Handbalistele Brașovului au obiectiv clar : 9 puncte, în următoarele patru meciuri!
Consiliul Director al clubului Corona Braşov reunit vineri pentru a se analiza situaţia echipei de handbal senioare, a trasat ca obiectiv pe termen scurt, obţinerea a nouă puncte în următoarele patru etape, urmând ca în iarnă, în pauza competiţională să se facă o nouă analiză şi să se ia deciziile care se impun. ,,Aşa cum se ştie, ne-am reunit în Consiliul Director pentru a analiza ce se întâmplă la echipa de handbal, pentru că jocul echipei şi rezultatele nu mulţumeşte pe nimeni. Am trasat un obiectiv pentru următoarele patru etape, şi anume să obţinem cel puţin 9 puncte, urmând ca în iarnă să luăm deciziile care se impun. Am purtat o discuţie şi cu fetele, acum aşteptăm răspunsul lor în teren”, a declarat Liviu Dragomir, preşedintele clubului Corona Brașov.
În acest moment, echipa de handbal Corona ocupă locul III în clasament şi va juca în următoarele patru etape cu Dunărea Brăila, Unirea Slobozia, SCM Craiova şi CSM Ploieşti.
Dorin Dușa