Imposibila pace în Ucraina între două popoare sovietice ireconciliabile(1)

Planeta așteaptă cu răsuflarea tăiată venirea omului providențial la Casa Albă în 20 ianuarie, făcătorul de pace în sens biblic, aducătorul de speranță omenirii, cel ce este destinat să încheie toate războaiele, ceea ce a și promis. Desigur, personajul profetic din tabloul suprarealist zugrăvit mai sus este chemat a fi Donald Trump, nu neapărat într-o adecvare deplină cu realitatea. Numai că pacea, ca orice bornă istorică a continuum-ului timpului și spațiului în care trăim, are dialectica ei, care este favorizată de voințele tari și de conjuncturile istorice favorabile unui asemenea proces complex, conjuncturi  pe care invariabil le parcurgem cu toții, nu toți însă cu același succes, dimpotrivă, covârșitoarea noastră majoritate fiind hărăzită unui destin potrivnic.
Von Clausewitz aprecia că „Partea(beligerantă n.n.) care resimte o mai puțină urgență în încheierea păcii va obține în mod natural o mai bună târguială”, iar situația în Ucraina situează, în constructul acestui dicton al marelui strateg prusac, evident Rusia într-o poziție mult mai favorabilă decât adversara sa.
Venirea lui Trump la Casa Albă nu poate aduce pacea în Ucraina, pentru că America nu mai dispune demult de resorturile sale planetare inatacabile din anii 90 pentru a impune Rusiei o pace echitabilă, sau chiar ușor dezavantajantă pentru Ucraina.
Președintele american nu este notoriu pentru răbdarea sa, sau pentru altruismul său, ci mai degrabă pentru realismul și pentru pragmatismul său inebranlabil, iar aceste două calități certe ale sale îl vor conduce spre o apreciere realistă a situației militare din teren și spre o soluție adecvată acesteia, deci evident dezavantajantă pentru Ucraina.
Ceea ce va putea totuși înfăptui Trump în Ucraina este o încetare a focului, ca un preambul al unui armistițiu mai cuprinzător, care în niciun caz nu se va încheia cu un tratat de pace, ce ne apare ca imposibil de încheiat în următoarele decenii din perspectiva paradigmei războiului fratricid dintre rușii kieveni și rușii moscoviți pentru teritoriile disputate din estul Ucrainei, desprinse de la Rusia și anexate acestei foste republici sovietice, de la nord de România, în vremea lui Lenin, Stalin și Hrușciov.

Actorii principali ai războiului ucrainean n-au deocamdată nevoie de pace
Vladimir Putin, Volodimir Zelensky, SUA, Germania, Marea Britanie, China și Franța, ba chiar și UE, nu au niciun interes ca acest război să se încheie definitiv.
În spatele actorilor principali menționați, ai acestei tragediei grecești cu subiect contemporan, se găsesc vaste complexuri militar-industriale și vaste interese economice și bancare globaliste, care beneficiază de pe urma perpetuării războiului în Ucraina, cărora nici măcar o simplă încetare a focului pe întregul front nu le este convenabilă, darămite un armistițiu durabil, sau mai rău, un tratat de pace incontestabil.
Focalizând analiza pe principalii actori ai teribilului conflict european, vom observa că Valdimir Putin în niciun caz nu este interesat de încheierea ostilităților acum, când este în plină ofensivă, dar când nu a reușit recuperarea totală a teritoriilor autodeterminate și reanexate de Moscova după invazia de acum aproape trei ani, iar avansul armatei rusești pentru atingerea obiectivului Operațiunii Speciale este lent și costisitor. Nu poate lăsa Ucrainei Harkovul, simbol al rezistenței sovietice în Al Doilea Război Mondial și unul din principalele motoare industriale ale Ucrainei de Est, precum nici alte orașe importante din estul Ucrainei, încă nerecuperate.
Mai mult, deși aproape înfrânte, mai există trupe ucrainene în regiunea Kursk, a căror expulzare din hotarele Rusiei va mai dura. Cât despre Crimeea, aceasta nu va fi niciodată cedată cât Rusia este încă mare putere nucleară, iar Odessa, consideră Putin, ar trebui să revină și ea la sânul Mamei Rusii.
Cât despre Volodîmîr Zelensky, acesta nemaifiind legitim ca președinte în urma suspendării alegerilor prezidențiale, el nu poate ceda acum când este în plină retragere și trupele sale înregistrează înfrângeri pe toată linia frontului, iar armamentul și banii americani sunt pe terminate odată cu venirea lui Trump la Casa Albă. Un armistițiu acum cu Rusia, ce ar impune o cedare a teritoriilor ucrainene până la aliniamentul actualului front ar însemna pentru el sinucidere politică, mai ales că poporul ucrainean nu va vota veci pururi cedări de teritorii în urma unui referendum.

Decât o pace ce i-ar submina statura internațională Zelensky va prefera războiul
Așa că Zelensky se bazează de anul viitor pe sprijinul Europei progresiste neomarxiste, care i-a promis susținere financiară și militară nelimitată. O eventuală pace în Ucraina l-ar deposeda de aura de martir european și i-ar aduce o usturătoare înfrângere în alegerile prezidențiale, pe care nu le va mai putea amâna.
Prin urmare micul dictator de la Kiev face ceea ce fac toți dictatorii, prelungește criza pentru a anihila voința maselor.
În ce privește SUA, Germania, Marea Britanie și Franța, acestea n-au interes în curmarea războiului deoarece companiile lor de armament(Lockheed, General Dynamics, Rheinmetall, Lafarge, companiile britanice, etc.) au început să producă asimptotic și să vândă atât de bine armamentul foarte scump de când cu războiul ucrainean, armament ce mai are avantajul că este testat în condiții de război reale. Iar din perspectivă geopolitică țările occidentale au tot interesul ca Rusia să se erodeze militar, economic și diplomatic în Ucraina, pentru a-i prelua piețele internaționale de energie și de export de armament.
O pace deci, nedorită de nimeni decât de amărâții de ucraineni, după cum au relevat sondajele de opinie, nu este posibilă în absența părților implicate, direct și indirect. Un acord de încetare a focului poate fi însă impus de Donald Trump și Ucrainei și Rusiei, aspect ce se va întâmpla cu ignorarea cvasitotală a poziției Germanie și Franței, în condițiile în care un armistițiu complet este dificil de realizat pentru că ar însemna cedări și de o parte beligerantă și de alta, lucru la care nu sunt dispuse acestea. Și-apoi Trump a promis oprirea războiului, nu încheierea păcii, ceea ce înseamnă mai mult încetarea focului decât reconcilierea slavă dintre cele două popoare ex-sovietice ireconciliabile. Iar orice fel de asemenea acord, sau armistițiu, va fi ineluctabil încheiat sub rezerva reizbucnirii războiului, într-un viitor când una dintre părți va considera că este oportun. Immanuel Kant avertiza în ultima sa lucrare „Spre Pacea Eternă”, că „Niciun tratat de pace nu trebuie validat ca atare, dacă a fost încheiat sub rezerva tacită , care păstrează substanța unui viitor război”.
Ori, exact acest lucru se va întîmplat la orice conferință de pace la care vor achiesa Putin și Zelensky, sau kieveanul se va încăpățâna să participe numai la acele conferințe de pace unde Ucraina se autoinvită în absența Rusiei și cu participanți numai țări belicoase antagoniste cu aceasta, cum a fost cazul ridicolei conferinței de pace elvețiene, unde Zelensky a vrut să emită un tratat de pace formulat după unicele sale concepte și pe care să-l semneze numai el.
O situație similară s-a produs înainte cu un an de cel de-Al Doilea Război Mondial la Munchen, cînd Hitler a semnat un acord de pace cu Chamberlain, cu Daladier și cu Mussolini, în absența reprezentantului Cehoslovaciei, prin care smulgea un teritoriu din această țară fără să permită președintelui ei participarea la negocierile de pace, acord care de altfel n-a ținut mult.

Ura adunată din timpuri istorice între ruși și ucraineni face improbabilă pacea definitivă
G.W.F.Hegel aprecia că „Războiul este socotit drept ceva ce trebuie să fie trecător și implică norma de drept internațional că în război trebuie menținută posibilitatea păcii, prin urmare că, de exemplu trimișii diplomatici trebuie respectați.(…)”
Ori, profundul dezgust și ura ireversibilă care-i animă nu numai pe protagoniștii războiului ucrainean, Putin și Zelensky, dar și pe soldații armatelor care se confruntă precum și pe cetățenii celor două națiuni frățești beligerante, fac imposibilă concepția lui Hegel prin care „Războaiele mai noi sunt duse în chip uman și persoana nu se găsește în raport de ură față de persoana adversă.
Dușmăniile personale apar cel mult în posturile avansate, dar în armată ca armată ostilitatea este ceva nedeterminat, ea dă înapoi în fața datoriei, pe care fiecare o respectă în celălalt.” Ostracizarea internațională inițiată de Zelensky la adresa lui Putin, categorisirea liderului rus de către cel kievean drept terorist, apriori drept criminal de război și ucigaș și deportator de copii ucraineni, drept urmare forțarea inculpării sale internaționale în instanțele sorosiste ale Curții Penale Internaționale și emiterea de către reprezentanții parchetului internațional aferent ai aceluiași Soros, eminența cenușie a războiului din Ucraina, forțarea mandatelor de arestare internațională pe numele lui Vladimir Putin, fac imposibilă o coabitare diplomatică a celor doi chiar și din perpectiva modestului deziderat al unui acord de încetare a focului.
Din această perspectivă Kant statua că „Războiul este numai tristul mijloc de urgență(unde nu există niciun tribunal să poată judeca cu putere de lege), care-și apără dreptul prin putere; aici nici una dintre cele două părți nu poate fi luată drept inamic nedrept(ceea ce presupune deja o sentință judecătorească), ci se hotărăște prin rezultatul său de partea cui se află justiția; între state însă nu se poate gândi un război penal (bellum punitivum), pentru că între ele nu se stabilește un raport de la superior la supus”, aprecia marele gânditor german.

Instituțiile internaționale partizane nu pot stabili nici cursul războiului, nici al păcii în Ucraina
Iată de ce Curtea Penală Internațională, prin procurorii și judecătorii săi, nu se poate substitui dreptului statelor și nu poate inculpa legitim state și lideri de state neadecvați viziunii globaliste care implică și punitate globalistă.
O asemenea paradigmă ar produce o urmă de credibilitate dacă ne-am imagina că CPI poate inculpa președinți ai Statelor Unite, sau chiar Statele Unite înseși, în condițiile în care crimele de război înfăptuite de acești/acestea nu au lipsit în ultimul secol.
Paradoxul inculpării internaționale a lui Putin creează exact zidul de netrecut pentru un tratat de pace dintre Ucraina și Rusia, pentru că, chiar în situația în care s-ar fi putut negocia un acord teritorial nemuțumitor pentru ambele state, dar realizabil, inculpările internaționale la adresa liderului rus nu mai pot fi retrase nici măcar de Zelensky, pentru că procurorii și judecătorii CPI, dacă au constatat la ordin că faptele există, procesul lui Putin va merge mai departe cu judecare în contumacie, iar președintele rus deci nu va mai avea niciun interes să încheie vreo pace cu Zelensky.
Pentru că acesta, în situația iluzorie a arestării lui Putin undeva în spațiul internațional, va denunța imediat pacea încheiată, argumentând că un infractor internațional, denunțat ca terorist, nu poate semna legitim un astfel de document, care ar deveni nul de drept.
În același context se înscriu și sancțiunile internaționale la adresa Rusiei, economice, politice, culturale, etc., care nu vor fi retrase după vreun acord de pace, pentru că menținerea Rusiei într-o zonă de vulnerabilitate economică convine statelor occidentale perpetuu, iar războiul numai a creat pretextul impunerii acestor sancțiuni, Statele Unite avînd interesul să scoată de pe piața europeană energia ieftină rusească pentru a o reocupa cu energia scumpă americană, iar prin aceasta să submineze eficiența produselor europene prin costuri de producție mult mai înalte, favorizând astfel produsele americane aflate în competiție.

Interesele occidentale au dictat îndepărtarea Rusiei din Europa și izolarea ei
O altă dilemă este soarta fondurilor rusești înghețate, sau confiscate de UE și de SUA din băncile europene și americane și folosite pentru aprovizionarea Ucrainei cu armament, sau pentru plățile sociale ale ucrainenilor, fonduri ce nu mai pot fi recuperate nici prin Justiția internațională, cum crede Putin. Războiul a descătușat astfel oportunități economice ce nu se doresc astăzi închise prin oprirea războiului.
Vladimir Putin, de fapt cel mai occidentalist lider al Rusiei de la Ecaterina cea Mare încoace, a tratat cu superficialitate perfidia Occidentului și a SUA îndeosebi, crezând cu naivitate că Rusia va fi vreodată acceptată membru cu drepturi depline al Vestului așa-zis democratic, iar cultura sa națională acceptată ca un egal al culturii occidentale. Și că Biden, iar Trump după el, vor trata Rusia ca pe o superputere echivalentă și legitimă, într-o lume unipolară a Împărăției Americane a Oglinzilor Strâmbe, dorită și forjată în furnalele politicii externe și militare americane.
„Aproape ca un liberal clasic, Putin a crezut în Acordurile de la Minsk privind Ucraina și în formatul de negociere Geneva și Astana privind Siria. Vestul este aproape uluit de faptul că lui Putin Nepregătitul i-a luat opt ani de la Maidanul din Kiev pentru a-și da seama că are o problemă în Ucraina și că a fost amăgit de negocierile cu Vestul și Acordurile Minsk”, scrie Paul Craig Roberts.
„Să nu căutăm pacea la Trump. Rusia a pierdut Siria și este în defensivă. O parte din proiectul MAGA înseamnă refacerea hegemoniei americane, căreia Putin i s-a opus pana în momentul în care a pierdut. Este nerealist să ne așteptăm de la Trump la o pace în Ucraina în condițiile cerute de Putin. Dacă Trump ar fi de acord cu o asemenea pace, presa l-ar discredita, spunând că este un agent al lui Putin și că Trump este președintele care a pierdut Ucraina”. spune analistul, potrivit Cotidianul.

Linia destrămată a frontului în Estul Ucrainei invalidează propaganda deja ridicolă a Kievului
Mult trâmbițata ofensivă a armatei ucrainene la Kursk din august anul trecut s-a împotmolit catastrofal, rușii recucerind teritoriul invadat atunci în proporție de 75% inclusiv cu ajutorul celor 10.000 de nord coreeni, restul trupelor ucrainene fiind în pragul încercuirii, iar la Kiev discutându-se deja retragerea totală din regiunea Kursk.
Ofensiva s-a demonstrat a fi ceea ce ne-a obișnuit Zelensky în ultimii doi ani, adică o vastă operațiune de imagine și nu una strategică, cu finalizare obiectivă. Teritoriul ocupat în vara anului trecut de ucraineni nu are valoare strategică, în zonele ocupate neexistând aerodromuri militare, depozite de muniții sau facilități industrial importante, care să contribuie la efortul de război rusesc.
În niciun caz incursiunea ucraineană de astăzi nu poate aminti ca obiectiv și amploare și nici nu se poate compara cu ofensiva germană de la Kursk, „Operațiunea Zitadelle” ordonată de Hitler  în iulie 1943, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Are doar destinație propagandistică, cuceririle teritoriale irelevante fiind menite să arate partenerilor occidentali ai Ucrainei că este încă puternică pe front și că poate da lovituri decisive armatei rusești, stratagemă de tip Maskirovka ce a eșuat lamentabil. Între timp, frontul Ucrainei de Est a fost atacat pe toată lungimea lui, rușii profitând de faptul că rezervele ucrainene au fost deviate aiurea spre Kursk, aceștia reușind să înainteze zeci de kilometri pe zi fără o opoziție consistentă. Rămâne desigur Harkovul ca obiectiv major al rușilor în această iarnă, orașul fiind deosebit de bine apărat antiaerian și terestru.

Încercuirea orașului strategic Prokovsk amenință întreg frontul ucrainean din Donețk
Apropierea rusească de Prokovsk, oraș-fortăreață care este și principalul nod de transport și comunicații din Donețk între regiune și întregul front ucrainean, a generat panică la Kiev, în zonă fiind trimise urgent trupe de rezervă. Pierderea acestui oraș ar însemna periclitarea întregului aliniament ucrainean de o posibilă rupere a frontului în urma unei previzibile ofensive de iarnă a rușilor, ceea ce ar duce la flancarea armatei ucrainene din regiunile Lugansk și Herson, cu țintă Harkovul și chiar în sud-est cu amenințarea portului Odessa.
Rusia a pierdut în jur de 420.000 de militari anul trecut (morţi şi răniţi), în timp ce a avansat în teritoriul ucrainean şi a lansat o contraofensivă în Kursk.
Armata rusă a reuşit să ocupe 4.168 de km pătraţi în Ucraina, cele mai multe dintre zonele ocupate fiind câmpuri şi mici așezări.
Cele mai semnificative ocupări de teren au avut loc între septembrie şi noiembrie 2024, timp în care Rusia a obţinut 56.5% din toate câştigurile sale teritoriale din 2024, dar este şi perioada în care a pierdut 125.800 de militari.
Potrivit datelor ISW, forţele ruseşti au capturat doar 593 de km pătraţi, adică în jur de 18,1 km pătraţi pe zi. De cealaltă parte a conflictului, Ucraina a pierdut un număr similar de oameni, preşedintele Zelenski spunând pe 8 decembrie că 43.000 de militari ucraineni au murit şi alţi 370.000 au fost răniţi, de la începutul invaziei din 2022, potrivit statisticilor think tank-ului ISW de la Washington, preluat de Știri pe Surse. Asta în timp ce Rusia are posibilitatea de a aduce noi soldați pe front, de cinci ori mai mulți decât cei ucraineni, dar și de opt ori mai multă tehnică militară.
– va urma –

Dan Libiu Mateescu     

Share on Facebook

Tweet

Follow us