Handbal : Corona s-a impus greu cu Cisnădie
Handbalistele de la Corona au câştigat cu scorul de 28-26 (19-17) meciul cu Măgura Cisnădie, disputat în această seară, în deplasare, la Sebeş. Partida a fost echilibrată în prima parte, însă în partea a doua, braşovencele au reuşit să controleze mai bine jocul şi să îşi treacă în cont o victorie importantă în ecomonia clasamentului. La finalul partidei, antrenorul Bogdan Burcea a declarat ,,E drept, am intrat mai greu în meci, a fost multă relaxare, multe ratări şi un început destul de echilibrat, dar ne-am revenit pe parcurs. Ştiam că Măgura Cisnădie va face totul pentru a ne încurca, în condiţiile în care aceasta era poate ultima lor şansă de a mai spera la salvarea de la retrogradare. Au încercat, au luptat, dar la final, noi am fost cei care ne-am trecut în cont cele trei puncte. Este o victorie foarte importantă pentru noi, pentru că ne menţine în avantaj în lupta pentru locul trei în clasamentul campionatului. Trebuie să rămânem concentraţi în aceste ultime etape şi să facem ceea ce trebuie pentru a încheia acest sezon aşa cum ne dorim”.
Pentru Corona au marcat: Zamfir 10, Chiper 6, Bondar 4, Cartaş 4, Hotea 2, Pricopi 2.
Marţi, 29 martie, de la ora 18.00, Corona va juca pe teren propriu în compania echipei HC Alba Sebeş, în campionat, urmând ca duminică, tot la Braşov, să dispute, de la ora 18.00, manşa tur din semifinalele Cupei EHF cu TuS Metzingen.
Dorin Duşa