Halloween – „Ajunul Sărbătorii Tuturor Sfinților”

Halloween – „Ajunul Sărbătorii Tuturor Sfinților”

1 66

In noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, se pășește în „ograda” Halloween-lui, despre care s-au spus și se mai spun fel de fel de lucruri.
După unii folcloriști, denumirea provine din engleza veche, de la expresia”All Hallows’ Eve”,în care „Hallows” înseamnă „Sfinți” iar „Eve”desemnează „Ajunul”… Deci, „Ajunul Sărbătorii Tuturor Sfinților”, sărbătoare pe care Biserica Romei a instituit-o pe data de 1 noiembrie,începând cu anul 835. În mod evident, înainte de Marea Schismă din 1054, când Apusul și Răsăritul creștin au apucat pe drumuri diferite!
Sărbători similare aflăm la romani sau la irlandezi, respectiv „Parentalia” și ‘Samhaim”.
Prima era în cinstea „Pomonei”, zeița fructelor și semințelor la romani, pe când cea de-a doua marca „sfârșitul verii”.
În astfel de împrejurări, conform credințelor populare, spiritele bune și rele trec, fără opreliști, între lumea de aici și cea de dincolo. Ca să le alunge pe cele rele, oamenii se deghizează in chipuri diferite, aprind focuri și folosesc ritualuri purificatoare,cu implicarea comunitară specială a copiilor și tinerilor.
Filiația celtică a sărbătorii este frecvent invocată. Irlandezii și scoțienii catolici imigranți sunt socotiți ca actanții principali în răspândirea acestei sărbători în SUA în cursul sec. al XIX-lea.
Că și în cazul „Pomului de Crăciun”, provenit din Nordul european și răspândit în lume pe canale comerciale americane, „Halloween-ul” urmează fenomenul numit „globalizare” și a prins rădăcini, mai cu seamă, în „solul” creștinismului occidental,unde catolicismul și protestantismul sunt predominante.
Sărbătoarea Tuturor Sfinților, asociată și cu pomenirea morților, s-a răspândit și în Centrul și Estul Europei, unde peisajul creștin formează un fel de Arcadie.
În Ardeal, de pildă, „Luminăția”, spre pomenirea celor trecuți în lumea „de Dincolo”, a depășit demult „hotarele” dintre confesiunile creștine existente și animă comunitățile pe scară largă și la vedere…
„Lumina cunoștinței”, iată, ne poate fi o bună călăuză de viață..
Fără umbre oculte sau satanice cum încearcă unii fundamentaliști să ne tulbure conștiințele!

Toma Pirau

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.