Hai la LUPTA cea mare, cu ochii inchisi… Clonele de pe străzile României de astăzi sunt doar un episod al anacronismului politic nihilist!

În lunile din urmă, România este scena unei grave neînțelegeri. Sute de inși neinformați, care cred fanatic căstatul existent n-ar fi… de drept, ci… de stanga și ca El, Statul, s-ar afla în pericol din cauza… guvernului! Asa se  scot in Piete unii pe altii, tineri neinformati si ajunsi pe strazi, constata ca nu stiu de ce…  „sa dam jos Guvernul!”. În vreme ce ministerele de resort încearcă corectarea unor legi, iarăși „specifice“, care lăsau oamenii la cheremul unor procurori incapabili să priceapă consecintele unei justiții puțin spus instrumentate, „lupta”in orb pentru democratie irosește energii în cauze prost lămurite.
În fapt, este un stat în care nedreptățile și abuzurile sunt la tot pasul. Este de luat aminte că nici o țară care conteaza in EU – SUA, Cehia, Ungaria,Polonia , Olanda, Israel și oricare alta – nu și-a lăsat vreun cetățean la mâna justiției din România. În măsura în care a putut, l-a ferit.Oare,de ce? Cine acceptă azi să fie judecat la Bucuresti , după legi discutabile, sau proceduri ce încalcă drepturi, cu avocați amenințați, cu  juriști sumar pregătiți și șefi desemnați arbitrar? Pe de altă parte, se pot citi  reflecțiile vârfurilor justiției din diferite țări.

Să intrăm însă în subiect,ne indeamna Profesorul Marga. Oricine este interesat de libertăți și drepturi cetățenești știe că si în urma noastră,  este o istorie. Amintim doar prevalența dreptului natural și, mai ales, adoptarea Declarației americane a drepturilor (Bill of Rights, 1791) și a Declarației franceze a drepturilor omului și cetățeanului (1789). Pe umerii acestora stă statul de drept actual  in tzarile democratice!  Împreună, cele două Declarații au înfăptuit „revoluția“, care a constat în „pozitivarea dreptului natural și realizarea democrației“.
Scopurile lor rămân distincte: „Acolo pentru a elibera forțele spontane de autoreglare în acord cu dreptul natural, aici însă abia pentru a promova o constituție bazată pe dreptul natural, contra unei societăți depravate și a unei naturi umane corupte. (…)“. În vreme ce oamenii din jurul celebrului Jefferson argumentau pentru a pune în față „interesele“ cetățenilor și a îngrădi puterea oricui, iacobinii lui Robespierre voiau să construiască puterea, pe bază de „virtute“.
Din cauze complexe, la mijlocul secolului XIX, pe scena Europei a câștigat conceperea franceză a statului. Aceasta întreține o tacită moralizare a politicii,  la o scindare cu consecințe durabile. Decidenții statului de drept i-au sancționat pe adepții radicalizării economice și sociale a drepturilor, iar aceștia din urmă au atacat vehement statul de drept. Europa a fost de atunci brăzdată de opoziția încrâncenată dintre apărătorii statului de drept existent și partizanii radicalizării drepturilor, care a generat conflicte majore. Abia după Al Doilea Război Mondial Europa părea că a învățat din erorile acelei opoziții. Drepturile economice și sociale nu au mai fost privite ca periclitare a statului de drept, iar statul de drept a fost recunoscut în calitate de condiție instituțională a libertăților și drepturilor. O conlucrare a abordărilor în cadrul democrației a fost, în principiu, acceptată.

Din nefericire, România actuală,  revine în ultimele luni tocmai în punctul mort antebelic, în condiții, în bună măsură, tot „specifice“: cu ipocrizia unor forțe de a postula că statul existent, în pofida eșecurilor băsiste evidente, ar fi de dreptși cu deplina ignoranță în privința unui conflict  clasat. Desigur că, prin Constituție (1992), țara a îmbrățișat – fapt de fundamentală importanță – tripartiția puterilor în stat și catalogul libertăților și drepturilor individuale din societățile libere. Numai că, între timp, și tripartiția și catalogul au fost subminate.
Tripartiția și catalogul poate funcționa optim,doar  într-o societate cu oameni stăpâni pe viața lor, care dispun de autonomia deciziei. În România însă,  slăbirea bazei economice și instituționale a cetățeniei democratice au contribuit, pe rând, fie și indirect, la privatizarea coruptă care s-a făcut și care a translatat bunuri uriase (nici acum inventariate și cercetate!) în mâini oculte, perpetuarea manipulărilor pe scară mare, excesul de desemnări personale ale Basescului,în funcții publice (care a răsturnat raportul dintre „numiți“ și „aleși“!) și a promovat o slaba calificare a „conducătorilor“ din ultima decadă.
La fuga pământului de sub picioarele democratiei s-a adăugat o „invenție“ carpatică: se pot asigura, prin Constituție și legi ordinare, cele mai largi libertăți și drepturi, dar se poate ține sub obroc folosirea lor prin… serviciile secrete. Cu această mentalitate, se poate proclama orice, căci regia din umbră contează! Atunci când convine calculelor unor forțe sustrase controlului public, serviciile mobilizează libertățile și drepturile contra statului sau, în alte situații, îndreaptă statul de drept contra drepturilor și libertăților: „…Trei de-ai Mei ,i-au arestat pe alti trei de-ai Mei!„Acum se petrece mai ales a doua situație: tot felul de inși lipsiți de idei concrete, în Parlament sau oriunde, sunt puși în mișcare sub stindardul unui „purism civic“ johannist (potrivit căruia „oricine este chemat de procurori este «penal», dacă nu chiar «infractor»“), fără echivalent în țări cu stat de drept real, cu scopul de a împiedica până și o modestă ameliorare a justiției propusă de un bun ministru de resort. România atinge astfel un nou record trist. Aici, sfere de decizie sustrase controlului public au supraviețuit democratizării, atâta câtă este. Pentru ca s-a „restabilit”iar conflictul dintre stat de drept și drepturi , se protestează pe străzi contra drepturilor,ba chiar împotriva măririlor de salarii și pensii, pentru a nu consolida… puterea „șefului“advers… Obsesia menajării acestuia este vizibila mai ales la unii „liberali“,chiar mai mare decât preocuparea pentru consolidarea unor libertăți…
La drept vorbind, nici în România statul de drept ca atare nu este în vreun pericol. Orice cetățean rezonabil vrea astăzi starea de drept, mai curând decât arbitrariul. Numai că, așa cum se vede, se poate îmbrățișa notiunea statului de drept, pana la… sufocare,într-un fel care face praf drepturile și dreptatea.
Dacă totuși este vorba despre pericol la adresa statului de drept, atunci acesta vine acum de la forțe care vor stoarce profit din lozinci precum „se distruge statul de drept“, „se anihilează lupta cu corupția“, „vine comunismul“, într-o situație istorică în care alternativele sunt cu totul altele. De altfel, din aceste devize, folosite cu ani în urmă, azi se trăiesc rezultatele: democratia este împiedicată dinăuntru, de garnituri de personal tot mai necalificate, fie și sub eticheta luată în deșert a „tehnocrației“. Astfel România stă vârtos la coada Europei, cu cea mai mare emigrare de cetățeni în condiții de pace. (Din volumul Andrei Marga, După globalizare)

Soluția, și în România, nu este să contrapui statul de drept …cu drepturile propriu zise. Nici „statul mafiot“, cum l-a numit chiar creatorul său – Basescu, dar nici „statul disciplinar“, pe care acele forțe îl întrețineau în imaginația lor săracă, nu sunt soluții. Abia ieșirea din fetișuri de stări și de persoane face loc acestora.Dar,se vede, e mai greu sa „repari”, decat sa construiesti…
Să ne înțelegem.  clonele de pe străzile României de astăzi sunt doar un episod al anacronismului politic , care ne costă deja prea mult….(sinteze)