Handbal : Jucătoarele Laura Chiper, Camelia Hotea şi Denisa Dedu, revenite de la Rio, au făcut joncțiunea cu lotul Coronei
Echipa de handbal Corona Braşov a avut trei reprezentante la Jocurile Olimpice de la Rio, pe Laura Chiper, Camelia Hotea şi pe portarul Denisa Dedu. Cele trei care s-au întors acasă, cu bucuria că au avut şansa de a trăi o astfel de experienţă, dar şi cu dezamăgirea că din punct de vedere sportiv, România nu a reuşit să treacă de faza grupelor.
,,Normal, când mă uit în urmă, am şi regrete având în vedere că ne-am întors de la Olimpiadă fără rezultatele deosebite, însă nu avem ce face, trebuie să trecem peste, să credem în continuare în noi şi să reparăm ceea ce am stricat, dacă se poate spune aşa, la Rio. Nu pot da vina pe emoţii, dacă e vorbesc despre rezultatele din primele două meciuri. Pur şi simplu nu am fost noi, şi aşa cum s-a şi văzut, de altfel, nu ne ieşea mai nimic, iar asta normal că te demoralizează. Aşa cum pentru un sportiv sunt zile în care totul îi iese perfect şi are şi parte de şansă, la polul opus sunt zile în care nimic nu îţi iese bine. Ca atmosferă, ce pot spune? Minunată. Nu e uşor de descris sentimentul pe care îl simţi când vezi atâţia sportivi români reprezentând România, iar tu eşti parte din acel grup. Sunt fericită că am fost acolo, sunt mândră că am avut şansa de a fi la naţională şi la Jocurile Olimpice, dar trăiesc cu regretul că nu am reuşit mai mult. Mi-am dorit enorm şi ştiu că toate fetele au simţit la fel, însă, din păcate rezultatele au fost cele ştiute de toată lumea. Dincolo de asta însă, este unic ce trăieşti la Olimpiadă, în satul olimpic. La tot pasul te întâlneşti cu sportivi cunoscuţi, la Olimpiadă am avut şansa, de exemplu, să îl văd pe Djokovic, şi mulţi alţi sportivi cunoscuţi. Am fost la scrimă când fetele au luat aurul şi am susţinut echipa din tribune. Acest lucru ne-a făcut şi pe noi să ne dorim mai mult din punct de vedere sportiv, însă nu a fost să fie. Am mai fost la finala lui Horia Tecău şi Florin Mergea, la gimnastică, la handbal masculin. Atunci când programul ne permitea, mergeam să vedem sportivii români la concursuri sau meciuri”, a spus Laura Chiper
,,A fost extraordinar că am fost acolo. Ca sportiv este o experienţă pe care nu o poate egala nici o altă competiţie. Pentru mine a fost fantastic, pentru că am prins Olimpiada pe ultima sută de metri şi mi-am îndeplinit astfel un vis pe care nu mai speram să mi-l îndeplinesc în carieră. Totuşi, Dumnezeu mi-a dat şansa şi le-a aşezat în aşa fel încât să fiu acolo. Cu siguranţă, am ce povesti copiilor şi nepoţilor. Este ceva să te plimbi prin satul olimpic şi să întâlneşti sportivi consacraţi. Am vorbit cu marele handbalist Uwe Gensheimer, cu Venus Wiilliams, cu care am făcut şi schimb de insigne şi am stat în preajma multor personalităţi sportive. Ce mai, e un sentiment frumos să fii acolo, la Olimpiadă, singura competiţie care adună atât de multe sporturi şi sportivi la un loc”, a declarat Camelia Hotea
,,Aşa este, ce trăieşti la Olimpiadă este unic, dar din nefericire, noi nu ne-am putut bucura pe deplin de toate cele trăite acolo, pentru că nu am reuşit rezultatele pe care ni le doream. Asta a umbrit cumva totul, pentru că nu am reuşit să trecem peste dezamăgirea simţită din cauza faptului că nu am reuşit să ne calificăm mai departe. M-am întors de la Rio cu multe regrete, dar sper din suflet ca în carieră să am şansa de a reprezenta România şi la alte Olimpiade şi să reuşesc să obţin şi o medalie. Este într-adevăr cea mai importantă medalie pentru un sportiv, iar faptul că am văzut pe viu cum fetele de la scrimă au câştigat aurul, ne-a făcut pe toate să ne dorim acest lucru. A fost tare plăcut. Era tare frumos să mergem la competiţiile celorlalţi români, să ne susţinem unii pe alţii. E frumos sentimentul de echipă pe care l-am avut toată delegaţia României. Am fost, o parte dintre sportivi, la ziua de naştere a Cătălinei Ponor şi a fost frumos. A fost o mică petrecere, am petrecut puţin timp împreună şi ne-a plăcut. Astfel de momente numai o Olimpiadă ţi le poate oferi. Trebuie să trecem peste şi să ne reamintim care ne este valoarea şi faptul că am demonstrat că putem mai mult. Vine Campionatul European, unde avem şansă să facem uitat tot ce s-a întâmplat la Rio”, a precizat Denisa Dedu
D. D.