In Brasov se pot vana peste 50 de ursi

In Brasov se pot vana peste 50 de ursi

0 291

In sezonul de vanatoare 2008-2009, in bataia pustii se vor afla 357 de ursi, 505 lupi, 132 de exemplare de ras si 459 de pisica salbatica.
Cotele de recolta sau capturare au fost stabilite printr-un ordin al ministrului mediului, publicat in Monitorul Oficial, la doua zile dupa deschiderea sezonului de vanatoare la aceste specii.
Sezonul de vanatoare pentru speciile cu valoare cinegetica este deschis in perioadele: 15 septembrie 2008-31 martie 2009, pentru lup, ras si pisica salbatica, respectiv 15 septembrie-31 decembrie 2008, la urs, prin metodele „la goana“, „la panda“ si „la dibuit“, si 15 martie 2009-14 mai 2009, tot la urs, doar prin metodele „la panda“ si „la dibuit“.
Ursii, lupii, rasii si pisicile salbatice sunt animale protejate, si din acest motiv, potrivit legii, guvernul aproba cotele anuale, la propunerea Ministerului Mediului. Prin exceptie, lupii si ursii aflati in afara habitatului natural, care pun in pericol siguranta oamenilor si animalelor domestice, precum si cei care se afla langa cadavrul unui animal pe care l-au ucis, pot fi vanati pe tot timpul anului.
Prin acelasi ordin de ministru, au fost repartizate si cotele defalcate pe judete si pe gestionari de fonduri de vanatoare.
Daca in judete ca Vaslui, Ialomita, Olt, Alba, Arad, Iasi, Giurgiu, Mehedinti sau Ilfov nu exista cote pentru ursi, sunt judete in care in acest sezon vor putea fi doborate si peste 30 de exemplare.
Cele mai mari cote la urs au fost acordate judetelor Harghita si Brasov (cate 57 de exemplare), Covasna (50 de exemplare), Mures (33 de exemplare), Arges (31 de ursi), Sibiu (19), Buzau (11) si Suceava (9). Cei mai multi lupi vor putea fi vanati in Harghita – 51. Tot aici este permisa impuscarea a 14 exemplare de ras si a 32 de pisici salbatice.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.