Handbal : Corona Braşov debutează în returul campionatului
Pentru Corona Braşov, returul Ligii Naţionale de handbal feminin debutează joi, 26 ianuarie (ora 16,00), în etapa a 15-a, pentru că echipa braşoveană a stat în prima rundă a returului, din cauza retragerii echipei din Deva. Adversara echipei braşovene în primul meci din partea a doua a campionatului va fi Danubius Galaţi, penultima clasată în ierarhia echipelor din Liga Naţională. Înaintea partidei, care se va desfăşura la Galaţi, au oferit declaraţii antrenorul principal şi două jucătoare „Am discutat cu fetele, ne uităm de jos în sus în clasament de unde suntem noi, de pe poziția a opta. Nici jucătoarele nu sunt mulțumite cu această situație, știu că nu este locul lor acolo. Încercăm să facem primul pas spre redresare la Galați. Totul depinde doar de noi. Nu este presiune, deși suntem pe acest loc care nu ne aparține. Un joc câștigat ne va da aer și încrdedere pentru viitor. În sport se poate întâmpla orice. Vom lua totul pas cu pas și să ajungem unde vrem să fim. Calificarea în cupele europene este un pariu al nostru și vom face tot ce depinde de noi să îl câștigăm. Știm că este foarte greu, știm unde suntem. Vom juca pe terenurile echipelor din fața noastră, dar nu cedăm și vom lupta până la capăt”, a declarat antrenorul principal Dumitru Berbece.
„Este un meci important și ne dorim să îl câștigăm. Nu suntem pe o poziție bună și trebuie să ne recăpătăm încrederea. În acest moment lucrurile s-au schimbat, nu mai este ca în trecut. Fiecare meci va fi dificil pentru noi. Nu mai contează cu cine jucăm, toate confruntările vor fi grele și trebuie să le tratăm cu seriozitate”, a spus portarul Denisa Dedu.
„Este primul meci al nostru în retur. Sperăm să facem un joc bun. Danubius Galați nu este o formație de top, dar este o echipă incomodă. Mergem cu gândul de a lua cele trei puncte și vrem să redevenim echipa din trecut. Am arătat că putem juca un handbal de calitate. Dacă vom fi o echipă putem să sperăm că ne vom califica în cupele europene”, a declarat Carmen Cartaș, care este, din retur, noul căpitan al Coronei
Înainte de meciul de la Galaţi, Corona Braşov ocupă un modest loc 8 în clasament, având 13 puncte, din 11 partide disputate
Dorin Duşa