanente ale Parlamentului au fost convocate luni, la ora 13.00, pentru a discuta despre programul legislativ, in contextul modificarilor care trebuie operate la legile austeritatii. „Sa speram ca nu e nevoie de o sesiune extraordinara, dar procedura e relativ simpla. Modificarile de la Curtea Constitutionala se opereaza printr-un raport al comisiilor juridice reunite si sunt adoptate in plen”, a declarat duminica presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase.