IMM-uri, revenirea la impozitul de 3 la suta

IMM-uri, revenirea la impozitul de 3 la suta

0 258

Comisia de Buget, Finante, Banci din Camera Deputatilor a aprobat, luni, reintroducerea impozitului pe venit de trei la suta pentru microintreprinderi. Secretarul comisiei, deputatul Iuliu Nosa, declara ca din cauza lipsei cvorumului, nu s-a putut elabora un raport al proiectului legislativ, aceasta urmand sa fie aprobat in sedinta urmatoare a Comisiei. „Cele doua puncte au trecut insa. Este vorba de reintroducerea impozitul pe venit de trei la suta pentru microintreprinderi, la care nivelul dobanzii pentru intarzierile la plata a fost stabilit la 0,03 % pe zi, si de abrogarea impozitului minim platit de microintreprinderi”, a confirmat Nosa.
Potrivit discutiilor din comisie, termenele pentru plata penalitatilor obligatiilor fiscale de catre microintreprinderi au fost extinse de la 30 de zile, la 90 de zile, pentru plata penalitatilor de 5%, iar de la 90 de zile la 180 de zile pentru penalitatile de 15 %.
Va reamintim ca renuntarea la impozitul minim a fost promisa si de premierul Boc in urma cu cateva luni. „Se elimina impozitul minim incepand cu aceasta toamna. Am apreciat si am spus de mult ca acest impozit minim si-a produs efectul pe care l-am dorit si in aceasta toamna va fi eliminat”, a declarat Boc, la lansarea „Cartei Albe a IMM-urilor din Romania 2010”.
Din pacate masura a tot fost amanata. Nu exista o data certa pentru punerea in practica.
Impozitul minim a fost introdus la 1 mai 2009, fiind cuprins intre 2.200 lei pe an (echivalentul a 500 de euro), pentru firmele cu venituri totale de pana la 52.000 lei, si 43.000 lei (aproximativ 10.000 euro), pentru societatile cu venituri de peste 129 milioane lei.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.