Hai la focul lui Sanmedru! (III)
Focul lui Samedru este scenariul mortii si renasterii anuale a divinitãtii prin tãierea si incinerarea unui pom in noaptea de 25/26 octombrie.
Pãstorii romani, asemãnãtor popoarelor de origine celticã din nord-vestul Europei, au celebrat, panã in vremurile recente, Anul Nou la o lunã dupã echinoctiul de toamnã, la sfarsitul lunii octombrie si inceputul lunii noiembrie.
Ceremonialul cuprinde, printre altele, moartea violentã a zeului imbãtranit la sfarsit de an prin tãierea unui arbore din pãdure urmatã imediat de renasterea acestuia prin incinerarea trupului neinsufletit (butucul sau trunchiul copacului) in noaptea de 25/56 octombrie. Bãietii in varstã de 7-14 ani din satele culoarului Rucãr-Bran incep pregãtirile, cu sprijinul si supravegherea discretã a flãcãilor, cu 2-3 sãptãmani inainte de aprinderea focului: aduc din pãdure o mare cantitate de cetini de brad, aleg si amenajeazã locul unde se va aprinde Focul lui Samedru. Inaltimea acestuia este uneori cat turla bisericii din sat.
Cand rugul incepe sã lumineze cerul, copiii izbucnesc in strigãte de bucurie, adresand invitatia la cea mai mare sãrbãtoare a anului: Hai la Focul lui Sanmedru! In jurul rugurilor se adunã, pe vecinãtãti, copii, tineri, maturi si bãtrani. Toatã suflarea satului participã la taina renasterii zeului prin ritul funerar de incinerare. Femeile impart, ca la o inmormantare obisnuitã, covrigi, fructe si bãuturã. In timp ce trupul divin este mistuit de flãcãri, cei prezenti beau, mãnancã, glumesc, cantã si joacã. Focul lui Samedru este un Revelion unde se celebreazã moartea si renasterea, prin incinerare, a unei vechi divinitãti geto-dace.
