HOLOCAUSTUL ROSU!
O scrisoare adresata domnului Elie Wiesel, de la un roman din Sighet

Stimate domnule Elie Wiesel,

 

La sfarsitul lunii iulie 2002 ati revizitat orasul dvs. natal – Sighetul Marmatiei, din Romania , si ati retrait atat amintirile frumoase din perioada copilariei cat si amintirile dureroase privind tragedia deportarii la lagarul de exterminare nazist din Auschwitz (1944). Cu aceasta ocazie ati spus locuitorilor din Sighetul Marmatiei urmatoarele: “Cei mai multi dintre dvs. v-ati nascut dupa aceea. Tot ce s-a intamplat atunci nu este responsabilitatea dvs. Poate ca parintii si bunicii dvs. mai traiesc. Duceti-va acasa si intrebati-i cum era atunci cand aici la Sighet traia o comunitate evreiasca prospera si cum acum nu mai este nici un evreu. Intrebati-i cum s-au simtit dupa acea noapte, dupa 1944, daca au dormit bine dupa aceea”.

Deci doriti ca baiatul meu sa ma intrebe ce am facut eu in 1944 cand trupele nemtesti, dar mai ales unguresti v-au trimis la lagarul de exterminare nazist de la Auschwitz. Doriti sa stiti daca „am dormit bine dupa aceea“.

Acum, in 2002, gasesc afirmatiile dvs. foarte jignitoare. Stiti foarte bine ce s-a intamplat si cu populatia romaneasca din Sighet intre 1940-1944, deoarece, citindu-va memoriile, inteleg ca va place istoria. Sa mergem impreuna in timp si sa analizam ce am facut eu si ce ati facut dvs. in perioada 1940-2002.

Eu m-am nascut in 1922, in Sighet. Parintii mei fusesera improprietariti in 1925, dupa reforma agrara si traiau destul de bine din munca pamantului si cresterea animalelor, fiind bine-vazuti in comunitate ca tarani instariti.

In 1939, am urmarit cu frica miile de refugiati din Polonia care au trecut prin orasul nostru. Aveam 17 ani atunci si intelegeam ca ceea ce se intampla in Polonia era foarte grav. Parintii mei cautau sa ma linisteasca, spunandu-mi ca Anglia si Franta ne vor apara! Dar, la sfarsitul anului 1939, Polonia era impartita intre Germania si Rusia, timp in care Franta si Anglia  s-au uitat si nu au facut nimic! In urma Pactului Molotov-Ribbentrop, pe data de 26 iunie 1940, ne-a venit noua randul: Rusia a dat un ultimatum Romaniei sa evacueze Basarabia si Bucovina de Nord.

Dupa cum stiti foarte bine, comunistii rusi imediat au activat propria '‘Coloana a V-a’' din Basarabia si Bucovina de Nord, in frunte cu comunistii locali, formata in marea majoritate din minoritatile ostile guvernarii romanesti (rusesti, ucrainene si evreiesti) Acestia au ucis multi romani civili, functionari romani si trupe romanesti care se retrageau in urma acapararii de catre trupele si comunistii rusi a Basarabiei si Bucovinei de Nord, cand peste 350.000 de romani au devenit refugiati. Atunci aproape 200.000 de romani au fost deportati in Siberia si peste 150.000 de romani, in special cei care in 1918 au militat pentru Unirea cu Romania, au fost exterminati.

Noi, romanii din Sighet am trimis bani si ajutoare refugiatilor romani din aceste provincii romanesti furate de rusi. Poate va aduceti aminte ca si prin Sighet au trecut cateva sute de refugiati romani din Bucovina de Nord.

Acum, la randul meu, va intreb: dumneavoastra, familia dumneavoastra si comunitatea dvs. evreiasca din Sighet, ce ati facut pentru acesti conationali, deveniti refugiati romani? Cum ati dormit dupa noaptea dintre 26-27 iunie 1940, cand atat de multi romani au suferit la fel de cumplit? Din pacate, peste putin timp, la o luna si jumatate dupa tragedia din Basarabia si Bucovina de Nord, a venit si randul nostru, al romanilor din Sighet sa suferim direct.

Pe data de 30 august 1940, in urma Dictatului de la Viena impus de Hitler, Romania a fost fortata sa cedeze Ungariei Transilvania de Nord, inclusiv orasul Sighet. Peste 300.000 de romani au devenit refugiati sau au fost expulzati, mii de romani au fost batuti si omorati. Prigoana autoritatilor unguresti impotriva romanilor a fost cumplita. Dupa cum stiti foarte bine, dle Wiesel, o mare parte din populatia romaneasca din Sighet a fost nevoita sa se refugieze, din Ardealul de Nord, in Romania. Cei care au ramas au fost terorizati (batuti, inchisi, omorati), de catre autoritatile unguresti. In perioada 1940-1944, aproape 50.000 de romani au fost deportati sau omorati de autoritatile unguresti in Transilvania ocupata. Imi amintesc cum in primele zile cand au intrat trupele unguresti in Sighet, comunitatea ungureasca ca si evreiasca din oras era foarte fericita pentru ca ”s-a terminat cu ocupatia romaneasca”.

In cartea All rivers run to the sea , singur declarati: ‘'A conse-quence was that Sighet became Maramorossziget again. The popula-tion joyfully greeted the first ‘motorized’ units of the Hungarian Army: troops on bicycles. My mother, too, was pleased with our change of nationality. For her is was a kind of return to her childhood for which thanks were due to God’' – pag. 28. (’'O consecinta a fost aceea ca Sighetul a devenit din nou Maramorossziget. Populatia a salutat cu bucurie primele unitati ‘motorizate’ ale armatei ungare: trupe pe bicicleta. Si mama mea s-a bucurat de schimbarea nationalitatii. Pentru ea aceasta a insemnat o intoarcere la copilarie, fiind recunoscatoare lui Dumnezeu’').

Asa ca acum, la randul meu, va intreb, dle Elie Wiesel, cum aveti tupeul si lipsa de omenie sa ma intrebati cum am dormit in 1944, cand intre 1940-1944 nu ati facut nimic pentru familia mea, care a suferit cumplit in urma teroarei unguresti?

De ce acuzati pe romanii din Sighet ca nu au facut nimic pentru comunitatea evreiasca, cand stiti foarte bine ca romanii din Sighetul din 1940 si pana in 1944 au suferit cumplit sub teroarea administratiei unguresti, erau oropsiti si nu aveau nicio puterea politica si militara sa faca ceva?

Dle Elie Wiesel, la randul meu, vreau sa stiu cum v-ati simtit dupa august 1940 cand romanii din Sighet au fost prigoniti si omorati de autoritatile unguresti. Vreau sa stiu daca dupa august 1940: “ati dormit bine?”. Dar sa continui amintirile despre Sighet. In 1941, autoritatile ungare au dat afara familia mea de pe pamantul pe care il obtinuse in urma reformei agrare din 1925. In septembrie 1941, am ajuns refugiati la Ploiesti, la un unchi al mamei. In anul 1943, cand aveam 21 de ani, am fost inrolat in Armata Romana.

Pana in 1944 am luptat pe frontul rusesc, din 1944 am luptat pentru eliberarea Transilvaniei de sub unguri si in 1945 ma aflam cu trupele romanesti la granita Ungariei cu Cehoslovacia. Impreuna cu familia mea m-am intors la Sighet abia in primavara anului 1946, la varsta de 26 de ani, dupa o absenta din Sighet de 5 ani.

Ne-am intors la pamantul nostru si cu greu am incercat sa ne refacem viata. Casa noastra am gasit-o distrusa si tot ce lasasem , fusese furat de vecinii nostri (!) din Sighet.

Dupa cum stiti si scrieti in cartea dvs. All rivers run to the sea, dupa 1944, trupele rusesti au pus ca sefi ai politiei, inchisorilor si lagarelor de munca obligatorie pe o multime de tineri evrei comunisti: ‘'The red army had given control of the police to some young Jewish communists returning from Bucharest , the labor battalions, and the camps. Whom else could they have any confidence in? (one of them, Aczi Mendelowics, later became Amons Monor, chief of formidable Shin Beth Security Service in Israel ’) -pag.147-148 (’Armata Rosie a dat politia pe mana unor tineri evrei comunisti intorsi din Bucuresti. De asemenea si lagarele de munca si inchisorile au capatat sefi similari. In cine altcineva sa fi avut rusii incredere? (unul dintre acestia, Aczi Mendelowics, a devenit mai tarziu Amos Monor, seful formidabilului Serviciu Secret israelian, Shin Beth). Acesti comunisti evrei au inceput o adevarata teroare impotriva a tot ce era contra ideologiei lor, pe care au slujit-o cu zel… Incepand cu primavara anului 1947, in inchisoarea din Sighet, pe care cred ca v-o amintiti de copil, deoarece era o cladire impozanta, construita la 1897, au inceput sa fie inchisi “dusmanii poporului si ai noii societati”. Adica, in majoritate, floarea elitelor tzarii, careia tocmai ei i-au luat locul!

Dupa abdicarea fortata a Majestatii Sale Regele Mihai I, comunistii au venit la putere in toata Romania. La inchisoarea din Sighet a fost adus mai intai “Lotul Visovan”, compus din 18 elevi si studenti maramureseni arestati de comunisti (stiti foarte bine cine au fost acesti comunisti in Sighet).

Pe urma au urmat fosti ministri, militari, academicieni, profesori universitari, ziaristi. Printre ei se numarau Iuliu Maniu, Constantin (Dinu) Bratianu, Gheorghe Bratianu, Mihai Manoilescu, Nicu Steinhart, Aurel Vlad, Daniel Ciugureanu, Ioan Pelivan, Constantin Argetoianu, generalii Mihail Racovita si Ion Rascanu, preoti greco-catolici si romano-catolici, precum Ioan Suciu, Anton Durcovici, Traian Frentiu, Vasile Aftenie. Toti acestia si multi altii au murit in inchisoarea de la Sighet. Cu ce i-ati ajutat, dle Elie Wiesel, pe acesti romani exterminati de teroarea comunista?

La vremea respectiva erati o personalitate la Paris si ati fi putut ridica glasul despre Holocaustul rosu, care a exterminat peste 1.200.000 de romani (probabil si evrei!) in lagarele de exterminare raspandite pe intreg teritoriul Romaniei! “Holocaustul rosu" a durat in Romania din 1946 pana in 1989. In toata aceasta perioada, ce ati facut, dle Elie Wiesel, pentru romanii indiferent de etnie, pentru Romania in care v-ati nascut, “cum ati dormit: bine”?

Si cum se face ca in 2002, cand ati revizitat casa natala din Sighet, nu v-ati oprit si la muzeul Holocaustului rosu din Sighet, care se afla aproape de casa dvs.? De ce nu ati avut curajul sa vedeti prin ce teroare si tragedie au trecut toti cetatenii Romaniei (romani, unguri, evrei, germani etc.) in perioada 1944-1989? Dle Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace si purtatorul a U.S. Congressional Medal of Honor, de ce nu ati gasit potrivit si cuvenit sa depuneti o floare la Sighet si in memoria celor exterminati in timpul Holocaustului rosu? Prin aceasta atitudine a dvs., toti acei martiri ai neamului romanesc, indiferent de etnie, au murit pentru a doua oara! “Ati dormit bine dupa aceea”, dle Elie Wiesel? Viata mea dupa 1946 a fost un cosmar. Trupele rusesti si tinerii comunisti la putere in Sighet terorizau populatia, iar in 1950 au inceput colectivizarea. In 1954, impreuna cu alti “tarani instariti”, am fost arestati si judecati ca dusmani ai poporului si trimisi la lagarul de exterminare de la Canal, din Dobrogea.

Doar cu ajutorul lui Dumnezeu am supravietuit! Dupa ce am fost eliberati in 1960, mi-am continuat viata mizerabila in Romania sub dictatura comunista. Prin intermediul ziarului Meridianul Romanesc va trimit aceasta scrisoare, dle Elie Wiesel.

Vreau sa stiu: in toti acesti ani, din 1945 pana in prezent, ce ati facut pentru cetatenii romani (romani, unguri, evrei, germani etc.) terorizati si exterminati de Holocaustul rosu? Vreau sa cunosc: cand stiati ca noi suferim asa de cumplit, cum puteati sa dormiti bine la Paris , Florenta , New York , Washington D.C. ?

Cu stima, Gheorghe Dima, “Concetatean din Sighet”…

 

Sursa: “Saptamana Rosie” – Paul Goma