Hunor bacsi a numărat „1000 de ani in Transilvania?” Ia să vedem…
Un istoric maghiar rezonabil, Paul Lendvay, retras in 1956 de la Budapesta, la Wiena ii lamureste si pe unguri ca după căsătoria în anul 996 a lui Ştefan cu prinţesa bavareză Gisela, sora împăratului Henric II, raportul dintre unguri şi germani a fost şi el în unele privinţe un unicat. La Curtea primului rege al Ungariei, preoţii, cavalerii şi nobilii germani veniţi în suita Giselei au jucat un rol de prim-plan, iar regele visa la instituţiile germanice ca la nişte modele. Succesorii săi din dinastia arpâdiană au încurajat şi ei sistematic formarea de mari colonii germane, ceea ce l-a făcut pe un istoric maghiar din secolul al XlX-lea să spună: „Ungurii au creat statul; germanii, oraşele.”
Sentimentele stratului conducător maghiar oscilau între admiraţie fără rezerve şi neîncredere profund înrădăcinată. Oraşele libere regale dominate de burghezia germană au rămas neatinse de războaiele cu turcii.In timp ce regii unguri au implantat primele grupuri mari de germani în părţile de nord ale ţării impinganu-i şi pe saşi în Transilvania, Habsburgii aduc în secolul al XVIIl-lea colonişti mai ales în regiunile Backa şi in Banatul din sudul Ungariei.
Privilegiile acordate cetăţenilor germani au trezit suspiciuni în rândul ungurilor,evident dezavantajaţi. Mai importantă din punct de vedere politic a fost însă mişcarea condusă,abia la începutul secolului al XlX-lea de nobili şi literaţi însufleţiţi de sentimente naţionale şi desfăşurată sub semnul păstrării şi înnoirii limbii maghiare ameninţate de germanizare…
In multe familii ungureşti se considera pe atunci că nu este de bonton să conversezi în limba maternă sau să aduci vorba despre poezii şi romane ungureşti. Poetul remarcabil , Karoly Kisfaludi, care la început el însuşi corespondase… în germană cu fratele său şi care a trebuit, ca să spunem aşa, să reînveţe limba maternă, avertiza: „Poporul care nu posedă o limbă maternă nici patrie nu are.“,iarîn ajunul revoluţiei din anul 1848, scriitorul Jozsef Bajza a ţinut o cuvântare înflăcărată la Academia de Ştiinţe din Budapesta:
Limba şi cultura germană reprezintă un pericol pentru naţiunea noastră. Ar trebui în sfârşit să ne venim în fire şi să înţelegem că această modă ne duce la pierzanie şi că în special prin pătrunderea limbii germane ni se pregăteşte sfârşitul. […] Nu trebuie să-l urâm pe german, ci să ne ferim de el. […] Eu nu sunt barbar şi nu vreau să mă ridic împotriva civilizaţiei. […] Dar consider că este un păcat ca un popor să plătească civilizaţia cu propria lui existenţă. (Ai ințeles Hunor bacsi?)
Abia după pactul dualist cu Austria (1867), a apărut monarhia austro-ungară şi Ungaria a obţinut, pe cât a fost posibil atunci, oamplă autonomie, cand s-a mers repede şi orbeşte pe drumul unei maghiarizări tot mai neînfrânate. Drept pentru care, Franz von Loher i-a atacat pe unguri cu un pamflet celebru, extrem de agresiv, în care le spunea că ungurii sunt „un popor fără cultură, căci „câtă dezolare şi pustietate se ascunde sub istoria asa-zis milenară a maghiarilor!,scrie Paul Lendvay!! De ajutat nu pot să-i ajute decât germanii din Ungaria, cu hărnicia şi cultura lor.“
Această prăpastie dintre cooperare şi conflict, dintre alianţă şi dezbinare, dintre comunitate de interese şi năzuinţa spre o cale proprie a marcat din acel moment raporturile reciproce.
Sentimentele stratului conducător maghiar oscilau între admiraţie fără rezerve şi neîncredere profund înrădăcinată. Oraşele libere regale dominate de burghezia germană au rămas neatinse de războaiele cu turcii.In timp ce regii unguri au implantat primele grupuri mari de germani în părţile de nord ale ţării impinganu-i şi pe saşi în Transilvania, Habsburgii aduc în secolul al XVIIl-lea colonişti mai ales în regiunile Backa şi in Banatul din sudul Ungariei.
Privilegiile acordate cetăţenilor germani au trezit suspiciuni în rândul ungurilor,evident dezavantajaţi. Mai importantă din punct de vedere politic a fost însă mişcarea condusă,abia la începutul secolului al XlX-lea de nobili şi literaţi însufleţiţi de sentimente naţionale şi desfăşurată sub semnul păstrării şi înnoirii limbii maghiare ameninţate de germanizare…
In multe familii ungureşti se considera pe atunci că nu este de bonton să conversezi în limba maternă sau să aduci vorba despre poezii şi romane ungureşti. Poetul remarcabil , Karoly Kisfaludi, care la început el însuşi corespondase… în germană cu fratele său şi care a trebuit, ca să spunem aşa, să reînveţe limba maternă, avertiza: „Poporul care nu posedă o limbă maternă nici patrie nu are.“,iarîn ajunul revoluţiei din anul 1848, scriitorul Jozsef Bajza a ţinut o cuvântare înflăcărată la Academia de Ştiinţe din Budapesta:
Limba şi cultura germană reprezintă un pericol pentru naţiunea noastră. Ar trebui în sfârşit să ne venim în fire şi să înţelegem că această modă ne duce la pierzanie şi că în special prin pătrunderea limbii germane ni se pregăteşte sfârşitul. […] Nu trebuie să-l urâm pe german, ci să ne ferim de el. […] Eu nu sunt barbar şi nu vreau să mă ridic împotriva civilizaţiei. […] Dar consider că este un păcat ca un popor să plătească civilizaţia cu propria lui existenţă. (Ai ințeles Hunor bacsi?)
Abia după pactul dualist cu Austria (1867), a apărut monarhia austro-ungară şi Ungaria a obţinut, pe cât a fost posibil atunci, oamplă autonomie, cand s-a mers repede şi orbeşte pe drumul unei maghiarizări tot mai neînfrânate. Drept pentru care, Franz von Loher i-a atacat pe unguri cu un pamflet celebru, extrem de agresiv, în care le spunea că ungurii sunt „un popor fără cultură, căci „câtă dezolare şi pustietate se ascunde sub istoria asa-zis milenară a maghiarilor!,scrie Paul Lendvay!! De ajutat nu pot să-i ajute decât germanii din Ungaria, cu hărnicia şi cultura lor.“
Această prăpastie dintre cooperare şi conflict, dintre alianţă şi dezbinare, dintre comunitate de interese şi năzuinţa spre o cale proprie a marcat din acel moment raporturile reciproce.
Minoritatea germană, de peste o jumătate de milion, trăitoare în această parte a Ungariei, a devenit în cel de al Treilea Reich mai întâi o unealtă aparent privilegiată a regimului naţional-socialist, iar apoi, pe drumul spre catastrofa naţiunii-mamăşi a poporului şi statului german. Practic, o victimă ca urmare a alungării a jumătate dintre germanii unguri şi a nedreptei discriminări de decenii a minorităţii rămase în Ungaria.
Dar si raportul unic în felul lui dintre evrei şi maghiari a marcat revirimentul economic şi cultural din deceniile de după compromisul cu Austria. Destinul evreimii dispuse să se lase asimilată ţine de capitolele cele mai strălucite şi apoi, în perioada interbelică, după ocupaţia germană din 1944/45, de capitolele cele mai întunecate ale istoriei ungare.
A fost una dintre consecinţele absurde şi totuşi logice ale legislaţiei antievreieşti promovate de statul horthyst si faptul că multe dintre marile talente, printre care opt laureaţi ai Premiului Nobel, şi-au repurtat nu în patria natala, ci mai ales în Marea Britanie sau Statele Unite succesele lor deschizătoare de drumuri noi în ştiinţă şi artă, în finanţe şi industrie.
Nu-i de mirare deci că în asa zisa istorie milenară a maghiarilor se pun veşnic aceleaşi întrebări: „Cine este ungur?“ sau „Ce este un ungur?“ Răspunsurile n-au fost niciodată univoce şi s-a şi întâmplat ca, în funcţie de perioadele de calm şi cele tulburi din viaţa politică, unul şi acelaşi istoric literar, citat adesea mai ales în spaţiul lingvistic german, să-i laude ditirambic pe mari scriitori şi savanţi maghiari, pentru ca după numai câţiva ani să-i excludă din rândurile ungurimii din cauza „rasei lor indezirabile” şi a „influenţei lor nocive(!!) asupra naţiunii…
Că literaţii excluşi sau blamaţi ca „antimaghiari“ au scris adesea intr-o ungurească mai bună decât aceea a criticilor lor tendenţioşi este şi aceasta una dintre trăsăturile paradoxale ale istoriei maghiare, ca şi faptul că în Ungaria rasismul în literatură şi politică a fost reprezentat aproape întotdeauna de „figuri” …integral sau parţial „alogene”. Acest lucru l-a semnalat deja redutabilulAntal Szerb, autorul unei neîntrecute — până azi — Istorii a literaturii maghiare. El l-a luat ca exemplu pe celebrul general şi poetMiklos (Nikolaus) conte Zrinyi. Croat din naştere, Zrinyi (spre deosebire de fratele său mai tânăr Feter, care i-a tradus în croată marile poezii) s-a… declarat ungur.
Szerb subliniază că, astfel, unul dintre cei mai mari eroi ai istoriei maghiare a demonstrat că naţionalitatea este produsul unei atitudini, al unei voinţe. El însuşi a căzut victimă Holocaustului.
Contradicţia dintre genialele performanţe individuale şi repetatele nereuşite colective ale naţiunii maghiare rămâne, de fapt, una dintre trăsăturile cele mai fascinante ale zbuciumatei istorii a poporului nomad de odinioară. Sunt deci ungurii, ca veşnic perdanţi, fără speranţă astăzi într-o unificare paşnică a naţiunii-mamă in Noua Euro[pace se construieste? Sau continuă ei totuşi să facă figură de victime şi de artişti ai vieţii, de romantici şi de realişti?
Scriitorul Tibor Dery a spus cândva, după înăbuşirea revoluţiei din 1956: „Ce înseamnă a trăi ca maghiar? Inseamnă a glumi şi a dansa pe deasupra catastrofelor” intr-un amestec de istorie concentrată, schiţe biografice şi povestiri din diverse medii sociale.
Dar si raportul unic în felul lui dintre evrei şi maghiari a marcat revirimentul economic şi cultural din deceniile de după compromisul cu Austria. Destinul evreimii dispuse să se lase asimilată ţine de capitolele cele mai strălucite şi apoi, în perioada interbelică, după ocupaţia germană din 1944/45, de capitolele cele mai întunecate ale istoriei ungare.
A fost una dintre consecinţele absurde şi totuşi logice ale legislaţiei antievreieşti promovate de statul horthyst si faptul că multe dintre marile talente, printre care opt laureaţi ai Premiului Nobel, şi-au repurtat nu în patria natala, ci mai ales în Marea Britanie sau Statele Unite succesele lor deschizătoare de drumuri noi în ştiinţă şi artă, în finanţe şi industrie.
Nu-i de mirare deci că în asa zisa istorie milenară a maghiarilor se pun veşnic aceleaşi întrebări: „Cine este ungur?“ sau „Ce este un ungur?“ Răspunsurile n-au fost niciodată univoce şi s-a şi întâmplat ca, în funcţie de perioadele de calm şi cele tulburi din viaţa politică, unul şi acelaşi istoric literar, citat adesea mai ales în spaţiul lingvistic german, să-i laude ditirambic pe mari scriitori şi savanţi maghiari, pentru ca după numai câţiva ani să-i excludă din rândurile ungurimii din cauza „rasei lor indezirabile” şi a „influenţei lor nocive(!!) asupra naţiunii…
Că literaţii excluşi sau blamaţi ca „antimaghiari“ au scris adesea intr-o ungurească mai bună decât aceea a criticilor lor tendenţioşi este şi aceasta una dintre trăsăturile paradoxale ale istoriei maghiare, ca şi faptul că în Ungaria rasismul în literatură şi politică a fost reprezentat aproape întotdeauna de „figuri” …integral sau parţial „alogene”. Acest lucru l-a semnalat deja redutabilulAntal Szerb, autorul unei neîntrecute — până azi — Istorii a literaturii maghiare. El l-a luat ca exemplu pe celebrul general şi poetMiklos (Nikolaus) conte Zrinyi. Croat din naştere, Zrinyi (spre deosebire de fratele său mai tânăr Feter, care i-a tradus în croată marile poezii) s-a… declarat ungur.
Szerb subliniază că, astfel, unul dintre cei mai mari eroi ai istoriei maghiare a demonstrat că naţionalitatea este produsul unei atitudini, al unei voinţe. El însuşi a căzut victimă Holocaustului.
Contradicţia dintre genialele performanţe individuale şi repetatele nereuşite colective ale naţiunii maghiare rămâne, de fapt, una dintre trăsăturile cele mai fascinante ale zbuciumatei istorii a poporului nomad de odinioară. Sunt deci ungurii, ca veşnic perdanţi, fără speranţă astăzi într-o unificare paşnică a naţiunii-mamă in Noua Euro[pace se construieste? Sau continuă ei totuşi să facă figură de victime şi de artişti ai vieţii, de romantici şi de realişti?
Scriitorul Tibor Dery a spus cândva, după înăbuşirea revoluţiei din 1956: „Ce înseamnă a trăi ca maghiar? Inseamnă a glumi şi a dansa pe deasupra catastrofelor” intr-un amestec de istorie concentrată, schiţe biografice şi povestiri din diverse medii sociale.
Cand vor intzelege ungurii ca, intr-o Europa cu granitze bine statornicite intr-un veac de sperante desarte.
Daca …dl.Hunor are indoieli, suntem oricand gata s-i acordam si alte detalii…
d.d.rujan
