Impozitul forfetar – domenii de aplicare

Impozitul forfetar – domenii de aplicare

0 265
Impozitul forfetar, care ar putea fi aplicat incepand din semestrul al doilea l acestui an, va viza si service-urile auto, transmit oficialii Ministerului Economiei. Ministrul Maria Grapini s-a intalnit cu Asociatia Producatorilor si  Importatorilor de Automobile, carora le-a transmis ca noua modalitate de impozitare  care se doreste a fi aplicata domeniului serviciilor vizeaza si sectorul intretinerii si repararii autovehiculelor.
"Aceasta va avea drept scop, instituirea unui impozit pe principii de echitate, care va favoriza companiile  care-si platesc corect si cu regularitate obligatile catre stat", a spus Grapini. Reprezentantii Asociatiei au mentionat ca vor sustine demersul Ministerului in acest sens si ca isi vor oferi sprijinul  in efectuarea studiului de impact in acest domeniu cu situatii si propuneri concrete. "Din semestrul al doilea s-ar putea aplica impozitul forfetar. Acum se lucreaza  la un studiu care va fi inaintat Ministerului Finantelor. Daca studiul va fi finalizat in primul trimestru, impozitul se va aplica din a doua jumatate a anului.Daca studiul nu va fi finalizat, el se va aplica din 2014", a explicat Grapini, ministrul pentru IMM, Turism si Mediu de Afaceri. Ea a aratat ca in prezent consilierii ministerului stabilesc numarul de restaurante, pensiuni, baruri si alte structuri care ar putea intra sub incidenta impozitului."Am cerut datele de la Statistica, dar nu le au", a mai spus Grapini.
"Nimeni nu a spus ca se aplica de maine. Introducerea se va face dupa realizarea unui studiu de impact. Nu va fi aplicat in primul semestru pentru ca nu se poate, trebuie realizate studii de impact de catre noi si de Ministerul Finantelor. Trebuie sa stii cate baruri sunt, cate restaurante, cate pensiuni. Consilierii culeg date pentru a avea un fond de calcul. In alte tari se aplica la 27 de servicii, probabil ca nu vor fi toate", a spus Grapini.
Potrivit acesteia, firmele care declara cifra de afaceri zero sau afaceri foarte mici nu vor plati, iar impozitul va fi diferentiat pe sectoare. In schimb, cei care nu vor plati forfetarul vor suporta 15 controale de la Fisc in fiecare an.
Plafonul de la care se va aplica forfetarul nu a fost dezvaluit deocamdata.
"Nu poate fi acelasi nivel al impozitului pentru taximetristi si pentru hoteluri. Si taximetristii vor plati, asadar. Vrem sa aplicam impozitul fara sa distorsionam piata si sa introducem o etica in afaceri. Toti trebuie sa plateasca. (…)
Cei care nu platesc forfetarul vor fi vizitati de 15 ori pe an de Fisc", a mai spus Grapini.
Potrivit ministrului, reprezentantii mediului de afaceri vor trimite acei indicatori care sa fie urmariti la aplicarea acestui impozit. Am avut deja primele intalniri, luni urmeaza altele, pana la consultarea tuturor reprezentantilor din mediul privat care s-ar putea afla sub incidenta impozitului forfetar", a mai adaugat Grapini.
Reamintim ca, in octombrie 2010, Guvernul Boc a renuntat la impozitul minim aplicat companiilor si a analizat varianta introducerii unui impozit forfetar, dar a renuntat la idee invocand dificultatile care ar putea aparea in administrarea unui astfel de sistem. Ca urmare, a revenit la impozitarea cu 3% a veniturilor microintreprinderilor.
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.