Gunoaiele de langa noi
Suntem la inceput de mileniu trei si mai avem doi pasi pana sa lansam un echipaj uman spre Marte. Tehnica ne impinge uneori inainte. Ne permite sa credem ca suntem grozavi si buricul pamantului. Daca acest lucru ar ramane permis doar oamenilor de stiinta, ar fi bine. Dar cuceririle tehnicii ii fac si pe nesimtiti sa se creada zei.
Si prin toate acestea, pamantul transmite norilor culoarea gandirii multora dintre nai, locuitorii lui: cenusiul.
Gafaim din ce in ce mai groaznic, la propriu, mergand prin atmosfera creata de noi. Bem apa semanand cu cea din finalul filmului „Ziua in care vin pestii” – din pacate un film uitat de prea multa actualitate. Ne dor ficatii de atatea E-uri si sufletul ni se poarta ca diavolul din creier.
Ne este bine asa?
Stiu ca introducerea vi se pare prea lunga pentru ce va voi spune, acele cateva cuvinte care va roaga la mai mult bun-simt. Este vorba, la propriu, de gunoiul de langa noi.
Nimeni nu poate contesta o functionare tot mai buna a evacuarii resturilor menajere. Diferitele firme de salubrizare isi fac tot mai bine treaba, mai putin in unele cartiere sau strazi situate cam „hacana” de interese inca indescifrabile.
Nu se poate nici tagadui un oarecare vag interes primarial pentru amenajarea spatiilor de depozitare ale gunoaielor casnice. Niste chestii care sunt facute ca sa se vada si care sa se incadreze, macar teoretic, in ecoul corului, tot mai mare si mai intens de auzit, al ecologismului.
Ce sunt aceste chestii?
Sunt acele tarcuri facute din lemn de brad – asta am mirosit trecand pe langa un loc unde se monta un asemenea tarc – care permit adapostirea tomberoanelor pentru colectarea civilizata a resturilor menajere. Adica ceva pe sortimente cu posibilitati de reciclare si cele ce pot deveni biomasa intr-o eventuala centrala termica.
Simati cititori, stiti la fel de bine ca si autorul acestor randuri ce se petrece practic in aceste tarcuri, dorite, ca idee, ecologice. Gunoaiele aruncate hai-hui si aiurea la gramada, mizerie pe jos – acolo unde aceste tarcuri sunt in drumul boschetarilor, al tiganilor, sectia scormonitori, si al celor care nu au bani de WC. Si aceasta, in primul rand, pentru ca lepra unei proaste democratii ne-a imbuibat creierul, sector bun-simt.
Mizeria este, in primul rand, a noastra, pentru ca ne este lene sa aruncam ce trebuie unde trebuie, caci in multe locuri sunt impropriu folisite anumite containere – pentru plastic, pentru hartie, pentru resturi pur menajere – necioplitul locuitor aruncand totul de-a valma, ca asa il duce lenea mintii cuprinse de nepasarea egoismului infatuat.
Mizeria, colcaind de impuritatea societatii in care ne-am nimerit sa nu avem curajul raspunderii, arata ca, pe haine, putim a deodorante, dar trupul si mintea nu ne sunt sanatoase prin faptul, amintit mai sus, ca jegul egoismului ne-a toropit constiinta. Afirm acest lucru si aduc dovezi cum ca, si daca tarcurile ar fi, cum teoretic este prevazut, cu lacate, nu tiganiile le distrug, ci tot unii dinte noi, ca sa nu poarte inca o cheie la ei.
Cand va veti trezi, oameni buni? Cand va interveni Primaria, cu masuri concrete si oameni de paza – exista Politia Comunitara in subordinea ei, si, sunt sigur, pot fiinta si garzi voluntare de mediu, cu drepturi de amendari – pentru a eliminarea duhorii din oras?
Caci daca starea de fapt ramane cea actuala, primul vinovat va fi cel ce se intituleaza primul edil al urbei, omul care se spala doar pe maini, nu si in suflet,
Dan Bota
