Hai la focul lui Sanmedru! (IV)
Samedru este un zeu important al panteonului romanesc, o divinitate agrara, patron al pastorilor si cel care garanteaza soroacele. Credinte, datini si obiceiuri legate de divinitatea precrestina, peste care s-a suprapus Sfantul crestin Dimitrie (serbat la 26 octombrie), exista peste tot in Romania, mai ales in zonele crescatorilor de animale, unde “Samedru era mostenit din tata in fiu ca antroponim si patron al casei”. ( Ion Ghinoiu – Obiceiuri populare de peste ani.) Samedru este asociat cu moartea naturii, cu sosirea iernii si a frigului.
“Argumentele care sprijina ipoteza ca Samedru a functionat ca inceput de anotimp tin nu numai de domeniul culturii populare, ci si de cel economic – sfarsitul varatului si inceputul iernatului, incheierea fermentatiei vinului, ziua soroacelor- si biologic – inceputul ciclului de reproductie a oilor si caprelor, desfrunzitul codrului”. (Ion Ghinoiu – Sarbatori si obiceiuri romanesti)
Cea mai interesanta insa este aceea care circula in judetul Muscel, in care este reprezentat ca un barbat frumos care peste zi are infatisarea unui porc (simbolul zoomorf pentru spiritul graului) – de fapt legenda care a inspirat “Povestea porcului” a lui Ion Creanga ( Tudor Pamfilie – Sarbatorile la romani).
La Samedru, turmele coboara in sat la iernat, expira vechile invoieli facute la Sangiorz (Sf. Gheorghe – 23 aprilie) si se fac altele noi, prilej de bucurie si adalmas sau – in caz de nerespectare a intelegerilor, prilej de cearta..
La orase, chiriasii reinnoiau contractele cu proprietarii, daca nu se mutau, Samedru fiind termenul fix stipulat de obicei in contracte. In Bucuresti – pana in perioada postbelica, inca din luna septembrie ziarele erau pline de anunturi legate de cei care cautau sau ofereau camere sau locuinte de inchiriat si a carausilor. Iar ziua de Sf. Dumitru era un adevarat exod, strazile ( mai ales cele periferice) erau pline de “camioane” (cum se spunea la carutele cu roti adaptate de la masini sau camioane) trase de cai costelivi, supraincarcate cu mobila mizera si « troace » modeste din gospodariile amaratilor care-si cautau conditii mai ieftine de locuit.
Iata ce relateaza etnograful Prof. C. Brailoiu, de felul cum trebuia sa fie tinuta la sate sarbatoarea lui Sanmedru:
”Sarbatoreste-l bine, nu lucra deloc; incheie socotelile cu ciobanii care ti-au tinut oile peste vara, cinstindu-i dupa obiceiul Rascolului. Sambata, fiind Ziua
Soroacelor, lichideaza toate celelalte invoieli si incheie altele, cu adalmasuri
si veselie – arvuna te leaga, plata te scapa. Dar nu uita: cine-a luat pe
datorie, plateste de doua ori”.
Fiind “stalp calendaristic de innoire a timpului sezonal sau anual”, Samedru acumuleaza diferite practici, acte rituale ( de purificare, de fertilitate, apotropaice), legate de cultul stramosilor – de pomenire a sufletelor mortilor, despre care se crede in popor ca acum – si la anumite alte date importante ale anului, parasesc mormintele si se intorc sa viziteze lumea celor vii.
