Handbalistele de la Corona și-au reluat pregătirile
Noua echipă de handbal feminin a Brașovului a început lungul drum al pregătirii viitorului sezon! Prima acțiune s-a desfășurat luni, la Liceul cu Program Sportiv Brașov, unde, la chemarea noului antrenor principal, Costică Buceschi, au fost prezente 11 sportive. Au lipsit motivat : Cynthia Tomescu şi Andreea Chiricuţă, aflate în Spania cu naţionala de senioare, Sorina Tîrcă, Daria Bucur şi Daciana Hosu, care sunt la Oradea şi se pregătesc împreună cu naţionala de tineret, precum şi Bianca Tiron, care va ajunge la Braşov direct de la Campionatele Universitare. La capitolul plecări s-a mai adăugat una : Andreea Pricopi, care și-a manifestat intenția de a părăsi gruparea brașoveană, oficialii de la Corona au înțeles-o și vor aștepta o sumă de transfer, conform grilei.
Multe meciuri amicale
În prima parte a pregătirii, antrenorul Costică Buceschi a programat teste fizice pentru a vedea în ce parametri se află jucătoarele după programul de pregătire dat fiecăreia în parte peste vară, urmând ca de vineri, 14 iulie, Corona să se deplaseze la Sfântu Gheorghe pentru un cantonament în care se vor pune bazele pregătirii fizice. După acest stagiu, handbalistele îşi vor continua pregătirea la Braşov, iar apoi vor lua drumul Ungariei, acolo unde în 3 şi 4 august vor juca două meciuri amicale cu Debrecen. Din Ungaria, delegaţia Coronei va pleca spre Slovacia, pentru a participa la un turneu amical la invitaţia echipei Iuventa Michalovce, la care vor mai participa şi Kisvarda (Ungaria) şi Lublin (Polonia). În 12-13 august, Corona a confirmat participarea la turneul de la Bistriţa, alături de CSM Bistriţa, Universitatea Cluj şi SCM Roman, iar pe 18-19 august, va organiza la Braşov, Memorialul „Dumitru Popescu Colibaşi”, competiţie la care vor mai participa, CSM Bistriţa, Unirea Slobozia şi Măgura Cisnădie. Seria turneelor amicale se va încheia cu un patrulater la Cisnădie, însă echipele participante vor fi anunţate în perioada imediat următoare.
Nu a fost aprobată participarea în cupele europene
Oficialii de la Corona au solicitat, pentru sezonul 2017-2018, Federaţiei Europene de Handbal un wildcard de participare în cupele europene, însă răspunsul a fost negativ, astfel încât echipa nu va lua startul în toamnă în Europa. Informația ne-a fost furnizată de președintele clubului Corona, Liviu Dragomir.
Corona va înscrie o echipă și în Divizia A
Pentru sezonul 2017-2018, conducerea de la Corona va înscrie o echipă și în liga secundă, Divizia A, pentru a da posibilitate jucătoarelor mai puțin folosite să aibă meciuri la activ și pentru ca trecerea jucătoarelor junioare către marea performanță să se realizeze cât mai rapid.
Președintele secției de handbal de la Corona Brașov, Ion Preda, a spus : „Suntem în faţa unui nou început, şi aşa cum e firesc, suntem nerăbdători să le vedem pe fete în sală, la antrenamente, să intrăm în febra pregătirilor noului sezon. Venim după multe luni în care am fost concentraţi pe formarea acestei echipe, şi suntem mulţumiţi că am reuşit să formăm un lot cu care să ne batem acolo unde ne propunem să ne batem an de an, şi anume primele locuri în campionat. Va fi un sezon interesant, pentru că multe echipe au suferit modificări în lot, dar noi suntem optimişti că în acest an vom avea altă comportare iar fanii vor fi mulţumiţi de handbalul pe care echipa îl va juca”.
Dorin Dușa