In acest an, crestinii sarbatoresc Pastele in aceeasi zi
In acest an are loc o coincidenta rara: catolicii, ortodocsii si protestantii vor sarbatori Pastele in aceeasi zi, pe 8 aprilie, datorita unor suprapuneri calendaristice. Catolicii si protestantii respecta calendarul gregorian (al Papei Grigore al XIII-lea – 1502 – 1586), in timp ce ortodocsii respecta calendarul iulian (al lui Iulius Cezar) mai apropiat de calendarul lunar. In ambele cazuri, sarbatorile pascale debuteaza in duminica ce urmeaza primei luni pline de la inceputul primaverii.
Aceste sarbatori se intind pe parcursul unei saptamani si incep cu intrarea lui Iisus in Ierusalim (duminica Floriilor) si continua cu arestarea sa, procesul, moartea pe cruce (Vinerea Mare) si Invierea (duminica).
Ceremoniile religioase nu sunt foarte diferite in cele trei religii, cu exceptia drumului Crucii din Vinerea Mare, care nu exista in religia protestanta. Numeroase traditii sunt legate de saptamana pascala. La slujba de Florii, preotul binecuvanteaza ramuri care amintesc de frunzele de palmier ce acopereau strazile pe care a mers Iisus dupa ce a intrat in Ierusalim, calare pe un magar. In trecut se depuneau o parte din aceste ramuri pe morminte.
In perioada joi – duminica nu bat clopotele. Pentru tinerii catolici acestea sunt „plecate” la Roma sa caute oua de Paste. Acestea sunt o amintire a posturilor foarte stricte tinute in Evul Mediu: alimentul era interzis din meniu timp de 40 de zile, iar oamenii puteau sa-l manance abia de Paste.
Sarbatoarea crestina este inspirata de Pastele evreiesc P’essah, care aminteste de momentul in care evreii au fugit din Egipt si cand Moise a primit Tora, pe muntele Sinai. Este mai ales o sarbatoare privata, marcata de un pranz (seder) in timpul caruia se consuma azima (painie fara drojdie) si ierburi amarui. Azima aminteste de evreii plecati in graba din Egipt, care nu au mai avut timp sa coaca paine cu drojdie, iar ierburile amarui amintesc de rigorile sclavagismului din tara faraonilor.
Iisus a venit in Ierusalim pentru a sarbatori P’essah („Trecere”). Pastele evreiesc dureaza o saptamana si, in 2007, este sarbatorit in perioada 2 – 8 aprilie, ca si saptamana sfanta a crestinilor. Pastele crestin a preluat multe dintre traditiile celui evreiesc, inclusiv simbolul mielului sacrificat.
Mielul este simbolul lui Iisus in intreaga traditie crestina. Rugaciunile pentru binecuvantarea mieilor dateaza din secolul VII, iar din secolul IX, pe masa de Paste a Papei, mielul fript a devenit un fel principal. In Europa sunt foarte populari si mieii din unt, paste sau zahar.
Pentru ca ouale nu puteau fi consumate in timpul postului, ele au ajuns la loc de cinste pe masa, dupa Inviere. In traditia crestina, oul, colorat si impodobit, este simbolul Mantuitorului, care paraseste mormantul si se intoarce la viata, precum puiul de gaina iesit din gaoace.
La inceput, ouale se vopseau cu plante in galben, culoarea soarelui, si in rosu, culoarea discului solar la rasarit si apus. Ulterior, ouale au fost decorate cu chipul lui Hristos, cu figuri de ingeri, cu un miel, cu motive astrale sau zoomorfe. Aceasta tehnica de infrumusetare cu diferite motive este cunoscuta sub numele de incondeiere.
Romanii de la sate aleg oua proaspete de gaina si rata prin scufundarea lor in apa (ouale proaspete cad la fund, cele vechi se ridica la suprafata) si pregatesc uneltele de ornamentat. Cele mai vechi „condeie” au fost lumanarea, cu al carui capat incins la foc se desenau pe ou anumite semne, si pana de gasca, ce avea rolul cornului de ornat al olarului. Oamenii topesc ceara de albine in care se adauga putin carbune pisat, incondeiaza ouale cu motivele dorite si le pun apoi in vopsea pentru colorarea fondului. Local, se folosesc metode noi de decorare, mai mult sau mai putin legate de incondeierea cu ceara: oua pictate, sapate sau decorate in relief, incondeiate cu frunze de plante, impodobite cu margele etc.
In comunitatile traditionale, ciocnitul oualor se face dupa reguli care difera de la o zona la alta, dar oricum respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitura (de obicei, barbatul mai in varsta), ce parti ale oualor sa fie lovite, ciocnitul sa fie „pe luate”, „pe schimbate”, „pe vazute” sau „pe nevazute”.
In unele locuri, cojile oualor sunt aruncate pe pamant pentru fertilizarea holdelor, viilor si livezilor, se pastreaza pentru vraji sau descantece sau se pun in hrana animalelor si pasarilor.
Iepurasul de Paste este un simbol pagan, emblema a fertilitatii, asociat de crestini cu aparitiile lui Iisus dupa Inviere. Prima mentionare a iepurasului ca simbol pascal apare in Germania, pe la 1590. In unele regiuni din aceasta tara se credea ca iepurasul aduce ouale rosii in Joia Mare si pe cele colorate altfel in noaptea dinaintea Pastelui.
Obiceiurile de Paste nu difera mult de la o zona a lumii la alta, ci tin in special de specificul gastronomic. Peste tot se prepara mancaruri traditionale, cum ar fi pasca la rusi si romani, osterstollen in Germania, Baba Wielancona la polonezi. Cel mai des, aceste mancaruri sunt binecuvantate la biserica, alaturi de oua si carne.
Pentru romani, pregatirea Pastelui inseamna mai intai curatenia si bucatele care se fac in casa. Ca si in celelalte scenarii de innoire sezoniera sau anuala a timpului calendaristic, de Paste se fac sacrificii violente (taiatul mielului si, in unele zone, a purcelului sau vitelului, spartul oualor), se prepara alimente rituale (colaci, pasca), se aprind luminile, se crede ca se deschid mormintele si cerurile, ca vorbesc animalele, ard comorile etc.
Si pentru ca romanilor Pastele li s-a parut foarte important, au mai imaginat si alte „feluri” de Pasti: Pastele Blajinilor, sarbatoare populara cu data mobila, sinonima cu Pastele Mortilor, sau Lunea Mortilor, care este dedicata spiritelor mosilor si stramosilor capabile sa se ospateze si se se bucure de sarbatoare, la fel ca cei vii. Tot asa a aparut Pastele Cailor, sarbatoare cu data mobila (ziua de joi din a sasea saptamana care urmeaza dupa Paste), cand se crede ca, pentru un ceas, o singura data pe an, se satura caii de pascut iarba. Importanta sarbatorii s-a diminuat treptat, capatand un inteles peiorativ: a nu inapoia ceea ce ai imprumutat, a nu te tine de cuvant.
?
?
