ICCJ in Dosarul Microsoft: condamnari cu executare/suspendare si confiscari de 11 mil. euro
In Dosarul Microsoft Gheorghe Stefan „Pinalti” a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu executare iar Dorin Cocos si Gabriel Sandu la cate doi ani de inchisoare, tot cu executare. Deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu sunt definitive si poat fi contestate.
De asemenea, omul de afaceri Nicolae Dumitru „Niro” a fost condamnat la un an si sase luni inchisoare cu suspendare.
Dorin Cocos a fost condamnat pentru trafic de influenta si spalare de bani, instanta dispunand confiscarea a peste trei milioane de euro in cazul acestuia, scrie Mediafax.
Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicatiilor si Societatii Informationale in perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, a fost condamnat pentru luare de mita si spalare de bani, instanta dispunand in cazul sau confiscarea a peste doua milioane de euro.
In cazul lui Gheorghe Stefan, fost primar in Piatra Neamt, magistratii ICCJ au decis confiscarea a peste trei milioane de euro.
Dumitru Nicolae a fost condamnat pentru trafic de influenta, fiindu-i confiscat un milion de euro si fiind obligat de instanta sa presteze munca in folosul comunitatii la Admnistratia Domeniului Public Sector 2.
Judecatorii ICCJ au terminat pe 9 martie de judecat dosarul Microsoft si anuntasera ca vor da sentinta pe 24 martie.
La ultimul termen al procesului, procurorul de sedinta a solicitat condamnarea la inchisoare cu executare a celor patru si confiscarea speciala a unor sume de bani – 2 milioane euro de la Gabriel Sandu, 2 milioane euro de la Dorin Cocos, 7,5 milioane dolari si 2 milioane euro de la Nicolae Dumitru si 4 milioane euro de la Gheorghe Stefan.
De cealalta parte, avocatii inculpatilor au solicitat condamnarea la pedepse cu suspendare in cazul clientilor lor. Potrivit DNA, contractul-cadru de inchiriere de licente Microsoft din 15 aprilie 2004 ar fi fost incheiat in conditii oneroase pentru bugetul de stat, asigurand posibilitatea deturnarii unui discount de circa 47% acordat de Microsoft in considerarea Guvernului Romaniei si, implicit, permitand plata unor comisioane catre persoanele implicate.
Astfel, sustin anchetatorii, contractul-cadru s-ar fi incheiat cu incalcarea dispozitiilor legale privind achizitiile publice, invocandu-se in mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un pret cu cel putin 40% mai mare fata de pretul real, avand la baza un necesar nefundamentat.