In ordine cronologică: Dragobete, Eros, Cupidon!
Se spune ca “Dragobete e un flacau iubaret si umbla prin paduri dupa fetele si femeile care au lucrat in ziua de Dragobete”. Le prind si le fac de rasul lumii, atunci cand ele se duc dupa lemne, flori, bureti…”.
In aste zile de Faurar, “confiscate” de cativa ani de importanta comerciala acordata Sf.-ului Valentin, pripasit pe la noi de pe taramuri vestice, binecuvantate de soarta, uitam de un flacau autohton, cu siguranta mult mai voinic decat cel de import si contradictoriu, mult mai putin mediatizat. El raspunde la numele de Dragobete si se sarbatoreste pe 24 Faurar, dupa unii, sau pe 28 Faurar, dupa altii.
Exista si Dragobete Cap de Primavara – la 1 Martisor, ca si un Dragobete Cap de Vara.
Local, mai este numit si Navalnicul, fecior iubaret care ia mintile fetelor si nevestelor tinere, metamorfozat de Maica Domnului in floarea cu acelasi nume.
“Dragastosul” din mitologia romaneasca este zeul dragostei la vlahii de pe ambele maluri ale Dunarii, zeu pastoral campenesc, codrean, si este imaginat ca un tanar frumos, puternic si bun, inspirator al pornirilor senzuale, dar curate, al dragostei firesti, fiind cam la fel ca Eros-ul grecilor sau Cupidon-ul romanilor.
Unii etnologi (mitologi) il inrudesc, intr-o masura, cu Matcalaul, care, dupa credinta romanilor din Banat, “e o fiinta, parte omeneasca si parte ingereasca, un june frumos si nemuritor, care umbla in lume ca si Santoaderii si Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauza ca lumea s-a spurcat cu sudalme si faradelegi”
Sunt multe ipoteze etimologice cu privire la numele sau.
Una din ele, sustine ca ar proveni din slava veche, “dragu biti”, ce inseamna “a fi drag”, dar zeul exista pe plaiurile mioritice, cu mult inainte de venirea slavilor. Stravechile ritualuri ale infratirii (intre baieti) si ale insuratirii (intre fete), prezente in ceremonialul Dragobete-lui pana acum un secol, sunt argumente impotriva ipotezei de mai sus.
Inconjurati de ceata lor, tinerii isi crestau usor bratul stang in forma de cruce solara, suprapunandu-si crestaturile, apoi sugeau putin sange unul de la celalat, devenind frati de cruce sau surori de cruce, dupa caz. O alta, sustine ca Dragobete ar proveni din cuvintele dacice “trago” – tap si “pede” – picioare, cu timpul transformandu-se in “drago” si “bete” (insemnand si fasii, cingatori inguste, tesute si impodobite). 
Țapul simbolizeaza puterea de procreare, forta vitala, libidoul, fecunditatea.
De la romanii care isi celebrau la jumatatea lui Februarie, Lupercaliile, marea lor sarbatoare a dragostei, in jurul pesterii unde lupoaica ii alaptase pe Romulus si Remus, unde preotii veneau goi, sacrificau tapi cu ale caror piei se-nfasurau si apoi, urmati de tineretul Romei, loveau cu “nuielele” facute din tapii jertfiti, femeile intalnite in cale, favorizandu-le maternitatea, se poate spune ca-si trage si arhaicul Dragobete trasaturile de tap, dantuind prin paduri si pandind nimfele sau tarancile ratacite.
Zeii primitivi erau sarbatoriti o data cu dezlantuirea de energie a primaverii, a naturii pure, a bucuriei de a trai.
Dupa crestinarea daco-romanilor, eroul nostru si-a pierdut atributele primitive, devenind un zeu al dragostei caste. 
El a devenit fiu al Babei Dochia, reprezentand opusul ei, principiul pozitiv, simbol al primaverii, sarbatorit la “logodna” pasarilor (ziua imperecherii acestora), cand se strang in stoluri, se aleg perechile purced la strangerea celor necesare cuiburilor. Pasarile ramase nepereche vor astepta Dragobete-le anului urmator, ca si oamenii. Flacaii si mandrele, in straie de sarbatoare, chiuind si zbenguindu-se, culeg din padure ghiocei, micsunele, albastrele, in general primele flori de sub zapada. La pranz, coborau in goana spre sat, fiecare flacau fugarindu-si aleasa, pe care daca o prindeau, o puteau saruta in vazul lumii. Sarutul era considerat ca o logodna pe timp de un an, pentru a testa trainicia sentimentelor. Parintii aflau mai tarziu de “alegere” si se aratau de acord sau nu, ca si in zilele sec. XXI.
In ziua aceasta nu se tese, nu se carpeste, nu se lucreaza la camp; in schimb, se face curatenie generala in casa, pentru ca tot ce va urma sa fie cu spor. Din zapada netopita in ziua de Dragobete fetele si nevestele tinere isi faceau rezerve de apa cu care se spalau la anumite sarbatori de peste an. In unele sate se scotea din pamant radacina de spanz, cu multiple utilizari in medicina populara. Ca si in cazul altor sarbatori, crestinismul a suprapus in calendar sfinti si martiri peste zeii si eroii pagani, dupa cum Sf. Valentin (martir, episcop al Romei decapitat in anul 270) i-a inlocuit pe Cupidon-Amor si pe mai vechiul zeu campenesc Faunus, sau cum la Roma, statuia lui Traian (zeificat), din varful Columnei sale, a fost inlocuita cu cea a Sf. Petru.
La noi, zeul dragostei n-a fost inlocuit, ci mai degraba uitat, de pe la mijlocul sec. XX (simultan cu ocupația sovietică).
Credinta zilei de Dragobete, ziua dragostei si a bunavointei, este ca cel care nesocoteste ziua, lucrand ce nu trebuie, isi uita limba si canta ca pasarile toata viata! (I.M.)
