Handbal : Corona va juca ambele manşe cu HZRK Grude, din Cupa...

Handbal : Corona va juca ambele manşe cu HZRK Grude, din Cupa EHF, pe teren propriu

0 431

Echipa de handbal Corona Braşov va juca ambele manşe din turul I al Cupei EHF, în compania echipei HZRK Grude, pe teren propriu în 9 şi 10 septembrie, ambele partide urmând să se dispute de la ora 18.00. După mai multe zile de negocieri, oficialii echipei din Bosnia au trimis joi, acceptul de a juca amândouă manşe în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi”.

Antrenoarea Mariana Tîrcă a declarat : ,,Este foarte bine că răspunsul celor de la Grude a fost unul pozitiv. Faptul că vom începe noul sezon cu două meciuri acasă, în faţa publicului de la Braşov, care este cu adevărat extraordinar, ne va da o notă de încredere în noi. Sincer, cred că ne e dor unii de alţii şi abia aşteptăm să ne revedem în sală. Trebuie să tratăm foarte serios cele două partide şi să facem totul pentru a oferi oamenilor un spectacol frumos. Nu ştim foarte multe despre echipa adversă, dar cu siguranţă vom culege informaţii şi vom pregăti meciurile cât mai bine”, a spus Mariana Tîrcă.
D. D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.