Guvernul Ponta, condus de Oprea, a aprobat Legea confiscării depozitelor din bănci!!!
Guvernul a aprobat de curand, proiectul de lege care prevede, printre altele, şi confiscarea banilor din depozitele negarantate, pentru salvarea băncilor cu probleme.
Astfel, în timp ce premierul Victor Ponta se reface în Istanbul, premierul interimar Gabriel Oprea a girat Legea bail-in-ului, aceasta urmând să se aplice şi la noi începând de anul viitor.
Autorităţile ar fi trebuit să transpună în legislaţia noastră prevederile europene privind rezoluţia bancară încă de anul trecut.
Întrucât nu şi-au îndeplinit această obligaţie, Comisia Europeană a început procedura de infringement împotriva ţării noastre pentru netranspunerea directivei care priveşte redresarea şi rezoluţia instituţiilor bancare.
Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR) se arată extrem de nemulţumit de modul în care sunt transpuse legile europene în legislaţia naţională.
Domnia sa ne-a declarat, recent: “Mă surprinde modul «original» în care sunt transpuse prevederile europene în legislaţia noastră. Este vorba despre un populism naţional care nu face decât rău, creând animozităţi între bănci şi clienţi şi deteriorând imaginea ţării noastre pe plan extern”.
Textul proiectului pe care Guvernul şi-a dat, girul a fost întocmit de BNR.
Referitor la procedura bail-in-ului, Nicolae Cinteză ne-a precizat: “Textul transmis de Banca Centrală către MFP nu face altceva decât să transpună prevederile europene. Trebuie să înţelegem că nu BNR impune aplicarea bail-in-ului, printre soluţiile de salvare a băncilor cu probleme, ci Uniunea Europeană cere acest lucru. (…) Există foarte multe discuţii legate de constituţionalitatea acestei măsuri impuse de UE care se numeşte bail-in. În opinia mea, comentariile de acest gen ar trebui depăşite, întrucât atunci când am acceptat să intrăm în UE am acceptat şi că orice directivă europeană va fi transpusă în legislaţia naţională”.
Bogdan Olteanu, viceguvernatorul BNR, ne-a explicat că rezoluţia este mecanismul prin care sunt salvate părţile bune din băncile cu probleme, considerându-se că o lichidare potrivit principiilor generale de insolvenţă ar cauza prea multe elemente colaterale.