Guvernul de la acea vreme, condus de Emil Boc și, din umbră de Traian Băsescu, „a capitulat definitiv în fața celui mai mare infractor economic din istoria noastră, OMV”!
„Serviciile de informații, lumea bancară și mediatică și-au dat mâna pentru a crea un curent politic (…) subordonat intereselor altor state…” prof. Petrișor Peiu.
Pornind de la anunțul demolării rafinăriei Arpechim de către OMV, am inițiat un scurt dialog cu profesor
Petrișor Peiu despre semnificația acestui eveniment.
Profesorul Peiu este una dintre vocile autorizate din spațiul românesc în domeniul economic, fiind consilier a
doi Prim-Miniștri, Radu Vasile (1998-1999) și Adrian Năstase (2002-2003) și subsecretar de stat pentru politici
economice (2002-2003) si vicepreședinte al Agenției pentru Investiții Străine (2003-2004).
Profesorul Peiu consideră că momentul decisiv al dezindustrializării României a fost anul 2011, atunci când
Guvernul de la acea vreme, condus de Emil Boc și, din umbră de Traian Băsescu, „ a capitulat definitiv în fața
celui mai mare infractor economic din istoria noastră, OMV”.
El a calculat și banii pe care statul român i-a cheltuit, din buzunarele românilor, pentru a construi o industrie
petrochimică, pe care ulterior decidenții au făcut-o țăndări: cel puțin 10 miliarde de euro.
Iată dialogul integral oferit în exclusivitate cititorilor R3Media:
R3Media: Domnule profesor, ce semnificație are din punct de vedere al profilului economic al României,
demolarea rafinăriei Arpechim?
Petrișor Peiu: Rafinăria Arpechim este oprită încă din 2011 și șansele de repornire erau minime. costurile de
repornire ar fi fost mult prea mari pentru orice posibil investitor. Dacă putem vorbi despre o semnificație, ar fi
trebuit să vorbim în anul 2011, atunci când România a capitulat definitiv în fața celui mai mare infractor
economic din istoria noastră, OMV.
Atunci, guvernul de la București a admis că va deveni ultimul stat estic din punct de vedere al cifrei de afaceri
globale a industriei petrochimice, retrogradând astfel din poziția de campioană pe care se afla în
1989. Practic, atunci s-a hotărât dezindustrializarea țării pentru zeci de ani de atunci înainte.
R3M: Rafinăria Arpechim și în general, petrochimia, au fost puse pe butuci în ultimii 30 de ani. Cine sunt
beneficiarii acestui proces și cine sunt „autorii” distrugerii acestor investiții?
Petrișor Peiu: Beneficiarii distrugerii petrochimiei noastre sunt, în primul rând, vecinii și partenerii comerciali importanți
ai noștri: Austria, Ungaria și Polonia, în această ordine. În mod evident, OMV a urmărit creșterea greutății
specifice a ei însăși, dar acest lucru este o consecință naturală a faptului că statul român a făcut cadou industria
petrochimică a țării principalului competitor al nostru, firma austriacă OMV. Cine sunt autorii? Guvernele din
2000 până astăzi.
R3M: Cât a investit statul român, în valoarea banilor de azi, în industria petrochimică a României?
Petrișor Peiu: Este greu de calculat și de aproximat dar probabil, la o capacitate de rafinare de 20 de milioane de tone
anual, vorbim de echivalentul a 5-6 miliarde de euro de astăzi, plus încă 5 – 6 miliarde de euro capacitatea de
industrializare petrochimică.
R3M: Revenind la OMV, cum se explică totuși „atracția” pe care o au politicienii români post-decembriști
pentru Austria?
Petrișor Peiu: Austriecii sunt recunoscuți ca cei mai abili plătitori de comisioane din Europa. E o glumă; serios vorbind,
politicienii noștri demult au renunțat să își mai conducă statul, ei preferă să invite diverse companii străine (din
Germania, Austria, Olanda, Franța ) să o facă, în speranța că vor pierde durerile de cap aferente conducerii unei
țări. Predispoziția pentru Austria a devenit o marcă națională a guvernelor de după 2012 și alimentează
suspiciunile privind cedarea programatică a inițiativei regionale în favoarea Austriei.
R3M: Ce ar trebui să facă România, ce măsuri ar trebui adoptate, pentru ca țara noastră să devină
independentă energetic și o forță economică pe măsura mărimii sale în Europa?
Petrișor Peiu: Independența energetică se obține numai prin investiții. România trebuie să își extragă singură gazul din
marea Neagră, să își construiască singură centrale electrice de minim 2000 Mw putere instalată și să își
realimenteze capacități de industrializare a gazului de minim 2-3 miliarde de mc /anual.
R3M: Ultima întrebare: politicienii ultimilor 30 de ani sunt oglinda poporului sau sunt o clasă aparte urcată
pe spatele poporului român? Când o să avem și noi un partid asemănător Partidului Republican din SUA?
Petrișor Peiu: Deocamdată nu văd niciun politician român capabil să gândească și să construiască un program de
dezvoltare gen „Hai să facem România Mare din nou”.
Serviciile de informații, lumea bancară și mediatică
și-au dat mâna pentru a crea un curent politic amorf, subordonat intereselor altor state, la noi în parlament.
Cât timp nimeni care pune România în centrul unei politici publice nu are voie să pătrundă în spațiul public,
aici vom rămâne.
Înainte de a întreba altceva, întrebați-vă unde sunt oamenii de afaceri patrioți, care să
investească în discursuri politice naționaliste, la fel ca în Polonia. Sau de ce toată clasa vorbitoare se coalizează
împotriva oricărui om care se întreabă de ce lucrează românii pentru bunăstarea Austriei sau Ungariei?
R3M: Vă mulțumesc!
Sursa: R3M
Hai sa fim corecti. Cel mai mare infractor economic este guvernul tarii. Vezi miliardele de euro cheltuite ca taxa de protectie cu inarmarea, cacealmaua vaccinurilor, pensiile speciale…etc