Hochei : Corona eșec usturător, dar mulțumită de succesul acțiunii caritabile
Corona Brașov a suferit o înfrângere drastică, pe teren propriu, contra celor de la Hochei Club Gheorgheni, scor 2-10, în meci contând atât pentru Erste Liga, cât și pentru Campionatul Național. Deși meciul a început cu golul rapid marcat de Radim Valchar și ploaia de ursuleți de pluș de pe gheață, brașovenii au avut o seară nefastă. Până la finalul primei reprize, harghitenii au egalat, dar a urmat o perioadă foarte slabă a trupei brașovene, iar Gheorgheni a marcat de 7 ori. De remarcat că, deși gazdele au beneficiat și de o superioritate de 5 minute, nu au mai reușit nimic… Golul al doilea pentru Corona a fost reușit de Krisztian Szabo, asistat de tânărul Dmytro Rudyka. Corona trece printr-o perioadă foarte grea, din moment ce acidentările se țin lanț…Lovit peste braț de Evan Wardley, Jared Van Wormer a fost transportat la spital pentru îngrijiri în urma tăieturii suferite. Corona a evoluat în acest meci și fără Philippe Cornet și Owen Williams, ambii accidentați. Din păcate, fundașul canadian a suferit o fractură de maxilar și va fi indisponibil o lungă perioadă.
Singurul câștig al meciului de astăzi a fost acțiunea caritabilă, respectiv, strângerea unui mare număr de jucării de pluș, aruncate pe gheață de public, care vor fi donate copiilor defavorizați, cu ocazia sărbătorilor. Așa se întâmplă la fiecare sfârșit de an, iar unii dintre copiii nevoiași se vor bucura și de această dată.
D.D.