Honteristii si-au reclamat o profesoara la ISJ si la Minister

Honteristii si-au reclamat o profesoara la ISJ si la Minister

4 1800

O profesoara de matematica de la Liceul Teoretic „Johannes Honterus” a fost reclamata de parintii unor elevi de clasa a VIII-a. Acestia au sesizat chiar si la Ministerul Educatiei ca elevii nu sunt notati corect si ca profesoara le-ar vorbi urat dar si ca i-a lasat corigenti chiar acum cand elevii se pregatesc sa sustina evaluarea nationala

O profesoara de matematica de la Liceul Teoretic „Johannes Honterus” a fost reclamata de parintii unor elevi de clasa a VIII-a. Acestia au sesizat chiar si la Ministerul Educatiei ca elevii nu sunt notati corect si ca profesoara le-ar vorbi urat dar si ca i-a lasat corigenti chiar acum cand elevii se pregatesc sa sustina evaluarea nationala.
Corina Dragoiu este profesoara de matematica la Liceul Teoretic „Johannes Honterus”. Femeia a fost reclamata de mai multi parinti ca ar avea o atitudine ironica si zeflemitoare care ii intimideaza pe elevi.
Un parinte a scris in sesizarea adresata atat Ministerului Educatiei, cat si Inspectoratului Scolar Judetean, ca profesoara Corina Dragoiu i-ar fi spus copilului sau ca „te milogesti ca un tigan” in momentul in care acesta ar fi vrut sa raspunda. Un alt parinte a reclamat ca femeia i-ar fi luat copilului sau telefonul, pe care l-a retinut timp de doua saptamani.catalog
Wagner Helmut, directorul Liceului Teoretic „Johannes Honterus” spune ca sesizarilor elevilor din clasele terminale care nu au promovat la matematica au fost discutate de catre conducerea institutiei, care nu a luat deocamdata nicio masura.
Profesoarei i se reproseaza si ca ar fi trecut in catalog notele de la simularea Evaluarii Nationale unora dintre elevi, in conditiile in care acest lucru este interzis.
Un parinte sustine ca unul din copii a avut nevoie de consiliere psihologica in urma actiunilor profesoarei de matematica. Mediile elevilor de clasa a VIII-a au fost deja incheiate iar patru copii cu note mici la matematica nu vor putea sustine Evaluarea Nationala.
Mai multe plangeri au ajuns si la Inspectoratul Scolar Judetean Brasov, legate de comportamentul neadecvat al profesoarei si modalitatea de notarea a elevilor, confirma Maria Szabo, inspector scolar adjunct ISJ Brasov.
Inspectorul de matematica de la Inspectorat si cel care raspunde de Liceul Honterus vor analiza ce s-a intamplat la ora de matematica.

Vifor Rotar

 

COMENTARII

  1. Dna profesor Bodocan, incep sa ma indoiesc si de calitatea dvs de profesor din comentariul de mai sus. Cum adica dvs si dna Dragoiu, va trimiteti copiii la meditat una alteia? Este o pseudo-mita rezultata din meditatii OBLIGATORII ca un copil sa nu ramana corigent? Situatia aceasta se stie de ani de zile si se practica de foarte multi profesori care nu ar trebui sa fie in scoli, licee, platiti din panii publici pt edu catia copiiilor nostri si nici macar sa stea in preajma copiilor nostri.

    Spuneti ca „Mai mult decat atat, prfesoara Corina Dragoiu ii trateaza pe elevi in mod diferentiat dupa posibilitati”. Doamna profesoara, dna Dragoiu si orice profesor ar trebui sa isi trateze elevii in acelasi mod, in mod egal, altfel va situati pe la discriminare si ar trebui ca profesorii care o fac si cei ca dvs care instiga la acest lucru sa infunde puscaria. Nu ca dna Dragoiu nu ar fi incalcat legea pana acum cu „confiscatul” telefoanelor si retinerea lor saptamani intregi, ceea ce intra la FURT si TALHARIE, conform Codului Penal si la ce s-a mai intamplat, hartuire, abuzuri psihice , etc.

    Spuneti ca ” Liceul german nu este pentru oricine.” Din nou DISCRIMINARE! Faceti dvs TRIEREA elevilor, STABILITI DVS NOI REGULI? Acest Honterus este pt oricine si copii nu trebuie sa fie disciplinați dacă vin la Honterus ci trebuie sa fie indrumati, invatati, educati, in acest scop! De aceea merg la scoala! Cel putin unul dintre elevii in cauza e la Honterus de la gradinita! Nu mai mintiti!

  2. Dna Bodocan, MINTITI cu buna-stiinta sau sunteti informata gresit. Cel putin unul dintre copiii in cauza nu are medii sub 7. Va rog sa aratati dovezi care sa va sustina afirmatiile. Dar nu aveti.

  3. Doamna Bodocan, cunoasteti faptul ca „profesoara” Dragoiu a injurat niste parinti joi,16 iunie, pentru ca acestia s-au dus sa solicite sa li se arate teza copilului lor, drept pe care acestia il au conform regulamentului scolar? Nu contesta nimeni faptul ca un profesor este exigent, ci faptul ca acesta este incorect si se crede superior regulilor. In calitate de cadru didactic, sustin ca aceasta doamna Dragoiu ii lezeaza atat pe elevi, cat si pe colegii de breasla, ridicand semne de intrebare asupra moralitatii dascalilor. Unii dintre noi am ales aceasta grea, dar frumoasa meserie din dragoste pentru cei pe care ii invatam. Unii dintre noi am inteles ca, daca elevul ar avea toate cunostintele despre materia pe care o predam, noi nu ne-am mai gasi rostul. Unii dintre noi am inteles ca elevul trebuie ghidat si sprijinit, nu injosit si impiedicat. Noi suntem dascali pentru a ghida pasii copiilor, reprezentand modele de viata pentru acestia. Daca ii sunteti o prietena adevarata doamnei Dragoiu (si probabil ca asa va considerati daca va trimiteti elevii la meditatie una alteia), ii veti atrage atentia ca la toate instructajele s-a avertizat ca notele de la simulari nu se consemneaza in catalog. Consider ca disputele doamnei cu prof. Dragoiu cu domnul director Wagner NU ar trebui sa influenteze viitorul acestor copii. Si da, stim cu totii ca acesta e razboiul care se duce aici.

  4. Sunt o colega de catedra a profesoarei Corina Dragoiu de la Liceul Teoretic Johannes Honterus si as vrea sa fac cunoscuta urmatoarea situatie: Din cei 8 elevi care erau in situatia de corigenta, daca 4 s-au straduit tot semestrul II si au inteles ca fara sa invete macar o lectie din toata materia de a VIII-a, din care sa fie ascultati pentru a promova, ceilalti 4 au considerat, probabil, ca este de datoria profesoarei sa-i „treaca” pur si simplu.
    Va intreb pe d-voastra, toti cei care aruncati cu vorbe nepotrivite si calomnii in colega mea: Cunoasteti situatia scolara a celor corigenti ? Stiti ca abia au „scos” 5 la majoritatea materiilor…. si aceasta pentru ca niciunul dintre noi nu a avut curajul sa se expuna la scandalul pe care parintii a astfel de copii sunt in stare sa-l provoace ?
    D-voastra, toti care fara sa cunoasteti realitatea, stiti de cate ori suntem amenintati, noi profesorii, de catre parintii elevilor care injura, ne batjocoresc, nu invata, chiulesc, nu-si fac temele, in cazul in care pe buna dreptate vrem sa le scadem nota la purtare de exemplu ?
    Cu ce drept cereti eliminarea din invatamant a unei profesoare foarte buna, cu toate gradele luate, cu elevi olimpici si nenumarate premii la concursuri nationale ?
    ….. numai pentru ca pretinde minimum minimorum elevilor sai ? Mai mult decat atat, prfesoara Corina Dragoiu ii trateaza pe elevi in mod diferentiat dupa posibilitati, tocmai pentru ca fiecare sa aiba sansa la promovare, cu conditia sa si invete.
    La clasa a VIII-a C in cei 4 ani de gimnaziu s-au schimbat multi profesori. Oare de ce ?
    suntem noi incacpabili? …sau trebuie cautata cauza si in alta parte, in atitudinea elevilor, a clasei ? Dupa alti 2 profesori de matematica care au refuzat sa continue la aceasta clasa, profesoara Corina Dragoiu si-a asumat riscul, determinandu-ipe elevii rebeli sa nu mai intre dupa 20 de minute la ora, sa pastreze linistea, astfel incat procesuleducational sa se desfasoare in conditii optime.
    Ma intreb, oare pana cand trebuie sa promovam si sa toleram indisciplina, obrazniciile elevilor constienti ca au parinti care sunt dispusi la orice pentru a-i „scoate” din toate situatiile.
    Inainte de a cere orice altceva, cereti sa se puna camere de luat vedere in clase, pentru a vedea cum se comporta si ce fac unii dintre elevi.
    Multi parinti recunosc ca nu mai reusesc sa-si stapaneasca propriul copil, dar fata de noi, profesorii, se ridica pretentii de a stapani 30 de elevi si in acelasi timp, sa-i determini sa si invete. (180 de elevi pe zi).
    Liceul german nu este pentru oricine. Cine vine la Honterus trebuie sa stie, ca pe langa o buna cunoastere a limbii germane, trebuie sa fie disciplinat si sa doreasca sa invete, pentru ca noi profesorii ne dam sufletul in a-l pregati pe fiecare elev care vrea acest lucru.
    Dana Bodocan .

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.