In 2010 romanii amana vacanta

In 2010 romanii amana vacanta

0 295

Aproape trei sferturi dintre romani (70%) nu vor pleca in vacanta anul acesta, in timp ce 25% vor merge in concediu si in 2010, releva sondajul „Vacantele de vis ale romanilor au ramas doar vise”, realizat de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie si citat de Agerpres.
75% dintre persoanele intervievate afirma ca actuala criza economica afecteaza bugetul de concediu al familiei. Doar pentru 17% dintre respondenti, bugetul nu e afectat de criza pentru ca, dupa cum sustin ei, oricum nu aveau de gand sa mearga in concediu. Doar 7% dintre persoanele intervievate au sustinut ca actuala criza nu le afecteaza bugetul.
In ceea ce priveste cresterea TVA, 69% dintre respondenti au afirmat ca majorarea taxei le afecteaza proiectul de plecare in concediu, 29% spun ca nu sunt afectati, iar cate un procent nu stiu sau nu au raspuns.

Romanii prefera sa mearga in vacante cu familia (57% dintre cei chestionati), sau cu familia si prietenii (37%). Doar 5% dintre cei intervievati au sustinut ca le place sa mearga singuri, iar cate un procent – nu stiu sau nu raspund.
In cazul in care merg in vacante, peste 66% dintre persoanele intervievate afirma ca merg cu automobilul, 16% cu trenul, iar 15% cu avionul, in timp ce 3% nu stiu.
48% dintre respondenti au sustinut ca, daca ar fi sa aleaga si sa aiba posibilitati, ar prefera vacantele in strainatate, iar 47% – vacantele in tara. 3% nu stiu si 2% nu raspund la aceasta intrebare.

In ceea ce priveste vacantele in strainatate, 19% dintre persoanele chestionate ar merge in Italia, 17% in Spania, 11% in Franta, 10% in Grecia, cate 6 procente in Germania sau Turcia, 4% in Austria, 3 procente in SUA sau Anglia, cate 2% ar merge in Israel, Bulgaria sau Croatia si cate un procent in tari precum Canada, Elvetia, Egipt, Belgia, Ungaria sau Japonia. 5% ar prefera alt loc, 3% nu stiu, iar 1% nu raspund la intrebare.

Mai bine de jumatate dintre cei chestionati – 59% – au sustinut ca, in general, in ultimii 10 ani, nu au fost plecati in concediu pe perioada verii, in timp ce 41% – au declarat ca au fost plecati. In ceea ce priveste destinatiile, 72% dintre intervievati au raspuns ca cel mai des au fost in concedii in Romania, iar 26% in strainatate.

Sondajul a fost realizat in perioada 8 – 9 iulie, pe un esantion de 1.479 de persoane, avand o marja de eroare de plus/ minus 2,6%.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.