În aşteptarea verdictului de la Tribunal : Berceni – FC Braşov 2-4
A fost nevoie de 9 etape (4 în deplasare, pentru ca FC Braşov să reuşească o victorie pe teren străin : 4-2, duminică, la Snagov, cu ACS Berceni, meci disputat la Snagov. A fost o partidă la discreţia echipei lui Cornel Ţălnar, care a dominat clar şi a condus cu 3-0. Au fost şi unele momente de relaxare, de mai slabă concentrare, de care au profitat jucătorii gazdă, reuşind să înscrie de două orin în poarta ,,stegarilor”.
Primele trei goluri ale echipei braşovene au fost marcate de P. Iacob (min. 9), C. Stan (min. 12) şi Goge (min. 50), după care Berceni a redus din handicap (min. 76). În finalul partidei, FC Braşov a refăcut diferenţa, prin reuşita lui Manole, care a driblat tot ce a întâlnit în cale (4-1, min. 92), însă Berceni a avut ultimul cuvânt, punctând practic la ultima fază a meciului. Cu acest succes, FC Braşov ajunge la 21 de puncte şi aşteaptă rezultatele contracandidatelor, din această etapă, pentru a afla pe ce poziţie va aştepta meciul derby, cu Târgovişte, din etapa următoare…Totodată, echipa ,,stegarilor” va fi în aşteptarea rezultatului de la Tribunal, legat de declanşarea sau nu a falimentului…
FC Braşov : Fl. Iacob (cpt.) – Băjan, I. Şerban, Leca, Ct. Stan – L. Manole, P. Iacob, I. Popa (V. Munteanu), Goge (Grigorie) – Sburlea, Istrati
Dorin Duşa