Impreuna invingem tuberculoza
Aproape 280 de brasoveni sunt in prezent diagnosticati cu TBC. Statistica nu este dintre cele mai magulitoare, in ciuda faptului ca numarul celor care au intrat in contact cu bacilul Koch a fost mai mic anul trecut fata de 2007, mai ales in mediul rural. O evidenta care da sperante medicilor si institutiilor sanitare brasovene ca „Impreuna invingem tuberculoza” slogan sub care s-a sarbatorit ieri si la Brasov Ziua Mondiala de lupta impotriva tuberculozei.
Organizata anual pe 24 martie, in semn de recunostinta pentru epocala descoperire facuta de catre medicul Robert Koch, Ziua Mondiala a Luptei impotriva tuberculozei a prilejuit readucerea in atentia pacientilor si a publicului dificultatile de diagnosticare a maladiei. Boala poate fi descoperita abia in urma unor investigatii medicale detaliate, insa exista cateva simptome care ii pot pune pe ganduri pe bolnavi: pierderea in greutate, accese de tuse mai mult de trei luni, simptome similare racelii.
Potrivit reprezentantilor DSP Brasov, in 2008 au fost cu trei cazuri mai putin decat in 2007. Un numar mai mic de cazuri s-a inregistrat in randul brasovenilor din mediul rural, unde anul trecut au fost inregistrati 55 de bolnavi, comparativ cu 2007, cand 92 de brasoveni au fost diagnosticati cu TBC. Ultimul caz descoperit la Brasov a avut parte de o mediatizare consistenta, din pricina potentialului contaminant al incidentului. Un profesor de biologie de la Liceul Nicolae Titulescu a fost depistat cu tuberculoza inainte de inceperea anului scolar, cand toti profesorii au fost supusi controlului medical anual obligatoriu. Omul a fost trimis la un alt control, mai amanuntit, dar i s-a eliberat si aviz de a preda elevilor de la catedra. Al doilea examen a confirmat diagnosticul de tuberculoza, dar profesorul venise deja in contact cu elevii sai. Barbatul se afla in prezent sub tratament si, din fericire, nu a contaminat pe nimeni.
Vifor Rotar