Guvernanța administrativă din România

Guvernanța administrativă din România

0 69

Guvernanța administrativă din România are ceva ciudat în strategie. Prioritizarea obiectivelor e doar o vorbă-n vânt. Buna doar pentru șuete în media, nicidecum ca practică instituțională coerentă și sistematică!
Indicii, în acest sens, sunt cu duiumul.
De pildă, unitățile din teritoriu ale ANAF-ului s-au năpustit asupra persoanelor fizice pentru a recupera cca.158 milioane de lei, cat reprezintă totalul debitelor la această categorie de contribuabili.
Despre reducerea evaziunii fiscale, veștile sunt,din nefericire, cam subțiri.
Figuram în statistici, ca țară, cu o evaziune de aproape o cincime din PIB, adică vreo 70 miliarde de euro. Numai la TVA, „gaura” este de cca. 7 miliarde de euro!
Colac peste pupăză, ANAF-ul ține „la sertar” sentințe definitive și irevocabile, fără să le execute, ce prevăd recuperări de prejudicii de peste 400 milioane de euro.
Cu siguranță, persoanele sau firmele implicate se bucură de protecție,nu?
Sau Fiscul e „pulbere” la execuții silite!
Mai bine de 70% dintre obligațiile neîncasate la bugetul de stat sunt generate de regiile și companiile cu capital majoritar de stat de la nivel central și local.
Cu toate acestea, nu sunt atinse nici măcar cu o pană! Și sunt pe post de „capre de muls” pentru oamenii sistemului!
Calul de bătaie” al Fiscului, însă, e constituit de persoanele fizice și firmele private, cu precădere cele mici și mijlocii,de pe care, fără milă, se scot piei cu nemiluita…
Printr-o modificare ticăloasă a Codului fiscal, zeci de mii de contribuabili sunt jecmăniți și de sume din 2018, chiar intrate in categoria celor prescrise dat fiind că sunt de peste cinci ani!
Pentru stat, cei doi ani de pandemie nu se pun la socoteala…
Statul și legea, când trebuie să se strângă bani pentru un buget vraiște, trec peste orice principii de drept…
Ce are, de pildă, CASS-ul cu veniturile de pe urma cedării folosinței bunurilor pentru persoanele fizice?
Chiar dacă sunt asigurate sau sunt pensionari?
Un abuz de putere și de drept cât casa, lăsat moștenire de pe vremea guvernului Ponta!
Bani să iasă, nu? Restul nu contează!

Toma Pirau

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.