Iliescu și Voican Voiculescu au trecut la stadiul de inculpaţi

Iliescu și Voican Voiculescu au trecut la stadiul de inculpaţi

0 215

Amândoi au fost puși sub acuzare pentru crime contra umanității în dosarul Revoluției

Amândoi au fost puși sub acuzare pentru crime contra umanității în dosarul Revoluției.
Parchetul General a anunțat că procurorii militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de inculpaţii Ion Iliescu (membru și președinte al C.F.S.N.), Gelu Voican Voiculescu (membru C.F.S.N. și fost vice prim-ministru al Guvernului României), Iosif Rus (fost comandant al Aviației Militare) și Emil (Cico) Dumitrescu (fost membru CFSN), sub aspectul săvîrșirii de infracțiuni contra umanităţii.

Prin punerea în mișcare a urmăririi penale, suspecții au deveni inculpați, o fază premergătoare trimiterii în judecată.
Cercetările vizează faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create situaţii de foc fratricid, trageri haotice sau ordine militare contradictorii. În acest context, în intervalul 22-30.12.1989 au fost trase aproximativ 12.600.000 de cartuşe.
Psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989, un număr de 862 de decese, 2150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice.

Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00).
Totodată, aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.

Probatoriul administrat în cauză relevă că inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului).

De asemenea, ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.