Holocaustul evreilor din Ungaria: „szépséghiba”…
„Vina este a Germaniei, Ungaria doar a colaborat „…
Nu cu mult timp în urmă, în ziarul sătmărean Informaţia Zilei a apărut o știre despre faptul că Asociația Hid din Satu Mare, a „demarat o procedură” pentru „corectarea” inscripției de pe plăcile comemorative de pe monumentul Holocaustului din curtea Sinagogii și gara CFR.Pe cele două plăci memoriale sunt inscripționate numele evreilor deportați la Auschwitz cu mențiunea că au fost trimiși în lagărul morții de către guvernul fascisto-horthyst ungar. Considerând că acest text, formulat pe vremea comunismului, reprezintă,vezi Doamne, o… stigmatizare a întregii naţiuni maghiare(!?) . Asociaţia Hid din Satu Mare a demarat si o procedură pentru corectarea sa întrucât guvernul horthyst ar fi fost doar unul totalitar, dar nu fascist, iar deportarea,- conform initiativei de reciclare istorica a premierului Orban Viktor – s-ar fi făcut doar de către Germania hitleristă, nu de către Ungaria, aflată pe vremea respectivă sub… ocupația armatei naziste. Aceasta, susține Rudolf Krakkó, președinte Hid, doar ar fi colaborat… Drept care, au fost invitaţi cercetători istorici din România şi din Ungaria care să dezbată „problema”. Amintesc că în încercarea de a deturna vina istorică a Ungariei fasciste privind Holocaustul evreilor săi, este teză identică lansată în 2013 de guvernul lui Viktor Orbán. Reacția internațională indignată a organizațiilor evreiești a fost promptă ca și cea a forțelor politice democratice din Ungaria.
În acest context, inițiativa Asociației Hid, care a fost lansată cu puține zile înainte de comemorarea zilei internaționale a Holocaustului și de preluarea pentru un an de către România a președinției Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului pare cel puțin ciudată.
Cine este însă această asociație? Așa cum se poate citi pe saitul http://hidegyesulet.5mp.eu/web.php?a=hidegyesulet, ea „își propune ca prin activitatea ei să ajute la întărirea conștiinței de sine a maghiarimii și la recâștigarea stimei față de sine însăși a națiunii”. Pentru asta, de la înființarea ei, în 2003, Asociația Hid a organizat o tabără de tineret „al cărei scop a fost de a prezenta cariera de scriitor și viața lui Wass Albert, cel pe nedrept persecutat”. După cum se știe, în anul 1946, Wass a fost condamnat la moarte, in absentia, de către Tribunalul Poporului de la Cluj pentru a fi instigat soldați și ofițeri ai armatei ungare să ucidă patru persoane, două evreice și doi români. Motiv pentru care, după 1990,si Republica Ungaria i-a respins reacordarea cetățeniei ungare. Chiar dacă în legislația românească există o ordonanță de urgență a Guvernului care interzice cultul public al unor persoane care au comis crime împotriva umanității, acest lucru nu a împiedicat ani de-a rândul asociația Hid să organizeze tot felul de festivaluri-maraton de recitări din poezia lui Albert Wass și manifestări în memoria sa la Satu Mare, Oradea, Arad, Zalău, Carei, Hodod etc.Pentru variație, asociația Hid a mai organizat frecvent și conferințe ale istoricului revizionist ungur Raffay Ernö pe subiectul Trianon. Asta până în anul 2009, după cum reiese din datele oferite de propriul sait. Apoi, în ultimii ani asociația nu a mai avut aproape nici o activitate; a intrat într-un fel de adormire… Până de curand, când comemorările Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului urmează să se desfășoare sub președinția României!
„Defectul de frumusețe” – ca să traduc o expresie specific maghiară „szépséghiba” -, al inițiativei Asociației Hid, de a deturna întreaga vină a Holocaustului evreilor din Ungaria comis de armata și jandarmeria fascisto-horthyste asupra Germaniei lui Hitler, constă în faptul că este o organizație care îl are ca patron spiritual pe… Albert Wass, criminal de război și antisemit notoriu!Există însă o vorbă care spune că nu trebuie să pui pe seama perversității, răutății sau conspirației ceea ce se poate explica prin incultură, îndoctrinare sau prostie. În toate cele trei cazuri, citirea unui document esențial poate fi folositoare. Este vorba de HOLOCAUSTUL ÎN TRANSILVANIA DE NORD, un document elaborat de cea mai autorizată sursă: Yad Vashem. El poate fi descărcat în format pdf de pe link-ul: http://www.yadvashem.org/yv/en/about/events/pdf/report/romanian/1.10_Northern_Transylvania_%20revazut%20gina.pdf
În 36 de pagini, documentul cuprinde totul despre soarta dramatică a evreilor din Transilvania de Nord, este „cedata”fortzat, după 1940, în urma „diktatului/arbitrajului” de la Viena, în posesia Ungariei lui Horthy. Sunt expuse gradual aplicarea politicilor și legilor antisemite și marginalizarea evreilor, ghetoizarea lor de către guvernul fascist ungar al lui Döme Sztoyai, numit constituţional de Horthy la 22 martie 1944, și realizarea – cu contribuția fără rezerve a armatei și jandarmeriei ungare -, a „soluției finale” preconizate de naziști după ocuparea preventivă...abia la 19 martie 1944 a Ungariei pentru a o împiedica să„defecteze” și să treacă de partea aliaților. Așa cum se precizează, misiunea deportării a fost coordonată de comandoul SS de circa 100 de persoane condus de SS-Obersturmbannfuhrer Adolf Eichmann și pusă intocmai în practică de autoritățile ungare.
Materialul elaborat la Yad Vashem mai relevă fara tagada că „documentul preliminar referitor la adunarea, ghetoizarea, concentrarea şi deportarea evreilor a fost adoptat în secret la 7 aprilie de Consiliul de Miniştri al Ungariei: Decretul numărul 6163/1944, sub semnătura lui Lászlo Baky. (…) iar Ministerul de Interne a elaborat directivele pentru implementarea decretului cu trei zile înainte ca decretul ultrasecret să fie difuzat.”
Istoricul Nicholas M. Nagy Talavera, el însuşi deportat la Auschwitz de autorităţile ungare, arată la pagina 265 a cărții Istoria fascismului în Ungaria și România, apărută în 1996 la ed. Hasefer a Federației Comunităților Evreiești din România: „Consiliul de Miniştri al Ungariei a decis, pe data de 7 aprilie, să „cureţe teritoriul ţării de evrei” (…) deşi această măsură fusese deja hotărâtă cu cinci săptămâni înainte de începerea deportărilor. Pretextul pentru deportarea în masă la Auschwitz era apropierea Armatei Roşii de Carpaţi. Militarii germani, din motive de securitate, au cerut îndepărtarea evreilor din zonele rurale şi concentrarea lor în ghetourile din oraşe. Această concentrare s-a petrecut într-o manieră absolut inumană, supraaglomerarea, lipsa de condiţii sanitare şi de cazare au cauzat, foarte curând, izbucnirea epidemiei de tifos şi alte boli contagioase. După aceea, ungurii i-au rugat pe nemţi „să-i preia” pe evrei. Cererea fatală a fost transmisă în 20 aprilie ora 4:00 p.m. Eichmann a fost de acord.
Cu ajutorul jandarmeriei şi a administraţiei ungare, această acţiune a fost dusă la bun sfârşit într-o aşa viteză, încât, până la sfârşitul perioadei dintre 15 mai-1 iulie, singurii evrei rămaşi în Ungaria se aflau la Budapesta. Întreaga acţiune a fost opera secreta a numai 8 ofiţeri germani,si 40 de SS-işti încorporaţi,dar ajutaţi nemijlocit de 20.000 de jandarmi unguri. ”Concluzia lui Nagy Talavera este necruțătoare: Obersturmbannfuhrer-ul SS Adolf Eichmann a primit tot ajutorul posibil în îndeplinirea planului său de exterminare a evreilor din Ungaria. „În timpul procesului de la Ierusalim, acesta a declarat: „Ungaria a fost singura ţară pentru care nu am fost suficient de rapizi. Ei ni i-au predat pe evreii lor ca şi cum s-ar fi lepădat de bere acră”. (op.cit. p. 261)
Istoricul Randolph L. Braham scrie textual în A Magyar Holocaust, vol.2, p. 24, ed. Gondolat 1988: „În cursul acțiunii de ghetoizare și de deportare, jandarmeria ungară a acționat cu o deosebită cruzime. Fără contribuția ei, nemții nu ar fi putut să aplice programul „soluției finale” în Ungaria. Fanatismul campaniei antievreiești a naziștilor unguri a fost practic fără egal în partea de Europă ocupată de Germania. Există o mare parte de adevăr în ceea ce, într-o clipă de sinceritate, i-a spus Wisliceny lui Freudiger: „Se vede că, într-adevăr, ungurii sunt urmașii hunilor: fără ei nu ne-am fi descurcat niciodată.” Argumentele mincinoase cum că autoritățile ungare ar fi fost silite (!) să procedeze la ghetoizarea și deportarea evreilor de armata germană sunt demontate și de discursul ținut la 31 martie 1944 de Endre László, subsecretar de stat la Ministerul de Interne Regal Ungar, la postul național de radio de la Budapesta:„ (…) Nu este adevărat că problema evreiască din Ungaria a apărut pe ordinea de zi ca urmare a situaţiei politice mondiale. Unanimitatea societăţii maghiare, apărătoare a purităţii rasiale, urgentează de aproape 25 de ani rezolvarea problemei evreieşti. Antisemitismul maghiar nu este o politică la modă, nu este o copiere sau imitare a ideilor şi curentelor politice actuale. Ungurimea nu de un an, doi, ci de decenii – am putea zice prima în Europa – a constatat pe propria sa piele ce pericol fatal înseamnă pentru ea influenţa evreiască, care se amplifică în proporţii tot mai mari. De-a lungul unei lupte de decenii, s-a cristalizat conştiinţa că numai o rezolvare radicală poate determina rezultatul final şi satisfăcător pentru ambele părţi. Convingerea noastră nestrămutată o putem exprima astfel: pentru rasa maghiară, evreimea nu este un element dorit, nici din punct de vedere moral, nici spiritual şi nici din punct de vedere fizic. Conştienţi de această recunoaştere, trebuie să căutăm acea soluţie care exclude şi elimină în totalitatea sa evreimea din viaţa maghiară.” Textul a fost tradus din cartea Vadirat a nacizmus ellen (Rechizitoriu împotriva nazismului), apărută la Budapesta în 1958.
În ceea ce-l privește pe regentul Miklos Horthy, așa cum se arată în documentul Yad Vashem anterior citat, el a fost cel care, la 22 martie 1944, a numit constituţional guvernul fascist ungar al lui Döme Sztoyai care peste două săptămâni avea să emită decretul privind adunarea, ghetoizarea, concentrarea şi deportarea evreilor. Despre psihologia lui Horthy, care, după ocuparea la 19 martie 1944 a Ungariei de armata Germaniei hitleriste, a declarat că este de datoria sa „să rămână pe puntea corăbiei„, este semnificativă scrisoarea pe care i-a scris-o în octombrie 1940 fostului prim-ministru Teleki: „Am fost toată viața un antisemit și n-am întreținut niciodată relații personale cu evreii; eu am fost acela care a propovăduit deschis antisemitismul în Europa.” Textul poate fi găsit în cartea Horthy titkos iratai – Documentele secrete a lui Horthy – la paginile 261-62.
Calvarul ghetoizării şi deportării a celor 18.800 de evrei din Satu Mare strict de către autorităţile ungare este descris pe larg de Randolpf L. Braham în cartea Genocide and Reward la paginile 101 – 123. Șase transporturi, efectuate în trenuri de marfă în condiții îngrozitoare, între 19 mai şi 1 iunie, i-au dus pe evreii sătmăreni în lagărele morții. Doar unul din 10 s-au mai întors…Unul dintre supraviețuitori, Béla Rozenberg, originar din Satu Mare, scrie în depoziția sa: „ (…) La 15 mai am fost duși în ghetoul din Satu Mare. Ni s-a furat totul: obiecte de aur sau argint, ceasuri, bani, biciclete… Și eram bătuți fără milă. La 1 iunie am fost înghesuiți într-un tren, câte 80 de suflete în fiecare vagon de vite, fără hrană sau apă. În timpul călătoriei mulți dintre noi s-au îmbolnăvit; copii plângeau și cereau apă, dar răspunsul pe care ni-l dădeau jandarmii maghiari era: „Lua-v-ar dracuꞌ de jidani împuțiți!” (Martiriul evreilor din România 1940-1944, ed. Hasefer, București 1991, p. 268)
Grozăviile comise de jandarmeria fascistă ungară, brutalitatea și sălbăticia ei, au devenit cunoscute. „În perioada mai-iulie 1944, când a avut loc ghetoizarea și deportarea evreilor din Ungaria si Transilvania ocupata, ziarele elveţiene şi suedeze au publicat reportaje ample de la Kosice, Nyiregyháza, Mukacevo, Szekesfehervár , Oradea etc. Publicaţii importante precum conservatorul Neue Züricher Zeitung şi Die Nation au descris evenimentele sub titlul „Jurnalul ororilor”, Quakerii din America au protestat. Gazette de Lausane a prezentat un editorial după altul, descriind detalii dantești şi finalul unui articol, semnat de redactorul Georges Rigassi, specifica: „Iată ce-a făcut naţiunea ungară nobilă şi creştină cu evreii”. Journal de Genève a scris o serie de articole violente. Ambasadele ţărilor neutre la Budapesta au protestat vehement, în special suedezii, elveţienii şi mai presus de toţi reprezentanţii Vaticanului”, se poate citi la pagina 272 în cartea lui Nagy Talavera, Istoria fascismului în Ungaria și România.
Dacă, după această înșiruire de citate din autori consacrați, tot mai rămâne vreo îndoială privindu-i pe cei care sunt responsabili de Holocaustul din Ungaria, sau necesitatea „corectării” conținutului plăcilor comemorative de la Satu Mare, accesaţi: https://www.google.ro/#q=Churchill+jews+deportation+Hungary
În cartea sa Churchill and the jews, 1900 – 1948, Michael J. Cohen, prof. la BarIlan University, 2003, ed. a 2-a, revizuită ed. Routledge, p. 355, prezintă 2 scrisori referitoare la ce se întâmpla cu evreii din Ungaria. Descoperite de autor, în arhiva privată a lui Churchill, scrisorile potenţează mesajul adresat de prim-ministrul britanic Churchill ministrului de externe Anthony Eden la 7 și 11 iulie 1944: „There is no doubt in my mind that we are in the presence of one of the greatest and most horrible crime ever committed.” – „Nu am nici o îndoială că ne găsim în prezenţa celei mai mari şi oribile crime comise vreodată.”
Rămâne o singură întrebare: Dacă Aliații știau de această imensă și oribilă crimă, de ce nu au fost bombardate și distruse liniile de cale ferată pe care trenurile morții, o dată ieșite din Ungaria, continuau să livreze zilnic prada pentru cuptoarele din Auschwitz?
Dorin Suciu,4 februarie 2016