Ideea că masa monetară a crescut cu 100 de miliarde de lei, stârnind „saltul inflaționist din octombrie”, nu stă în picioare!
Înainte de a dezvolta subiectul, invoc o butadă care a făcut epocă în istoria economiei: „A afirma că inflația este un fenomen monetar este totuna cu a susține că o crimă săvârșită prin împușcare este un fenomen balistic”, spune un cunoscut jurnalist, redutabiul economist, Adrian Vasilescu.
Suma de 100 de miliarde de lei, cu care ar fi crescut masa monetară din decembrie 2014 până în septembrie 2017, e scoasă din burtă. Dovada o furnizează registrul indicatorilor monetari. Oricine poate să vadă, consultându-l, că masa monetară este împărțită în trei mari componente:
M 1 – masa monetară în sens restrâns;
M 2 – masa monetară intermediară; și
M3 – masa monetară în sens larg.
Or, în niciuna dintre aceste trei componente nu se regăsește o creștere de 100 de miliarde de lei.
În M 2, creșterea este de 71 de miliarde, la care se adaugă câteva milioane (nu miliarde !) din M 3.
O creștere oarecum apropiată de cea invocată o găsim în M 1: 80 de miliarde de lei. Dacă la această creștere se face referire, înseamnă că a fost operată o rotunjire în stil mare, de nu mai puțin de 20 de miliarde de lei.
Să analizăm. În cei trei ani puși în discuție – 2015, 2016 și 2017 – într-o „țară a numerarului”,cu numărul cel mai mic de carduri la un milion de locuitori din toată Uniunea Europeană, în condițiile în care în buzunarele populației au ajuns mulți bani pe de o parte din reducerile accentuate ale taxei pe valoarea adăugată, iar pe de altă parte din creșterile de salarii și de pensii deja operate, un spor de numerar de 20 de miliarde de lei este rezonabil.
În același timp, creșterea cu 60 de miliarde de lei a sumelor din conturile curente este nu doar rezonabilă, ci și eficientă sub aspect economic. Aici sunt rezervele companiilor, din care fac plăți „în văzul lumii”, prin bănci. Și sunt rezervele acelei părți a populației care învață treptat să se despartă de numerar și face depozite în conturi curente, din care sunt plătite, tot prin bănci, facturile la lumină, la gaze, la apă, la telefoane și la alte numeroase servicii.
Gândul, aruncat în spațiul public, că inflația și-ar fi scos din nou colții începând din octombrie, stimulată de creșterea masei monetare, e alimentat de lecturi din cărțile vechi. Și, desigur, depășite.
De multă vreme tot adunăm dovezi, din practica vieții economice, că inflația noastră, fie când zăpăcea economia și populația cu rate de 300 la sută, de 200 la sută sau de 150 la sută, fie când coborâse la 7 la sută, dar era încă la nivelul cel mai de sus din Uniunea Europeană, nu era nicidecum un fenomen monetar, ci unul structural.
Dovada cea mai tare, imbatabilă, a venit tocmai în acești trei ani de care se face atâta caz în dezbateri publice. În timp ce masa monetară a crescut moderat și constant totodată, contribuind la creșterea economică, inflația și-a pierdut de tot suflul. Inflația nu doar că a scăzut până la niveluri egale cu ratele din Zona Euro, dar s-a mișcat de la plus la minus, 2015 și 2016 fiind ani cu inflație negativă.
Prețurile au scăzut iar populația, în magazine, cu aceiași bani cumpăra mai multe bunuri și servicii, banii în plus ce intrau în buzunare putând fi economisiți. În acest sens vorbesc cifrele și nu opiniile, care deseori sunt subiective.
Populația și-a mai tras sufletul, a dat drumul la curea și a mai recuperat ceva din deficitul de bunăstare ce s-a adâncit pe coama crizei. Grosul recuperării, care nu mai poate întârzia prea mult, va veni însă numai pe valul unor reforme structurale profunde și al creșterii economice sustenabile.
Sursa: republica.ro
