Handbal : Corona Brașov, victorie, după ce a fost condusă cu 6...

Handbal : Corona Brașov, victorie, după ce a fost condusă cu 6 goluri de CSM Rm. Vâlcea

0 28

După un model deja parafat (s-a întâmplat și la Brașov, în finalul ediției trecute), Corona Brașov a învins Vâlcea, la Brașov, în etapa a doua a Ligii Florilor, după ce a fost condusă la șase goluri diferență! Prima repriză a fost de coșmar pentru jucătoarele Brașovului, care au greșit mult, au ratat la fel de mult, iar poarta nu a ținut deloc (Curmenț). În această situație, Vâlcea a avut și șase goluri diferență și juca exemplar, lăsând impresia că va provoca echipei brașovene o înfrângere logică, după aspectul jocului….La pauză, vâlcencele conduceau cu 17-13. A venit însă repriza a doua, cu o altă echipă brașoveană pe teren…Mai deteminată, mai puternică, cu o apărare arțăgoasă și cu un portar mult mai inspirat (Gudelj). Astfel, Corona a recuperat gol după gol, a reușit să egaleze în min. 48 (23-23), după care scorul a alternat până în min. 55, când gazdele au avut 2 goluri avans (28-26).

Finalul a adus în prim plan ambiția echipei Brașovului, care a reușit să conserve un rezultat în care nimeni nu ar mai fi crezut, obținând victoria, cu 30-28! O victorie mare, nesperată la un moment dat, pentru care au marcat de la Corona : Krpez – 7, Lasm – 6, Van Kreij – 5, Boiciuc – 4, Klikovac – 3, Zivkovic și Iliescu – câte 2, Zamfir – 1 gol.

Pentru Corona urmează două deplasări, la Brăila și la Zalău.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.