ÎMBĂTRÂNIREA ÎNTRU BUCURIE
MOTTO
„Știința fără religie este oarbă, iar religia fără știință este schiloadă”, Einstein.
Bătrânețea este ultima etapă în existența trupului, iar sentimentul de bucurie este una din formele de manifestare ale sufletului.
Omul este un unicat. Unicitatea ființei umane a fost dovedită:
– în primul rând genetic prin unicitatea genomului atestată în anul 2000;
– unicitatea biochimică a fost mai puțin studiată, dar iată că nu există două compoziții de lapte matern identice, iar un câine polițist știe să ia urma după compoziția unică a emanațiilor fiecărui individ;
– unicitatea fiziologică a fost dovedită de exemplu grafic prin faptul că nu există două EKG-uri identice, motiv pentru care se vorbește despre amprenta electocardiografică a individului;
– există o unicitate a comportamentelor, care crește stima de sine a fiecăruia dintre noi;
– în sfârșit există o unicitate patologică semnalată încă din sec. XIX de școala de medicină franceză prin celebrul aforism: il y a des malades, pas des maladies, adică există bolnavi și nu boli, fiecare bolnav având trăsături specifice lui pentru boala respectivă.
Toate cele de mai sus reprezintă partea materială, substanțială a individului om. Eu susțin că există și o unicitate energetică, deși suntem încă lipsiți de probe peremptorii.
Structura energetică a omului este încă un deziderat. În 4 iulie 1970 am participat la Academia Română la Simpozionul intitulat „Probleme de perspectivă ale Cercetării Stiințifice în România” cu care ocazie l-am ascultat pe acad. Remus Răduleț șeful Comisiei de Energetică a Academiei. El a declarat textual că după mulți ani de activitate științifică și profesională, nu poate spune ce este aceea energia; știe doar câteva forme de manifestare ale ei, dar nimic mai mult. Noi acuma în 2024 nu suntem mai avansați, fiindcă noțiunea de energie este indisolubil legată de divinitate și numai așa o putem aborda.
Marele Einstein preciza la începutul secolului trecut că „știința fără religie este oarbă, iar religia fără știință este schiloadă”.
Pe baza experienței mele de viață și mai ales a credinței mele în existența Sfintei Treimi Tatăl, Fiul și Sfântul Duh consider că unicitatea ființei umane stă și în structura energetică pe care noi o numim suflet. Dacă după moarte trupul se descompune și reintră în circuitul materiei, sufletul, adică partea energetică, se duce în cosmosul divin păstrând individualitatea ființei din care s-a desprins și pe care o va reface la Judecata de Apoi.
Lumea consideră îndeobște că bătrânețea reprezintă o perioadă a decrepitudinii caracterizată prin scăderea forțelor vitale. Se vorbește apoi de urâțirea omului la bătrânețe. Ori iată că în Grecia antică bătrânii erau numiți kalogheros, adică bătrâni frumoși.
Adevărul este că fie că faci parte din vârsta a III-a, deci între 60 și 80 de ani, din vârsta a IV-a sau bătrânețea adevărată între 80 – 90 de ani sau că ești considerat longeviv, atunci când ai depășit 90 de ani, datorită uzurii de vârstă tu nu mai ești perfect sănătos.
Categoriile de vârstă amintite însumează 6% din populația globului și peste tot se încearcă mai mult sau mai puțin să se îmbunătățească statusul bătrânilor, amânând sau chiar îndepărtând chinuitoarea stare a dependenței.
Se pune întrebarea dacă ne putem bucura de bătrânețe, de timpul pe care-l avem la dispoziție, de respectul celor din jur?
În primul rând bătrânul trebuie să aibă cât mai puține suferințe fizice, astfel încât să se poată mișca. Există un proverb american : running water never freezes deci apa care curge repede nu îngheață niciodată.
Mintea lui trebuie deasemenea să rămână funcțională, iar aceste două laturi – mișcare și activitate cerebrală trebuiesc împlinite prin controale medicale periodice.
În al doilea rând bătrânul trebuie să acorde o atenție deosebită alimentației, fiindcă „noi suntem ceea ce mâncăm”. Regretatul prof. Constantin Dimoftache Zeletin de la catedra de biofizică a Facultății de Medicină din București aprecia că murim în mare parte datorită mâncării. Dacă la o moștenire genetică nefavorabilă (cancer sau infarct înainte de 60 de ani) mâncăm la bătrânețe ca la tinerețe, ne grăbim moartea.
În al treilea rând trebuie să avem în vedere că principala nenorocire pentru un bătrân este singurătatea. Ea trebuie înlocuită cu legătura cu Dumnezeu, cu rugăciunea de mulțumire pentru anii pe care ți i-a dat, cu sentimentul de părtășie pentru necazurile altora, cu un mediu socio-familial binevoitor.
Bătrânul se bucură de viață doar atunci când nu are dureri, fiindcă durerea îl macină atât fizic, cât și psihic. Încredințâdu-I-se lui Dumnezeu, apelând la ajutorul Celui de Sus, bătrânul face primul pas spre o viață de care să se bucure în continuare. Să încercâm să deslușim resorturile intime care se pun în mișcare în caz de boală. De la bun început trebue să remarcăm că Dumnezeu, în marea lui iubire pe care o arată ființelor vii, le-a înzestrat cu o putere homeostazică de vindecare. Și acest lucru se constată cu prisosință și la ființele umane, deci și la bătrâni.
Când urmărești intimitatea proceselor care se declanșează fără știrea, controlul și voința noastră într-un organism atacat de agenți fizici, chimici sau biologici rămâi uimit de precizia, rapiditatea, conlucrarea prin care celulele, țesuturile, organele, sângele și limfa participă pe etape riguroase pentru a opri o sângerare, pentru a reface continuitatea unor structuri lezate, pentru a reconstrui o porțiune de organ lezată – și exemplele pot fi nenumărate.
În fiecare om indiferent de vârstă există o forță dată de Dumnezeu Creatorul, care devine lucrătoare în lupta ce se dă pentru autorefacere, pentru autovindecare. Această forță capătă dimensiuni neobișnuite atunci când omul bolnav, la care capacitățile de autovindecare au fost depășite de virulența factorului patogen, îl cheamă în ajutor pe Dumnezeu, îl invocă pe Domnul Nostru Iisus Christos.
Energia divină pe care o avem fiecare dintre noi din momentul concepției, fiind împlinită prin botez se cere a fi ocrotită și conservată ca fiind bunul cel mai de preț pe care îl are omul – și fac această afirmație fiindcă fumatul și băutul excesiv, proferarea de cuvinte injurioase, violența, alimentația dezordonată sunt printre principalii factori care macină rezerva energetică, ne sleiesc de puteri cum se zice în popor.
Încrederea în Dumnezeu și solicitarea ajutorului divin trebuiesc permanent arătate, indiferent dacă ești sănătos sau bolnav, fiindcă pun în mișcare resorturi nebănuite și în mare parte neștiute. Credința în Dumnezeu nu este o variantă opțională ci o certitudine, o necesitate.
Fiindcă dispune de un buget de timp incomparabil mai mare – bătrânul – are timp de a se îngriji atât de trup cât și de suflet. Ori trăirea conform cu preceptele Sfintei Scripturi reprezintă calea prin care omul – mai ales bătrânul – poate dobândi un echilibru, care să implice întreaga sa structură, atât materială, cât și spirituală. Împlinirea – explicit starea de bucurie – o capătă bătrânul care se simte încă util celor din jur.
Satisfacția este copleșitoare, uită de necazurile lui, mai ales atunci când se dedică nepoților.
Și acum câteva sfaturi adresate omului bătrân:
– să nu permiți nimănui să te ofenseze, să te umilească;
– doleanțele să nu le exprimi pe un ton ridicat;
– înainte să critici, examinează-te pe tine;
– înconjoară-te cu oameni buni;
– să nu uiți niciodată că dacă vrei să fii fericit, trebuie să faci pe altcineva fericit;
– păstrează ordine în viața ta, în ideile tale și dă-I mereu slavă lui Dumnezeu pentru zilele pe care ți le-a dat.
În felul acesta îmbătrânirea merită să fie trăită de fiecare dintre noi, fiind dominat de ideea că ești folositor, că nu faci umbră pământului degeaba și că te bucuri în continuare de viață, de natură, de oamenii din jurul tău, cărora le lași o amintire frumoasă, iar ție speranța unei vieți ocrotite de Cel de Sus aici sau dincolo. În popor circulă părerea că bătrânețea este un privilegiu refuzat multor oameni, iar pe de altă pare Gabriel Garcia Marquez afirma că nu contează cât de bătrân ești, ci cât de bătrân te simți.
În concluzie cei care am ajuns la o vârstă respectabilă să ne bucurăm de viață, să ne bucurăm când lumea mai apelează la noi, să ne bucurăm că nu suntem uitați, să ne bucurăm de fiecare clipă trăită și să-i dăm în continuu slavă lui Dumnezeu.
Autor: Nicolae M.Constantinescu
NOTA
Nicolae M. Constantinescu este membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Știință, membru titular al Academiei de Științe Medicale, președinte al Fundației și Revistei „Memoria”.
